Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1781/2008 AI generated

Applicability of 2002 Privatization Enforcement Ordinance to pre-existing share sale contracts in progress

Case Number Decizia nr. 1781/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (Inalta Curte de Casatie si Justitie) admitted the appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and remanded the case for retrial in favor of the plaintiff (the state authority), overturning the lower court's rejection of claims for interest, penalties, and damages. The dispute concerned the judicial rescission of a 1995 share sale contract between the privatization authority and a private buyer, where the core issue was whether the 2002 Emergency Ordinance on enforcement of privatization obligations applied to contracts already in progress at the time of its entry into force. The Supreme Court determined that the lower court exceeded its judicial authority by unilaterally declaring the 2002 Ordinance unconstitutional and erred in failing to apply Article 21 of the Ordinance, which mandates the retention of all sums paid by the buyer upon rescission of contracts still in development; the court held that these provisions applied retroactively to contracts concluded before the Ordinance if they remained unfulfilled at its entry into force, and that no additional conditions such as supplementary agreements or favorable payment terms were legally required for the statute's application.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002, art. 304 pct. 4 C. proc. civ, art. 312 alin. (4) C. proc. civ, art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ; Applicability of 2002 Privatization Enforcement Ordinance to pre-existing share sale contracts in progress: The dispute concerned the judicial rescission of a 1995 share sale contract between the privatization authority and a private buyer, where the core issue was whether the 2002 Emergency Ordinance on enforcement of privatization obligations applied to contracts already in progress at the time of its entry into force. The Supreme Court determined that the lower court exceeded its judicial authority by unilaterally declaring the 2002 Ordinance unconstitutional and erred in failing to apply Article 21 of the Ordinance, which mandates the retention of all sums paid by the buyer upon rescission of contracts still in development; the court held that these provisions applied retroactively to contracts concluded before the Ordinance if they remained unfulfilled at its entry into force, and that no additional conditions such as supplementary agreements or favorable payment terms were legally required for the statute's application.

Keywords

AI generated
contract of sale application for enforcement - Decision basis of obligation unconstitutional emergency ordinance right of pre-emption damages payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis invoked by the recorrent for the request to quash the decision and remand the case for retrial.

art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Subsidiary procedural grounds for admitting the appeal and modifying the lower court's decision to grant the full relief.

art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Primary procedural ground cited for the final operative order to quash the appealed decision due to the lower court's excess of judicial authority.

art. 312 alin. (4) C. proc. civ.

Provision applied in conjunction with Article 304 pct. 4 to execute the remand of the cause to the same court for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-au admis excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea de lucru judecat pentru o parte din pretenţiile reclamantei; s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, succesoare legală a A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva pârâtei A.A.P.A.S., cu sediul în Arad.

S-a dispus desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 271 din 8 iunie 1995 încheiat între A.P.A.P.S. Bucureşti şi pârâta şi aceasta din urmă a fost obligată la daune interese în sumă totală de 1.758.037,74 lei Ron reprezentând: 15.245,22 Ron dobânzi aferente ratelor restante 14-18 inclusiv; penalităţi de întârziere pentru perioada 2000-2005 în sumă de 165.653,22 lei Ron, 17.770,30 lei Ron dividende încasate de pârâtă, prejudicii determinate conform expertizei contabile judiciare în sumă de 1.555.369 lei Ron, şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate conform clauzelor contractuale până la data pronunţării sentinţei, 4.000 lei onorariu expert.

S-a încuviinţat reţinerea de către reclamantă a tuturor sumelor achitate de pârâtă în baza contractului până la desfiinţarea definitivă a acestui contract şi s-au respins celelalte pretenţii.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 230 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.

S-a reţinut în considerentele deciziei că nici în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 271 din 8 iunie 1995 şi nici în reglementările legale ce au constituit regimul juridic al acestuia, respectiv Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 88/1997 şi respectiv Legea nr. 137/1997 nu sunt prevăzute obligaţii pecuniare ca cele solicitate de reclamante în acţiune.

Cererile prin care reclamanta a pretins daune interese în urma desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv dividende aferente perioadei de executare a contractului şi alte prejudicii cauzate acesteia sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002.

