Suspension of prison sentence execution for corporate administrator to prevent grave business harm under Article 453(1)(c) CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecutor’s appeal, thereby affirming the appellate court’s decision to grant a three-month suspension of the execution of a one-year imprisonment sentence. The dispute concerned whether the immediate execution of the penalty should be postponed, with the lower court having originally denied the request but the appellate court reversing that decision. The convicted individual, acting as the administrator of a pharmaceutical retail company, demonstrated that immediate incarceration would have severe consequences for the business, which faced significant financial liabilities to suppliers, unpaid receivables from customers, and the operational necessity of a transition in management. Relying on Article 453(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the execution of the sentence could be suspended given the special circumstances that would cause grave harm to the unit where the convicted person works, and further rejected procedural objections regarding the notification of the defendant.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen; Suspension of prison sentence execution for corporate administrator to prevent grave business harm under Article 453(1)(c) CPC: Potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. executarea pedepsei închisorii sau a detenției pe viață, poate fi amânată, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față ;
În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele :
Prin sentința penală nr.264 din 9 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus respingerea cererii formulată de condamnata R.L. pentru amânarea executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 220 din 6 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj, și rămasă definitivă prin decizia nr. 965/2003 a Curții Supreme de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care problemele societății comerciale al cărei administrator este condamnata, își pot găsi o rezolvare și fără prezența acesteia.
Împotriva sentinței a declarat apel condamnata, care a învederat drept temei al cererii de amânare a executării pedepsei, rezolvarea unor probleme stringente ale societății farmaceutice, al cărei administrator este.
Prin decizia penală nr.278 din 9 iunie 2003 Curtea de Apel Craiova a admis apelul condamnatei, a desființat sentința și pe fond a admis cererea condamnatei și a dispus amânarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 220/1999 a Tribunalului Dolj pe o perioadă de 3 luni.
Împotriva deciziei penale sus-menționate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat recurs solicitând casarea hotărârii, întrucât procedura de citare a condamnatei la prima instanță nu a fost îndeplinită, și s-a făcut o greșită aplicare a legii dispunându-se amânarea executării pedepsei.
Recursul nu este fondat.
La fila 5 din dosarul tribunalului se află dovada de îndeplinire a procedurii, care a fost afișată în condițiile legii, la domiciliul condamnatei iar la termenul de judecată din 9 aprilie 2003 , aceasta lipsind, a fost legal reprezentată de un apărător ales.
Nu este întemeiată nici critica prin care s-a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. executarea pedepsei închisorii sau a detenției pe viață, poate fi amânată, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Din actele depuse la dosar de condamnată rezultă că aceasta este administrator la o societate comercială pentru comerțul cu amănuntul de produse farmaceutice și societatea este urmărită, prin executorul judecătoresc, de unități furnizoare de medicamente, pentru mari sume de bani.
Condamnata a susținut și dovedit că pe lângă furnizorii neachitați, are și mulți beneficiari care nu au plătit contravaloarea produselor primite, iar pe de altă parte că trebuie să predea gestiune unei alte persoane, operațiuni care nu se pot efectua într-un timp foarte scurt.
În aceste condiții instanța de apel a apreciat corect că executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave asupra societății comerciale condusă de condamnată, dispunând amânarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni.
În consecință recursul declarat de parchet se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 278 din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe condamnata R.L.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 23 ianuarie 2004.