Lease eviction appeal annulled for unpaid judicial fees and registration duties
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Timișoara Court of Appeal's decision to annul the defendants' appeals for failure to pay judicial fees. The dispute arose from a commercial lease termination and eviction case where the first-instance tribunal granted the plaintiff's claims; the defendants subsequently challenged the appellate court's ruling that their appeals were unfiled due to non-payment of the judicial stamp duty and registration fee, arguing they had provided payment proofs. The High Court held that the lower court correctly applied Article 20 of Law No. 146/1997 and Article 7 of the Methodological Norms No. 2083/1997, finding no evidence of prior payment before the hearing date, and ruled that the defendants failed to properly invoke procedural nullity under Article 304(5) of the Civil Procedure Code or misapplication of law under Article 304(9), leaving the initial order regarding the unfiled appeals intact.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 304 alin. (5) C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 alin. (9) C. proc. civ; Lease eviction appeal annulled for unpaid judicial fees and registration duties: În motivarea recursului cele două pârâte au invocat prevederile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., pentru a susţine că decizia recurată este nelegală întrucât s-a reţinut în cuprinsul considerentelor că taxa de timbru şi timbrul judiciar nu s-au achitat deşi a comunicat dovezile de plată. În prezenţa acestor dovezi şi a cererii de amânare a judecării apelului recurentele au considerat că soluţia Curţii de Apel este nelegală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 970/ PI din 18 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 1151/30/2007, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.T.R. SRL şi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.M.T. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC U.R. SRL devenită SC C.C.D. SRL şi SC U.T.R. SRL. În consecinţă, tribunalul a constatat rezilierea contractului nr. 107 din 21 aprilie 2005 şi a dispus evacuarea SC U.R. SRL din spaţiul situat în Timişoara str. Demetriade. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta obligată nu a respectat prevederile contractului de închiriere nr. 107 din 21 aprilie 2005 înserate în capitolul „Condiţii Generale” şi că părţile au convenit, în raport de aceste dispoziţii faptul că operează de drept sancţiunea rezilierii unilaterale a contractului. Ca o consecinţă a admiterii acestui capăt de cererea a fost admisă şi cererea de evacuare a pârâtei din spaţiul arătat mai sus.
Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş au declarat apel pârâtele SC U.T.R. SRL Bucureşti şi SC C.C.D. SRL Bucureşti, iar Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 183 din 18 septembrie 2007, constatând că nu au fost aduse la îndeplinire obligaţiile privind plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 9 din O.G. nr. 32/1995 a dispus anularea celor două apeluri ca netimbrate.
Împotriva deciziei nr. 183 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, au declarat recurs pârâtele SC C.C.D. SRL şi SC U.T.R. SRL.
În motivarea recursului cele două pârâte au invocat prevederile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., pentru a susţine că decizia recurată este nelegală întrucât s-a reţinut în cuprinsul considerentelor că taxa de timbru şi timbrul judiciar nu s-au achitat deşi a comunicat dovezile de plată. În prezenţa acestor dovezi şi a cererii de amânare a judecării apelului recurentele au considerat că soluţia Curţii de Apel este nelegală.
Intimata prin întâmpinare a solicitat ca recursul să fie respins întrucât instanţa de apel a reţinut corect faptul că taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar nu erau depuse la dosar . Mai mult, a arătat intimata, apelurile nu erau motivate, iar în ce priveşte recursul, a considerat că recurentele nu au respectat prevederile art. 3021 raportat la art. 306 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia se poate solicita casarea deciziei atacate atunci când „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”. Se observă din argumentarea acestui motiv că recurentele nu au indicat care sunt actele care au fost îndeplinite cu neobservarea formelor legale care se impun a fi declarate nule pentru motivul că prin acestea le-a fost pricinuită o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor respective.
Criticile aduse deciziei potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., ar putea fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., întrucât vizează aplicarea greşită a Legii nr. 146/1997 privind plata taxelor de timbru. Dacă se analizează recursul din această perspectivă a încălcării legii, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) – (3) din Legea timbrului întrucât a constatat, pe de o parte, că taxa judiciară de timbru nu a fost achitată anticipat, iar pe de altă parte, că plata nu a fost făcută nici până la primul termen de judecată deşi apelantele au fost citate cu această menţiune. De asemenea, s-au aplicat corect şi dispoziţiile art. 7 din Normele Metodologice nr. 2083 din 2 decembrie 1997 de aplicare a O.G. nr. 32/1995 în privinţa modului de aplicare a timbrului judiciar. În lipsa dovezii plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, apelantele nu puteau formula alte cereri aşa încât şi sub acest aspect soluţia instanţei de apel este legală.
În consecinţă, criticile evocate se dovedesc art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtele SC C.C.D. SRL BUCUREŞTI şi SC U.T.R. SRL BUCUREŞTI prin administrator judiciar SC C.C. SPRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 183 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.