Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1615/2015 AI generated

Revision of salary dispute judgment rejected as inadmissible due to absence of contradictory decisions in separate proceedings

Case Number Decizia nr. 1615/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had previously rejected the plaintiff's claim, leaving the lower appellate court's judgment in force. The dispute involved an employee seeking the revision of a final appellate decision based on *contrarietas* (contradiction) with a prior cassation decision, regarding a civil lawsuit against an employer for the cancellation of salary grids, payment of wage differences, and compensation for voluntary departure schemes. The court determined that the revision action under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure was inadmissible because the condition of contradictory judgments rendered in different cases or files was not met; instead, the conflicting decisions were issued within the same underlying litigation across successive procedural cycles, meaning the exception of res judicata was not properly established or discussed in the subsequent proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ; Revision of salary dispute judgment rejected as inadmissible due to absence of contradictory decisions in separate proceedings: La data de 25 noiembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău cererea de revizuire formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 830 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul invocând contrari etatea hotărârii a cărei revizuire se solicită faţă de hotărârea de casare pronunţată în primul ciclu procesual, respectiv Decizia civilă nr. 1652 din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata civil litigation procedure action for payment matter in dispute withdrawal of revision request

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub numărul 6373/103/2012 din 18 decembrie 2012, reclamanţii P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., B.D., R.I.L., L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R., F.I., G.O., M.I., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.T.P.R. SA, pentru ca în contradictoriu cu pârâta şi pe baza probelor ce se vor administra să se dispună:

1. Anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada sus-menţionată, grile prin care se stabilesc drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi a valorii salariului minim brut pe economie;

2. Obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale solicitate a fi acordate în sume nete, începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta;

3. Anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe şi salariile compensatorii pentru reclamanţii care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009;

4. Obligarea pârâtei la plata diferenţelor pentru salariile compensatorii şi suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale solicitate a fi acordate în sume nete.

5. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate iniţial, pentru o mai bună şi uşoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant B.V.

Prin Sentinţa civilă nr. 553/C din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Neamţ, a fost admisă excepţia tardivităţii asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar, faţă de celelalte capete de cerere, a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.

Prin Decizia nr. 1652 din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău a fost casată sentinţa în parte, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei cu privire la capătul de cerere privind plăţile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare către Tribunalul Neamţ.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, sub numărul 1626/103/2013* din 16 decembrie 2013, reclamant fiind numitul B.V.

Prin Sentinţa civilă nr. 683 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamţ, a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamantul B.V., iar pârâta SC A.T.P.R. SA, şi în consecinţă a fost obligată pârâta SC A.T.P.R. SA să plătească reclamantului suma netă de 6840 lei, reprezentând diferenţă dintre salariile compensatorii cuvenite şi salariile compensatorii efectiv plătite şi la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 de lei.

Prin Decizia civilă nr. 830 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis recursul declarat de pârâta SC A.T.P.R. SA împotriva Sentinţei civile nr. 683 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamţ, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea precizată ca nefondată.

La data de 25 noiembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău cererea de revizuire formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 830 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul invocând contrari etatea hotărârii a cărei revizuire se solicită faţă de hotărârea de casare pronunţată în primul ciclu procesual, respectiv Decizia civilă nr. 1652 din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău.

Intimata a depus în întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi admisibilităţii cererii de revizuire

Prin Decizia civilă nr. 201 din 25 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B.V. împotriva Deciziei civile nr. 830 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 1662/103/2013*, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. 810/32/2014.

Înalta Curte, la termenul din 12 iunie 2015, a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), hotărârile respective să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În speţă, nu este îndeplinită condiţia ca hotărârile potrivnice să fie date în dosare diferite, întrucât hotărârile contradictorii din pricina de faţă au fost pronunţate în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac ordinare şi extraordinare exercitate de părţi în cauză.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se cere este pronunţată de instanţa de recurs în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual, pe când cealaltă hotărâre potrivnică, respectiv Decizia civilă nr. 1652 din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, este chiar hotărârea de casare pronunţată în primul ciclu procesual din cadrul aceluiaşi proces.

În consecinţă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 7166 din 14 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă din Dosarul nr. 377/1/2011 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.V. împotriva Deciziei nr. 830 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV