Concession rights insufficient for eviction of subsequent concessionaire on state public domain property

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 31 ianuarie 2007 la Tribunalul Bihor – Oradea în urma declinării de competenţă de la Judecătoria Oradea reclamanta S.C.D.P. Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.C.N.S. SRL Oradea şi a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că aceasta ocupă fără temei legal imobilul „Lacul de acumulare” proprietatea reclamantei situat în Săldăbagiu de Munte şi să se dispună evacuarea pârâtei din imobil, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bihor Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa comercială nr. 889 din 3 mai 2007, a respins acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu P.C. Paleu.

S-a reţinut în considerentele hotărârii că reclamanta a deţinut imobilul din litigiu în baza contractului de concesiune nr. 20 din 18 martie 2002, încheiat între A.D.S. Bucureşti în calitate de concedent şi reclamantă în calitate ce concesionar, iar din punct de vedere al regimului juridic, acesta constituie domeniu public al statului în sensul prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, actualizată.

Ulterior, titulara dreptului de concesiune asupra imobilului, respectiv lacul în suprafaţă de 94.353 m.p. din Săldăbagiu de Munte a devenit intimata – pârâtă conform contractului de concesiune nr. 2158/4 octombrie 2005 încheiat conform Legii nr. 268/2001.

Acţiunea reclamantei s-a respins, ca nefondată, deoarece contractul de concesiune al acesteia nr. 20/2002 a fost valabil numai până la privatizare, potrivit art. 2.1 pct. c din această convenţie.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 150/ C din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Reclamanta S.C.D.P. Bihor – Oradea a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi a solicitat desfiinţarea deciziei instanţei de apel şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta face o expunere a situaţiei de fapt privind litigiul dedus judecăţii şi susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că terenurile aflate în administrarea acesteia se află situate în perimetrul localităţii Oradea, deoarece din contractul de concesiune nr. 20 din 18 martie 2002 rezultă că suprafaţa de 6,56 ha reprezentând ape, bălţi face parte din domeniul privat al statului şi care a fost predată C.C. (P.) conform actului intitulat „structura pe categorii de folosinţă a suprafeţelor aferente domeniului privat al statului”.

S-a invocat că potrivit aceluiaşi act semnat de reprezentanţii recurentei, ai D.G.A.I.A. Bihor, O.J.G.C. Bihor şi O.S.P.A. Bihor recurenta deţine suprafaţa de ape de 4,59 ha situaţi pe tarlaua 265 parcela 3474 din C.C. (P.) pe care se află „L.A.” construit de aceasta şi individualizat de actele depuse la dosar.

S-a precizat că niciodată nu a fost predată suprafaţa de 6,59 ha pe care se află „Barajul de acumulare al C.C. (P.) şi aceasta figurează în administrarea societăţii recurente”.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cerere în cazurile prevăzute la pct. 1-9, numai pentru motive de nelegalitate.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., conform căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În speţă, criticile recurentei se referă la faptul că deşi din înscrisurile depuse rezultă în mod evident că „lacul de acumulare” situat pe terenul ocupat cu ape, bălţi în suprafaţă de 4,59 ha situat pe tarlaua 265 parcela 3474 din C.C. (P.) se află în administrarea acesteia instanţa de apel printr-o interpretare greşită a stabilit contrariul şi prin aceasta a pronunţat o soluţie nelegală.

Susţinerea recurentei, nu poate fi reţinută deoarece contractul de concesiune nr. 20 din 18 martie 2002 încheiat cu A.D.S. invocat de aceasta ca temei pentru a se solicita evacuarea intimatei, nu i-a conferit recurentei un drept de proprietate asupra imobilelor din litigiu, şi numai un drept de exploatare a terenului concesionat.

Pe de altă parte, prin contractul de concesiune nr. 2158 din 4 octombrie 2005, P.C. Paleu a dat intimatei – pârâte SC N.S. SRL Oradea în concesiune lacul situat în localitatea Săldăbagiu de Munte, proprietatea publică a comunei în suprafaţă de 94353 m.p. cu privire la care recurenta a susţinut că este proprietara acestuia.

Aşa fiind, instanţa de apel a dat o interpretare corectă a actului dedus judecăţii, atunci când a stabilit că recurenta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu şi nu poate justifica cererea de evacuare a intimatei.

Deşi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu s-a arătat în concret în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi examinat deoarece, textul a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005, iar cererea de recurs a fost formulată ulterior, respectiv la data de 19 noiembrie 2007.

Pentru considerentele reţinute urmează a se respinge, ca nefundat, recursul reclamatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.D.P. BIHOR împotriva deciziei nr. 150/ C din 23 octombrie 2007-A a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.