Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1528/2015 AI generated

Competence for challenging National Immoveble Compensation Commission decisions under Art. 35(1) Law 165/2013

Case Number Decizia nr. 1528/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Tribunal, thereby overriding the Vâlcea Tribunal’s declination and restoring the Bucharest Tribunal’s competence to hear the merits. The case involved plaintiffs’ challenge to a partial validation decision issued by the National Commission for Immobile Compensation, seeking the full validation of a local government dispossession measure and compensation for a demolished property located in Drăgășani; the dispute was not a judgment on the merits but a procedural ruling on which court had territorial jurisdiction. The ICCJ determined that under Article 35(1) of Law No. 165/2013, the competent court is the civil section of the tribunal in the circumscription where the entity that issued the challenged decision is headquartered. Since the National Commission for Immobile Compensation is the issuing entity and its headquarters is in Bucharest, the Bucharest Tribunal was deemed the exclusive competent court, rejecting the Vâlcea Tribunal’s argument that jurisdiction should attach to the location of the immovable property.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence for challenging National Immoveble Compensation Commission decisions under Art. 35(1) Law 165/2013: The case involved plaintiffs’ challenge to a partial validation decision issued by the National Commission for Immobile Compensation, seeking the full validation of a local government dispossession measure and compensation for a demolished property located in Drăgășani; the dispute was not a judgment on the merits but a procedural ruling on which court had territorial jurisdiction. The ICCJ determined that under Article 35(1) of Law No. 165/2013, the competent court is the civil section of the tribunal in the circumscription where the entity that issued the challenged decision is headquartered. Since the National Commission for Immobile Compensation is the issuing entity and its headquarters is in Bucharest, the Bucharest Tribunal was deemed the exclusive competent court, rejecting the Vâlcea Tribunal’s argument that jurisdiction should attach to the location of the immovable property.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction immovable property territorial jurisdiction procedural issues civil judgment joint competence

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art.
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Vâlcea a reţinut că, potrivit art. 17 alin.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Procedural provision cited as the legal basis for establishing the jurisdiction of the Bucharest Tribunal to resolve the conflict of competence.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Procedural provision cited as the legal basis for establishing the jurisdiction of the Bucharest Tribunal to resolve the conflict of competence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10 iunie 2014, reclamanţii S.D. şi S.S. au contestat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, decizia de validare parţială din 13 martie 2014, emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia, validarea în totalitate a dispoziţiei nr. 1449 din 19 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Drăgăşani, obligarea pârâtei să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri la preţurile reale practicate pe piaţa liberă pentru imobilul clădire în suprafaţă construită de 243,42 m.p. şi terenul aferent în suprafaţă de 294 mp din judeţul Vâlcea, municipiul Drăgăşani, str. R. (în prezent Piaţa P.), dobândit de reclamanţi împreună cu autorii lor, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 25 mai 1975 şi demolat în anul 1980 în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 440/1979.

În drept au invocat dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, art. 35 alin. (1) şi (3) şi art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi prevederile art. 14 din Convenţie.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1206 din 14 octombrie 2014, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite, potrivit alin. (3).

S-a mai reţinut că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale evocate, rezultă că, în speţă, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, respectiv Tribunalul Vâlcea în circumscripţia căruia se află sediul Primăriei Municipiului Drăgăşani.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 602 din 7 mai 2015, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Vâlcea a reţinut că, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului şi are, în principal, următoarele atribuţii:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;

b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor’’.

Potrivit art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege, „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate’’.

Totodată, potrivit alin. (5) din acest art. „Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante”, iar potrivit alin. (8) „ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7)”.

S-a mai reţinut că art. 34 alin. (1) statuează: „dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. „dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni”.

Potrivit art. 35 alin. (1) „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Faţă de textele de lege evocate, s-a reţinut, cu privire la competenţa teritorială instituită de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 că este exclusivă şi revine Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii S.D. şi S.S. au contestat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, decizia de validare parţială nr. 674 din 13 martie 2014, emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia, validarea în totalitate a dispoziţiei nr. 1449 din 19 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Drăgăşani, obligarea pârâtei să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri la preţurile reale practicate pe piaţa liberă pentru imobilul clădire în suprafaţă construită de 243,42 m.p. şi terenul aferent în suprafaţă de 294 mp din judeţul Vâlcea, municipiul Drăgăşani, str. R. (în prezent Piaţa P.), dobândit de reclamanţi împreună cu autorii lor, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 25 mai 1975 şi demolat în anul 1980 în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 440/1979.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea decizia de validare parţială nr. 674 din 13 martie 2014 emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Aşa fiind, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi care este enumerată la art. 3 alin. (4) lit. g) din lege.

În consecinţă, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.

Cum sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în Bucureşti, sector 1, str. C.F., respectiv, în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.

Astfel, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2015.