Inadmissibility of revision for contradictory judgments involving different parties despite similar factual circumstances
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the motion for revision as inadmissible, leaving the appellate decision that rejected the underlying wage claim in force. The case involved a labor dispute where a trade union, representing 18 members, sought revision of a final appellate judgment that had reversed a trial court's award of a 25% special conditions salary supplement for the period 2009–2011 against two railway entities. The union argued the revision was justified under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure based on contradictory final judgments in other cases involving the same union and employers regarding the same salary rights. The court held that Article 322(7) applies only to contradictory decisions in different cases with the same parties, cause, and object, and that divergent rulings on similar factual scenarios do not constitute a legal contradiction sufficient to trigger revision, thus failing the cumulative admissibility requirements.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of revision for contradictory judgments involving different parties despite similar factual circumstances: Prin acţiunea înregistrată la data de 26 iulie 20J2 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul S.M.L.C. Piteşti, în numele şi pentru membrii săi de sindicat: C.I., B.V.M., B.M.G., C.J., F.l., G.M.I., L.L.M., M.F., M.I.D., N.F.D., O.I., P.V., R.P.M., S.C.V., S.I.B., S.E.C., V.I.G., Z.M.G., a chemat în judecată pârâtele, SN T.F.C.C.F.R.C. SA şi S.T.F.C. Craiova, solicitând obligarea acestora: să le plătească sporul de 25% pentru condiţii speciale, pe perioada 01 august 2009-31 decembrie 2011; sporul de 25% pentru condiţii speciale să fie calculat prin raportare la salariul de bază minim brut prevăzut de art. 42 alin. (1) lit. a) din C.C.M. U. la nivel de R.T.; să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 17/A 1.2014 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, S.M.L.C. Piteşti, pentru revizuienţii C.I., B.V.M., B.M.G., C.J., F.I., G.M.I., L.L.M., M.F., M.I.D., N.F.D., O.I., P.V., R.P.M., S.C.V., S.l.B., S.E.C., V.I.G., Z.M.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele SN T.F.C.C.F.R.C. SA şi - S.T.F.C. Craiova, revizuirea Deciziei nr. 3357 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 17458/109/2012.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s~a susţinut că există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, fapt confirmat şi de înscrisul emis de intimată cu SN T.F.C.C.F.R.C. SA din data de 12 septembrie 2012, care dispune centralizarea acţiunilor în instanţă în vederea cuantificării drepturilor salariale ale angajaţilor acesteia, care au fost câştigate prin acţiuni în instanţă.
S-a susţinut că decizia civilă a cărei revizuire se solicită este potrivnică cu următoarele hotărâri: Decizia civilă nr. 2645 din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în Dosarul nr. 46/109/2012, Decizia civilă nr. 2987 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 5303/90/2012, Decizia civilă nr. 4266 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 24842/109/2012, Decizia civilă nr. 1158 din 2 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Decizia civilă nr. 929 din 27 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Decizia civilă nr. 559 din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Decizia civilă nr. 4021 din 20 iunie 2034 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Decizia civilă nr. 28 din 10 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apei Suceava şi sentinţa, civilă nr. 201/LMA din 14 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
S-a arătat că, prin Decizia civilă nr. 3357 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, a cărei revizuire o solicită, instanţa de recurs a admis recursul declarat de intimatele-pârâte şi a modificat în tot sentinţa civilă nr. 6253 din 16 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, respingând pe fond acţiunea promovată de sindicat ca reprezentant al reclamanţilor (revizuienţi în cauza de faţă), iar prin celelalte hotărâri pe care Ie invocă ca fiind potrivnice cu aceasta, instanţele, dimpotrivă, au admis acţiunile formulate de sindicat şi au obligat pe intimatele-pârâte să plătească drepturile salariale solicitate de acesta pentru membrii de sindicat.
Prin Decizia nr. 1371 din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în raport de temeiul de drept al cererii de revizuire şi de art. 323 alin. (2) C. proc. civ. şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 886/46/2014 la data de 09 decembrie 2014, fiind fixat termen pentru soluţionare la 25 februarie 2015.
La termenul din 25 februarie 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţie pe care, analizând-o cu prioritaîejn temeiul art. 137 C. proc. civ., o va admite, eu consecinţa respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiază".
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra uneî cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Astfel referitor la cauza soluţionată definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 3357 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 17458/109/2012, a cărei revizuire se solicită, se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 iulie 20J2 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul S.M.L.C. Piteşti, în numele şi pentru membrii săi de sindicat: C.I., B.V.M., B.M.G., C.J., F.l., G.M.I., L.L.M., M.F., M.I.D., N.F.D., O.I., P.V., R.P.M., S.C.V., S.I.B., S.E.C., V.I.G., Z.M.G., a chemat în judecată pârâtele, SN T.F.C.C.F.R.C. SA şi S.T.F.C. Craiova, solicitând obligarea acestora: să le plătească sporul de 25% pentru condiţii speciale, pe perioada 01 august 2009-31 decembrie 2011; sporul de 25% pentru condiţii speciale să fie calculat prin raportare la salariul de bază minim brut prevăzut de art. 42 alin. (1) lit. a) din C.C.M. U. la nivel de R.T.; să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 6253 din 16 aprilie 2013, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâte să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând sporul de 25% pentru condiţii speciale, aplicat la salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 01 august 2009-31 decembrie 2011, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Totodată au fost obligate pârâtele să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor potrivit celor dispuse mai sus, pentru perioada 01 august 2009 - 31 decembrie 2010, iar începând cu 01 ianuarie 2011 şi până la 31 decembrie 2011 să efectueze menţiunile corespunzătoare în R.
Prin Decizia nr. 3357 din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâtele SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti şi S.T.F.C. Craiova împotriva sentinţei civile nr. 6253 din 16 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 17458/109/2012.
A modificat sentinţa şi pe fond a respins acţiunea.
Deşi prin deciziile anterior menţionate, în raport de care se solicită revizuirea (depuse în copie la dosar), au fost admise acţiunile formulate de alţi salariaţi, membrii ai aceluiaşi sindicat, iar prin decizia ce se cere revizuită (Decizia nr. 3357 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 17458/109/2012), a fost respinsă acţiunea reclamanţilor (revizuienţii din prezenta cauză), Înalta Curte constată - contrar susţinerilor revizuienţilor - că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de acest text de lege se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în ipoteza In care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, ceea ce nu este cazul în speţă,
Aplicarea diferită a dispoziţiilor legaie ia situaţii de fapt asemănătoare poate releva, eventual, premisele unei jurisprudenţe neunitare la nivelul instanţei care îe-a pronunţat, dar nu reprezintă un caz de revizuire astfel cum a fost reglementat prin dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte, având în vedere temeiurile arătate, constată că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi, în consecinţă, o va respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de S.M.L.C. Piteşti pentru revizuienţii C.I., B.V.M., B.M.G., C.J., F.I., G.M.I., L.L.M., M.F., M.I.D., N.F.D., O.I., P.V., R.P.M., S.C.V., S.l.B., S.E.C., V.I.G., Z.M.G. împotriva Deciziei nr. 3357 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 17458/109/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2015.