Ministry denied recognition of university diploma; appeal dismissed for lack of statutory competence to issue administrative confirmation acts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin sentinţa nr. 2158 din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta H.(P.) M. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., având ca obiect recunoașterea diplomei de licență seria A nr. 0050634 emisă de Universitatea S.H. din Bucureşti.

În ceea ce privește excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată, existând identitate între persoana pârâtului chemat în judecată în această calitate procesuală şi persoana căreia, potrivit legii, îi revine această atribuţie de verificare a legalităţii actelor de studii.

În ceea ce privește excepţiei inadmisibilităţii, Curtea de apel a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că acţiune vizează analizarea fondului cauzei.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta H.(fosta P.) M., este absolventă a Universităţii S.H. – F.S.P., forma de învăţământ ID, iar, în urma promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2008, i-a fost eliberată diploma de licenţa seria A nr. 0050634.

Reclamanta a solicitat pârâtului să îi elibereze un act oficial prin care se recunoaşte în mod neechivoc diploma, cu timbru sec din partea ministerului, arătând că adeverinţele eliberate de universitate, având antetul ministerului, au produs deja efecte juridice faţă de terţi şi nu mai pot fi anulate decât pe cale judecătorească.

Pârâtul a răspuns reclamantei în sensul că D.G.I.S. are în sfera din competenţă formularea răspunsurilor privind legalitatea actelor de studii şi conţinutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învăţământ, specializărilor şi statutul facultăţilor şi instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu hotărârile de Guvern în vigoare.

În mod legal pârâtul a reţinut că, în vederea recunoaşterii studiilor trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumită formă de învăţământ, să fie acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, astfel încât în temeiul datelor expuse de către reclamantă şi faţă de specializarea absolvită prin licenţă de către reclamantă la forma de învăţământ I.D. nu era prevăzută în nicio hotărâre de Guvern, deşi, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, se impunea ca şi această formă de învăţământ să parcurgă procedura de acreditare-autorizare.

Faptul că diploma de licenţă poartă antetul pârâtului, nefiind anulată până în prezent nu poate conduce la obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ suplimentar de recunoaştere a valabilităţii şi legalităţii acestui act de studiu. Dispoziţiilor legale imperative prevăd că orice facultate/universitate să se supună, anterior demarării unor forme de învăţământ, procedurii speciale de acreditare/autorizare.

Împrejurarea că diploma de licenţă poartă antetul pârâtului, nefiind anulată până în prezent, nu poate conduce la obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ suplimentar de recunoaştere a valabilităţii şi legalităţii acestui act de studiu obţinut de către reclamantă, nefiind emis de către pârât în forma obţinută de către reclamantă, iar ştampila aplicată pe acest act de studii neaparţinând pârâtului, pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere că serviciul de educaţie trebuie supus principiului priorităţii interesului public faţă de interesul privat, principiu care constă în necesitatea respectării dispoziţiilor legale imperative care prevăd că orice facultate/universitate să se supună, anterior demarării unor forme de învăţământ, procedurii speciale de acreditare/autorizare din partea A.R.A.C.I.S., neavând relevanţă împrejurarea că, prin Legea educaţiei nr. 1/2011, a fost abrogată inclusiv O.G. nr. 10/2009, considerente care coroborate conduc la constatarea caracterului justificat al refuzului manifestat de către pârât.

2. Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta H.(fostă P.) M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie şi invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Prin criticile din recurs se susţine că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor cauzei, întrucât, din răspunsurile primite la plaângerile prealabile, rezultă că ministerul nu recunoaşte diploma, deşi reclamantei i-a fost eliberată diploma de licenţă, act administrativ care nu a fost revocat sau anulat, prin hotărâre judecătorească.

Se mai arată că problema acreditării universităţii viozează exclusiv instituţia de învăpţământ superior şi se invocă teoria aparenţei dreptului, în sensul că nu poate fi imputată reclamantei lipsa de diligenţă a universităţii.

3. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În evaluarea acţiunii cu care a fost învestit, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pe de o parte, la obiectul cererii, obligarea ministerului să recunoască diploma de licenţă seria A nr. 0050634 emisă de Universitatea S.H. din Bucureşti în favoarea reclamantei, iar, pe de altă parte, la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât.

În acest sens, Înalta Curte, în raport cu reglementările relevante, respectiv cele ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.T.S., ale Ordinului M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi ale Legii învăţământului nr. 84/1995, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei.

Din analiza tuturor actelor normative menţionate rezultă că ministerul pârât nu are nicio atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licenţă, iar, conform art. 4 alin. (2) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007, atribuţiile acestei autorităţi publice rezidă în conceperea şi tehnoredactarea modelelor de referinţă ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu instituţiile de învăţământ şi cu alte instituţii prevăzute de lege.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Protejarea drepturilor ce decurg din diploma de licenţă se poate realiza, însă, în cadrul altui demers judiciar, având posibilitatea de a se adresa instanţei prin acţiune formulată în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte acest drept, fără a fi nevoie de intervenţia M.E.N. pentru recunoaşterea actului de studii.

La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituţional ce revine Înaltei Curţi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanţa are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 2345/2012, nr. 2574/2012 şi nr. 4489/2012.

Pentru considerentele arătate, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta H.(fostă P.) M. împotriva Sentinţei civile nr. 2158 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel București, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2013.