Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5167/2003 AI generated

Sufficiency of custodial sentencing for public-transport theft and robbery considering recidivism and social danger

Case Number Decizia nr. 5167/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court rejected the defendant's cassation appeal, upholding the lower courts' sentences for aggravated theft and robbery, which collectively resulted in a total imprisonment term of six years and four months. The case arose from the defendant's apprehension after stealing a mobile phone and cash from two separate victims on a public tram, leading to convictions that the defendant challenged on appeal and cassation solely for being excessively severe. The Court held that the original sentencing was justified under the individualization criteria of the Penal Code, specifically considering the crimes' social danger, their commission in public transport, and the defendant's status as a recidivist without a steady occupation, thereby finding no grounds to reduce the penalties; the Court ordered the deduction of the pre-trial detention period from the sentence and imposed judicial costs on the defendant.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. b) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, art. 72 C. pen; Sufficiency of custodial sentencing for public-transport theft and robbery considering recidivism and social danger: Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery custodial sentence criminal recidivism individualization of criminal sentence offences against public transport aggravated case

Cited Legislation

AI generated
art. 37 lit. b) C. pen
f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu un spor de 4 luni, în total 6 ani și 4 luni închisoare.
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
art. 72 C. pen
La aplicarea pedepselor instanțele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 225 din 1 iulie 2003 a Tribunalului Brăila, inculpatul G.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând să execute, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu un spor de 4 luni, în total 6 ani și 4 luni închisoare.

Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 20 decembrie 2002 la zi și l-a obligat la 2.000.000 lei părții civile F.C. și 625.000 lei părții civile I.Z., precum și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în sarcina inculpatului că acesta, în ziua de 19 decembrie 2002, a sustras de la partea vătămată F.C. un telefon mobil, în timp ce călătorea în tramvai pe str. Dorobanților în apropiere de stația str. Școlilor și în aceiași zi a sustras din buzunarul părții vătămate I.Z. suma de 625.000 lei în timp ce călătorea în tramvai înainte de intersecția străzii Dorobanți cu str. Victoriei, profitând de aglomerație. Sesizând comiterea faptei, inculpatul a îmbrâncit pe partea vătămată și a fugit, dar a fost urmărit și prins pe un garaj între blocuri de doi jandarmi, găsindu-se asupra sa suma de 625.000 lei și cartela telefonului mobil sustras anterior.

Prin decizia penală nr. 448 din 21 august 2003 a Curții de Apel Galați, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat prin care susținea că nu a comis faptele și în subsidiar, reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

La aplicarea pedepselor instanțele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens, au ținut seama de gradul de pericol social al infracțiunilor comise (într-un mijloc de transport public), cât și al persoanei sale (recidivist, fără ocupație, nesincer în cursul urmăririi penale și la instanță), astfel că pedepsele stabilite, orientate dealtfel spre limita minimă prevăzută de lege sunt necesare pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni, nefiind cazul a mai fi reduse.

În consecință, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale nr. 448 din 21 august 2003 a Curții de Apel Galați, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 20 decembrie 2002 la 12 noiembrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2003.