Instanţa a stabilit că această ordonanţă nu este aplicabilă întrucât încalcă dispoziţii constituţionale şi de drept comun imperative şi nu are putere de lucru judecat asupra contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între părţi în anul 1995 sub imperiul Legilor nr. 58/1991 şi 77/1994.

S-a reţinut că reclamanta nu a încheiat cu pârâta acte adiţionale conform art. 15-20 din O.U.G. nr. 25/2002 şi nu i-a acordat condiţii mai favorabile ori eşalonări în plată pentru a-i pretinde daunele interese prevăzute de art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti a declarat recurs şi a solicitat în principal admiterea conform art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea în fond a cauzei .

În subsidiar, s-a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului A.V.A.S. şi pe cale de consecinţă admiterea în tot a acţiunii în sensul obligării pârâtei şi la plata daunelor interese astfel cum au fost precizate şi menţinerea celorlalte dispoziţii.

A susţinut recurenta în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a apreciat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale.

Că acest act normativ se aplică potrivit art. 2 şi 3 alin. (1) lit. c) contractelor încheiate de A.V.A.S. (F.P.S.) având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale şi aflate în derulare, deci şi celor încheiate anterior intrării ei în vigoare.

Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa a reţinut că în cauză nu se aplică dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002 deoarece nu a fost încheiat un act adiţional la contract şi pârâtei nu i s-au acordat condiţii mai avantajoase ori eşalonări, cât timp acest act normativ nu a prevăzut în mod expres că pentru a fi aplicabil trebuie să fie îndeplinite asemenea condiţii.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Criticile invocate de recurentă se referă la o problemă de drept şi anume aceea a incidenţei dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002 în litigiul dedus judecăţii.

La 8 iunie 1995 s-a încheiat contractul nr. 271 între F.P.S. Bucureşti în calitate de vânzător şi A.S.A. Arad în calitate de cumpărător, convenţie ce a avut la bază Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale şi Legea nr. 77/1994 privind constituirea asociaţilor de salariaţi în vederea cumpărării de acţiuni ale societăţilor comerciale la care statul sau o instituţie publică a statului este acţionar unic sau majoritar.

Ulterior, a fost adoptată la 2 februarie 2002 O.U.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, care a prevăzut la art. 2 că aceasta se aplică contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, care au fost încheiate de F.P.S. sau de A.P.A.P.S. şi sunt în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.

La art. 3 lit. l), s-a definit noţiunea de „perioadă de derulare a contractului”, ca fiind acea perioadă în care oricare şi toate obligaţiile părţilor contractante vor fi fost îndeplinite conform clauzelor contractuale şi prevederilor prezentei ordonanţe.

În raport de conţinutul acestor dispoziţii legale de faptul că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/2002 contractul nr. 271 din 8 iunie 1995 se afla în derulare în speţă, sunt incidente dispoziţiile acestui act normativ, respectiv art. 21 text de lege invocat în acţiune conform căruia în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, Autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând după caz, avans rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu până la desfiinţarea acestuia.

Instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (304 pct. 4 C. proc. civ.) atunci când a reţinut că O.U.G. nr. 25/2002 nu se aplică în speţă, întrucât încalcă dispoziţii constituţionale.

Mai mult decât atât, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii şi a respins excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002 şi a reţinut că acest act normativ se aplică contractelor încheiate de A.V.A.S. având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale şi aflate în derulare pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.

Nu se poate reţine că aplicarea art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002 este condiţionată de încheierea unui act adiţional între părţi care să conţină condiţii mai avantajoase pentru cumpărători, cât timp legiuitorul nu a prevăzut nici o dispoziţie în acest sens.

Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit art. 304 pct. 4 raportat la art. 312 alin. (4) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantă, să se caseze decizia recurată şi să se trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a se examina litigiul din punct de vedere al art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002, care se aplică şi contractului nr. 271 din 8 iunie 1995 încheiat între F.P.S. Bucureşti şi intimata, ce se afla în derulare la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCURESTI împotriva deciziei civile nr. 230/A/ COM din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.