Individuation of sentence for attempted voluntary bodily harm: impact of spontaneous provocation and post-offense conduct on mandatory mitigation

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1163 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I.A. la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A fost dedusă durata arestării preventive și a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 21 aprilie 2002, în jurul orelor 4,00, în public, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, fiind sub stăpânirea unei puternice tulburări generate de atitudinea provocatoare a victimei și a însoțitorilor ei, inculpatul a aplicat acesteia, cu un obiect tăietor-înțepător, mai multe lovituri, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și cel al inculpatului au fost respinse prin decizia nr. 200 din 14 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Impotriva acestor soluții a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Ministerul Public a criticat hotărârile sub aspectul temeiniciei lor, susținând că pedeapsa aplicată nu a fost corect individualizată, instanțele neținând seama de gravitatea faptei comise, precum și de atitudinea inculpatului după comiterea ei, în sensul că a părăsit locul respectiv și s-a sustras cercetărilor ceea ce denotă lipsa de responsabilitate.

Pentru acest motiv, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și majorarea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Sub acest aspect este de remarcat faptul că raportându-se la limitele pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în forma tentativei și având în vedere aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen., instanța a stabilit o pedeapsă cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., al cărui cuantum poate realiza scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

În acest sens s-a reținut corect că fapta a fost comisă în stare de provocare ceea ce impune și participarea victimei la declanșarea conflictului și la comiterea infracțiunii cu consecințe asupra cuantumului pedepsei.

Pe de altă parte, comportarea bună a inculpatului înainte de comiterea faptei și atitudinea sa procesuală de recunoaștere și de regret a săvârșirii ei, impun coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Împrejurarea că inculpatul nu a dat un prim ajutor victimei, fugind și ascunzându-se apoi la sora sa, sunt împrejurări determinate de starea de emoție pe fondul căreia el a comis fapta, care văzându-se implicat într-un conflict cu asemenea consecințe, a acționat sub imperiul instinctului de conservare.

Față de această situația o majorare a pedepsei ar însemna o greșită individualizare a ei, care nu și-ar atinge scopul educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, recursul urmează să fie respins.

Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata prevenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 200 din 14 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.I.A., ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 13 iunie 2002, la zi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2003.