Revision request for land use damages following contract nullity dismissed for lack of contradictory final judgments

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani la data de 14 ianuarie 2011, reclamanţii G.A., G.M. şi G.M.A., au chemat în judecată pe pârâta C.D. - Societate Cooperativă, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 850 mp, situat în intravilanul localităţii Drăgăşani, str. G., pe care se află amplasat Hotelul R., proprietatea pârâtei.

Prin Sentinţa civilă nr. 488 din 9 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani s-au respins excepţiile invocate de pârâta C.D. şi cererea reconvenţională formulată de aceasta, a fost admisă acţiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanţii G.A., G.M. şi G.M.A., fiind obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 72.120 euro, despăgubiri sau echivalentul în lei la data plăţii şi în continuare lipsa de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 850 mp situat în municipiul Drăgăşani, strada G., judeţul Vâlcea, proprietatea reclamanţilor, precum şi suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 813/223/2006 al Judecătoriei Drăgăşani s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 1971, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, prin care a fost respins recursul declarat de pârâta C.D. şi în aceste condiţii, pârâta a folosit terenul începând cu anul 1971, în mod nelegal fără să plătească proprietarului despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, astfel că, pârâta prin folosirea terenului a realizat foloase necuvenite îmbogăţindu-se fără just temei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, calificat apel, pârâta C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 192/A din 3 decembrie 2012 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul respingerii acţiunii dispunând înlăturarea obligării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, cu privire la excepţii şi la cererea reconvenţională.

Pentru a hotărî altfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au beneficiat de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru terenul în litigiu şi nu de restituirea în natură a acestuia, iar la stabilirea despăgubirilor cuvenite a fost avut în vedere principiul general al justei integralei dezdăunări, prin reactualizarea sumei, de la data preluării imobilului, până la zi, data plăţii având loc în anul 2010, astfel încât să fie acoperită şi lipsa de folosinţă a acesteia pe perioada respectivă.

În acest context, tribunalul a reţinut că, în mod greşit a apreciat prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate reţine nici săvârşirea vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtei - care a achitat preţul integral al imobilului, ocupând terenul cu construcţii ce au fost edificate în mod legal, autorizate în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001 - nici producerea vreunui prejudiciu reclamanţilor, întrucât prejudiciul a fost acoperit integral graţie acordării măsurilor reparatorii în condiţiile legii speciale.

În acest sens, s-a apreciat că, în realitate, prin demersul judiciar întreprins, reclamanţii urmăreau să obţină o a doua reparaţie, în temeiul dreptului comun, după ce au uzat şi de dispoziţiile legii speciale, considerente în raport de care, tribunalul a reţinut netemeinicia acţiunii principale.

Prin Decizia civilă nr. 32/A din 11 martie 2013 a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei, fiind obligaţi intimaţii-reclamanţi în solidar la plata sumei de 8.570 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Împotriva acestor decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanţii G.A., G.M. şi G.M.A. criticându-le pentru nelegalitate.

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013 a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanţii G.A., G.M. şi G.M.A. împotriva Deciziilor civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012 şi nr. 32/A din 11 martie 2013, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, fiind obligaţi recurenţii să plătească intimatei suma de 3.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 2055/2007, rămasă irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare fără a se dispune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, deoarece reclamanţii în acţiunea soluţionată prin această hotărâre nu au solicitat şi restituirea prestaţiilor executate în temeiul actului constatat nul, or, câtă vreme reclamanţii nu au învestit instanţa cu o cerere în restituirea prestaţiilor primite ca urmare a desfiinţării contractului, era evident că o atare restituire în natură nu a avut loc, astfel încât nu s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, respectiv restituirea bunului către reclamanţi şi restituirea preţului către pârâţi.

Astfel, părţile nu au fost repuse în situata anterioară, în sensul că terenul nu a fost restituit reclamanţilor ca efect al restituirii prestaţiilor în temeiul actului juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv, pârâta nefiind obligată să înapoieze bunul primit, nici în natură şi nici prin echivalent.

