Bank credit contract: partial nullity of penalty clause and excessive interest rate under public order statutes

Deliberând asupra recursului de faţă;

Reclamanta SC L.C. SRL BRAŞOV a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta C.C.B.P.E. Galaţi să se constate că între părţi s-a încheiat contractul de credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 prin care reclamanta a împrumutat de la pârâtă suma de 120.000.000 lei cu o dobândă de 136 % pe an la sold şi penalităţi de 1 % pe zi de întârziere; să se constate nulitatea absolută, parţială a contractului de credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 respectiv a clauzei cuprinse la punctul 5 din contractul de credit; să se constate că prin clauza de la punctul 1 teza finală a contractului de credit respectiv dobânda de 136 % pe an se încalcă dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti; să se dispună reducerea dobânzii până la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de banca Naţională a României; să se constate că până în prezent s-a restituit suma de 291.240.000 lei şi că a rămas un debit de 5.000.000 lei.

Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 764 din 27 februarie 2007, a respins acţiunea reclamantei reţinând că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 58/1998 republicată privind activitatea bancară, pârâta este o instituţie de credit căreia nu i se aplică dispoziţiile art. 1088 C. civ., privind stabilirea daunelor interese pentru neexecutare la nivelul dobânzii legale.

Pe de altă parte, clauza penală este interzisă în contractele de împrumut civil şi nu în cele de creditare bancară.

În ceea ce priveşte nivelul dobânzii, stabilit prin contractul de credit bancar, instanţa de fond reţine că art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 nu se aplică în cauză, iar art. 10 din aceeaşi Ordonanţă precizează că instituţiile de credit pot percepe dobânzi ce se stabilesc prin reglementări specifice.

S-a apreciat că dobânda şi penalităţile de întârziere din contractul de credit nr. 5000102/2000 respectă dispoziţiile legale în materie iar cauzele de nulitate absolută invocate de reclamantă nu subzistă.

Şi imputarea plăţii s-a considerat legală, cu respectarea dispoziţiilor art. 1112 C. civ.

În apelul reclamantei, Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 174 din 3 octombrie 2007, a respins excepţia de necompetenţă materială şi apelul reclamantei reţinând, în ceea ce priveşte excepţia, că acţiunea în constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit este o cerere în materie contractuală, neevaluabilă în bani, iar pentru capătul accesoriu, în realizare, privind reducerea dobânzii la nivelul taxei oficiale a scontului, operează o prerogare legală de competenţă, potrivit art. 17 C. proc. civ.

Pe fond s-a apreciat că nu se poate aplica art. 1 din Legea din 20 februarie 1879 deoarece contractul este unul de credit bancar şi nu unul de împrumut civil.

S-a apreciat că nu se aplică art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 întrucât art. 10 din aceeaşi Ordonanţă prevede că instituţiile bancare pot percepe dobânzi ce se stabilesc prin reglementări specifice aşa încât nulitatea absolută parţială nu se susţine.

Şi imputaţia plăţii a fost apreciată ca legală în raport de dispoziţiile art. 1112 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susţine că, în mod greşit s-a apreciat că nu are aplicabilitate art. 1 din Legea din 20 februarie 1879 care prevede nulitatea absolută a clauzei penale în contractele de împrumut fără a face deosebire între contractele civile şi cele comerciale.

Recurenta mai arată şi că, urmare a aprecierii greşite asupra naturii juridice a clauzei de penalitate s-a ajuns la o greşită apreciere a legalităţii imputaţiei plăţilor.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză trebuia aplicat art. 1 din Legea nr. 313/1879 care interzice clauza penală în contractele de împrumut indiferent dacă acestea sunt civile sau comerciale (de credit bancar). Cum această interdicţie este de ordine publică, rezultă că, potrivit art. 5 C. civ., părţile nu pot deroga de la ea printr-o convenţie şi prin urmare, contravenind legii, o astfel de clauză dintr-un contract este nulă.

Pentru acest motiv, urmează a se admite recursul reclamantei, a se modifica decizia atacată, în sensul că se va admite apelul reclamantei şi va fi schimbată, în tot, sentinţa de fond.

Se va constata nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 în ceea ce priveşte clauza contractuală de la pct. 5 din contract referitor la perceperea de penalităţi de întârziere de 1 % pe zi în caz de neachitare a ratelor la termenele stabilite.

În ceea ce priveşte clauza contractuală de la pct. 1 din contractul de credit referitor la cuantumul dobânzilor de 136 % pe an şi această clauză este nulă parţial.

Astfel, potrivit art. 3 din O.G. nr. 9/2000 aprobată prin Legea 356/2002, în materie comercială dobânda legală este dobânda de referinţă a B.N.R.

Depăşirea dobânzii de referinţă a B.N.R. şi stabilirea unei dobânzi de 136 % va fi sancţionată cu reducerea acesteia la nivelul dobânzii de 35 % cât reprezenta dobânda de referinţă a BNR în aprilie 2000 când s-a încheiat contractul de împrumut.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere acestea nu pot face obiectul unei acţiunii în constatare din următoarele motive:

- contractul dintre părţi există şi doar s-a cerut constatarea nulităţii parţiale a unor clauze din el;

- încălcarea unei norme de drept de către una dintre clauzele contractului are sancţiuni specifice şi nu se poate cere a se constata încălcarea acelei norme ci doar aplicarea sancţiunii pentru încălcarea normei respective;

- constatarea că în prezent reclamanta a achitat o sumă pârâtei şi că datorează o altă sumă acesteia reprezintă fapte şi nu drepturi aşa cum prevede art. 111 că se pot constata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL BRAŞOV împotriva deciziei nr. 174/ Ap din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.

Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 764/ C din 27 februarie 2007 a Tribunalului Braşov pe care o schimbă în tot.

Constată nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. 500102 din 4 aprilie 2000 în ceea ce priveşte: clauza contractuală cuprinsă la pct. 5 din contract referitoare la perceperea de penalităţi de întârziere de 1 % pe zi de către pârâtă în cazul în care reclamanta nu achită ratele la termenele stabilite şi clauza contractuală cuprinsă la pct. 1 din contract referitoare la cuantumul dobânzii de 136 % pe an şi în consecinţă: dispune reducerea dobânzii stabilite prin contract de la 136 % pe an la 35 % pe an.

Respinge cererea reclamantei privind constatarea că între părţi s-a încheiat contractul de credit identificat, constatarea că prin clauza cuprinsă la pct. 1 teza finală din contract s-au încălcat dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 9/2000, constatarea că până în prezent reclamanta a achitat pârâtei suma de 291240000 lei vechi şi constatarea că reclamanta datorează pârâtei suma de 5.000.000 lei vechi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.