Deduction of prior service from resulting sentence barred where earlier conviction establishes post-execution recidivism

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 204 din 15 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă contestația la executare formulată conform art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de către condamnatul U.S., aflat în stare de detenție, și conform art. 36 alin. (3) C. pen., a fost scăzută din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 505 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 30 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești și perioada de la 31 martie 1997, la 27 august 1999, executată în temeiul sentinței penale nr. 1588/1997 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 418 din 5 mai 1998 a Tribunalului Prahova.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței, a fost anulat mandatul de executare nr. 721 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Prahova și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, în sensul celor dispuse prin sentința penală pronunțată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul și-a motivat contestația la executare pe considerentul că din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată prin admiterea cererii de contopire, în condițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune a fi scăzută și perioada de la 31 martie 1997, la 27 august 1999, executată în temeiul sentinței penale nr. 1588/1997 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 418 din 5 mai 1998 a Tribunalului Prahova, întrucât faptele sunt concurente în sensul dispozițiilor art. 33 C. pen.

Instanța, având în vedere și fișa de antecedente penale, a constatat că sancțiunea stabilită prin sentința penală nr. 1588/1997 a Judecătoriei Ploiești a fost executată în perioada 31 martie 1997, 27 august 1999, când a fost eliberat condiționat și, în consecință, contestația la executare a fost considerată ca fiind întemeiată și admisă, ca atare.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, susținând că aceasta este nelegală, că pedeapsa de 3 ani închisoare, la care cel în cauză a fost condamnat prin sentința penală nr. 1588 din 25 iunie 1997 a Judecătoriei Ploiești, constituie primul termen al recidivei postexecutorii pentru faptele comise de condamnat și pentru care a fost condamnat prin contopirea pedepselor, prin sentința penală nr. 505/2002 a Tribunalului Prahova, cu excepția câtorva pedepse aplicate pentru fapte comise în anul 1996, prin sentința penală nr. 270/2000 a Tribunalului Prahova.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, respingerea contestației la executare formulată de condamnatul U.S.

Prin decizia penală nr. 328 din 10 iulie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchet, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

S-a motivat că, față de prevederile art. 36 alin. (3) combinat cu art. 88 C. pen., în cazul în care se constată că un condamnat a fost judecat definitiv, timpul executat se scade din pedeapsa stabilită prin hotărârea ulterioară și constituie cauză de micșorare a acesteia, în sensul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestației la executare formulată de condamnatul U.S., ca neîntemeiată.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Pedeapsa de 3 ani închisoare constituie primul termen al recidivei postexecutorii pentru condamnat, cu privire la faptele comise de acesta și pentru, care a fost condamnat prin contopirea pedepselor prin sentința penală nr. 505/2002 a Tribunalului Prahova, mai puțin pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 270 din 14 septembrie 2000 a Tribunalului Prahova, pentru fapte comise în anul 1996.

Așa încât, în mod corect Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 505/2002, a aplicat atât tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, contopind pedepsele aplicate pentru faptele concurente, în baza art. 36 alin. (2) C. pen., cât și tratamentul sancționator al recidivei, fără să scadă din pedeapsă perioada executată din pedeapsa aplicată, pentru fapta ce a atrasa recidiva, respectiv perioada cuprinsă între 31 martie 1997 și 27 august 1999, conform art. 39 alin. (2) C. pen.

Față de aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, se va casa decizia atacată și sentința penală nr. 204 din 15 mai 2003 a Tribunalului Prahova și, pe fond, se va respinge contestația la executare formulată de condamnatul U.S., împotriva sentinței penale nr. 505 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 30/2003 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva deciziei penale nr. 328 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimatul condamnat U.S.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 204 din 15 mai 2003 a Tribunalului Prahova și, pe fond, respinge contestația la executare formulată de condamnatul U.S., împotriva sentinței penale nr. 505 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 30/2003 a Curții de Apel Ploiești.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2003.