Inadmissibility of appeal against final revision decision and final underlying judgment under criminal procedure's legality principle

Asupra cauzei penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 396/A din 13 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 6338/2/2014, definitivă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată N.R.F. împotriva Deciziei penale nr. 199 din 12 iulie 2013 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuentul N.R.F., invocând drept temei de drept dispoziţiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie cu nr. 6338 din 18 mai 2015, fiind acordat termen de soluţionare la 24 iunie 2015.

Calea de atac declarată nu a fost motivată.

În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) - (5) C. proc. pen. raportat la cele ale art. 408 C. proc. pen., calea de atac declarată a fost calificată ca fiind apel.

Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei şi admisibilităţii invocate de Ministerul Public, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul N.R.F. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia penală nr. 396/A din 13 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 633 8/2/2014, definitivă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată N.R.F. împotriva Deciziei penale nr. 199 din 12 iulie 2013 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Totodată, potrivit prevederilor art. 465 alin. (12) C. proc. pen. invocate de apelant drept temei de drept al căii de atac declarate.

- hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Sub un prim aspect. Înalta Curte constată că în cauză, petentul a exercitat calea de atac împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.

Sub un al doilea aspect, hotărârile a căror revizuire se solicită sunt, de asemenea, definitive, nefiind susceptibile a fi reformate prin recurgerea la una din căile de atac prevăzută de lege. În acest sens, instanţa subliniază faptul că decizia penală nr. 199 pronunţată la 12 iulie 2013 pe fondul cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost casată, în parte, prin Decizia penală nr. 2737 pronunţată la 1 octombrie 2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu ocazia soluţionării recursului declarat de părţi, ambele fiind hotărâri definitive.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul N.R.F. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petent.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul N.R.F. împotriva Sentinţei penale nr. 396/A din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2015.