Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4777/2003 AI generated

Eligibility for interruption of prison sentence execution based on alleged special family circumstances

Case Number Decizia nr. 4777/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower courts' decisions that denied the prisoner's request to interrupt the execution of his 16-year prison sentence. The dispute centered on the prisoner's claim that his family faced severe consequences if he did not personally perform necessary repairs on a shared family property, arguing that his siblings' refusal to do so based on his larger ownership stake constituted a "special circumstance" warranting a suspension of his sentence. The Court determined that the legal threshold for interrupting sentence execution under Article 453(1)(c) of the Code of Criminal Procedure was not met, as no special circumstances existed that would render the immediate execution of the penalty disproportionately grave for family members. The decision relied on Articles 453 and 455 of the Code of Criminal Procedure regarding the conditions for interrupting sentence execution, and Article 385(1)(1)(b) of the Code of Criminal Procedure for the dismissal of the appeal. The appellant was ordered to pay 700,000 lei in judicial costs, with the attorney's fee advanced by the Ministry of Justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Eligibility for interruption of prison sentence execution based on alleged special family circumstances: Împrejurarea că frații condamnatului refuză să efectueze reparații la imobil, cu motivarea că fratele mai mare, condamnatul N.A., trebuie să facă acest lucru, deținând cota cea mai mare din proprietate, nu poate constitui temei, pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, în baza prevederilor art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence special circumstances criminal sentence interpretation of a judgment disproportionate penalty family member

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. c) C. proc. pen
455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
apare ca nefondat și va trebui respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 218 din 22 mai 2003 a Tribunalului Brașov, s-a respins cererea formulată de condamnatul N.A., pentru întreruperea executării pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 5/1993 a Tribunalului Covasna.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a concluzionat, în sensul că, nu sunt întrunite, în cauză, condițiile impuse de art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Apelul declarat de condamnatul N.A. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia nr. 184 din 3 iulie 2003.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând, admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei.

Recursul este nefondat.

În raport de motivele invocate de recurent în cuprinsul cererii sale de întrerupere a executării pedepsei, instanța a ordonat o anchetă socială, la domiciliul familiei condamnatului, constatându-se că nu există nici o împrejurare specială datorită căreia executarea imediată a pedepsei să aibă consecințe grave asupra membrilor acestei familii.

Împrejurarea că frații condamnatului refuză să efectueze reparații la imobil, cu motivarea că fratele mai mare, condamnatul N.A., trebuie să facă acest lucru, deținând cota cea mai mare din proprietate, nu poate constitui temei, pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, în baza prevederilor art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Ca atare, recursul declarat de condamnatul N.A. apare ca nefondat și va trebui respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 184/ Ap din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2003.