Inadmissibility of revision against non-merits appellate judgment denying collective labor agreement benefits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeals and Justice dismissed the motion for revision as inadmissible, thereby leaving the appellate court’s decision of February 27, 2015, in force. The dispute involved a group of employees seeking to revise an appellate decision that had rejected their appeal against the application of a six-month statute of limitations rather than a three-year period for labor-related claims, including bonuses and compensatory pay under a 2006–2010 collective agreement. The Court held that the precondition for revision under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure was not met because the challenged appellate judgment did not reopen the merits of the case (evocare a fondului), having merely dismissed the prior cassation appeal for non-merit reasons; consequently, the judgment was not subject to revision, and the specific grounds regarding the applicable prescription period were rendered moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Inadmissibility of revision against non-merits appellate judgment denying collective labor agreement benefits: Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate exercita numai împotriva unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 aprilie 2015, revizuenţii H.S., T.M., C.U., S.P., D.I., R.E.L., M.F., G.I., P.D., R.L., B.V., P.A. şi C.V. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 746 din 27 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, apreciind că aceasta este contradictorie cu decizia civilă nr. 4116 din 27 iunie 2014 pronunţată de aceiaşi instanţă în Dosarul cu nr. 2951/93/2013.
În dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţii au arătat că în mod greşit instanţa a făcut aplicarea termenului special de prescripţie de 6 luni, incident în cauză fiind termenul de prescripţie de 3 ani. De asemenea, drepturile băneşti ce se impuneau a fi acordate cu ocazia Zilei Feroviarului, Paşti, Crăciun, salariul suplimentar aferente anului 2009 şi plata compensatorie în valoare de 6 salarii de bază brute, astfel cum acestea au fost negociate, se acordă fiecărui salariat în parte în temeiul prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar aferent anului 2006-2010, nefiindu-le opozabile dispoziţiile din Contractul de muncă încheiat la nivelul intimatei Societatea Naţională de Transport Marfa CFR Marfa de la nivelul anului 2009-2010 şi înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţia Socială sub nr. 2584 la data de 04 iunie 2009.
Înalta Curte la termenul din 03 iunie 2015 a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac pe care o va admite având în vedere următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate exercita numai împotriva unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Ca atare, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică, fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt ce au fost stabilite, în oricare dintre ipoteze, urmând a se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
În cauza de faţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită nr. 746 din 27 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii H.S., T.M., C.L., S.P., D.I., R.E.L., M.F., G.I., P.D., R.L., B.V., P.A. şi C.V. împotriva deciziei civile nr. 691 din 06 februarie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.
Aşa fiind, cum decizia atacată nu evocă fondul pricinii, prin această hotărâre Curtea de apel reţinând că nu este incident motivul de contestaţie în anulare invocat de contestatori, se constată că hotărârea atacată nu este susceptibilă a fi reformată prin prezenta cale de atac.
Prin urmare, întrucât nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de prevederile imperative ale art. 322 C. proc. civ., anaiiza condiţiilor specifice reglementate de pct. 7 invocat de revizuenţi, se vădeşte ca fiind un demers inutil.
În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge prezenta cale de atac ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii H.S., T.M., C.L., S.P., D.I., R.E.L., M.F., G.I., P.D., R.L., B.V., P.A. şi C.V. împotriva deciziei nr. 746 din 27 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2015.