Aşadar, faptul că terenul a rămas în posesia pârâtei după desfiinţarea contractului, nu-i poate fi imputat acesteia sub forma culpei, câtă vreme reclamanţii nu au cerut ei înşişi restituirea acestuia, acceptând ca terenul să fie posedat în continuare de către pârâtă.

În acest sens s-a reţinut că niciodată reclamanţii nu au solicitat restituirea bunului în natură, nici în procedura Legii nr. 10/2001 şi nici ca efect al desfiinţării contractului, optând pentru măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

În acest context, în mod corect s-a reţinut de către tribunal că, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu fac referire şi la alte despăgubiri decât cele prevăzute expres în conţinutul actului normativ, avându-se în vedere că prin măsurile reparatorii care se acordă se despăgubeşte integral cel de la care statul a preluat abuziv bunul.

Din perspectiva faptului că nu există fapta ilicită, prejudiciu şi nici culpă ca elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, în mod corect s-a apreciat că acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, revizuenţii G.A., G.M. şi G.M.A. au formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 1, 2, 5 şi 7 C. proc. civ., ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 5 iulie 2013.

Prin Decizia civilă nr. 5/2014 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declinat spre competentă soluţionare cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţii G.A., G.M. şi G.M.A. au susţinut că, Deciziile civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 2590/90/2012 sunt potrivnice Sentinţei civile nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgăşani, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, încălcându-se autoritatea de lucru judecat în sensul că s-a statuat irevocabil redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 850 mp de către reclamanţi, ca efect al sancţiunii nulităţi absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 573/1971 şi continuarea folosinţei de către, pârâtă, în mod abuziv, fără să deţină un titlu de proprietate asupra terenului, cauzând reclamanţilor în acest mod prejudiciul calculat prin expertiză evaluatorie la suma de 72.120 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.

În aceste condiţii, revizuenţii arată că, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, în cauză fiind îndeplinite aceste condiţii, respectiv identitate de părţi, obiect şi cauză, scopul urmărit în cele două dosare distincte, fiind acela, de a obţine despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, conform Legii nr. 10/2001 începând din anul 1971 şi până la pronunţarea Sentinţei civile nr. 2055/2007 şi, în continuare pe perioada 2008 - 2011, cât timp pârâta a folosit terenul de 850 mp în mod abuziv, fără să deţină acte de proprietate pentru acest teren pe care pârâta a construit hotelul R.

O altă susţinere a revizuenţilor se referă la faptul că, în cel de-al doilea proces nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat privind dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în litigiu în raport de Sentinţa civilă nr. 2055/2007 şi nici nu a fost analizată de instanţa de apel şi cea de recurs această sentinţă, în baza căreia reclamanţii au solicitat despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă a terenului, după ce s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pe perioada 2008 - 2011, care excede perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile în baza Legii nr. 10/2001, pe perioada 1971 - 2007.

Cererea de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speţă, prin prisma acestui motiv de revizuire, G.A., G.M. şi G.M.A. au invocat contrarietatea dintre Deciziile civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 2590/90/2012, apreciind că acestea sunt potrivnice Sentinţei civile nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgăşani, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

Verificând susţinerile evocate de revizuentă, Înalta Curte constată că, hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv Decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost pronunţată într-un litigiu purtat între reclamanţii G.A., G.M. şi G.M.A. în contradictoriu cu pârâta C.D., având ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 850 mp, în timp ce, Sentinţa civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, între aceleaşi părţi, pretins contrară, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 1971.

În raport de cele anterior evocate, se reţine că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal invocat şi prin urmare, Înalta Curte, constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contractorii.

În această situaţie, se constată că cererea de revizuire este nefondată atât din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cât şi în raport de raţiunea avută în vedere la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunţarea de hotărâri între aceleaşi părţi, în aceeaşi cauză cu acelaşi obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii G.A., G.M. şi G.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii G.A., G.M. şi G.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 2765 din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.

Procesat de GGC - NN