Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4437/2003 AI generated

Suspension of imprisonment execution denied due to availability of prison medical care

Case Number Decizia nr. 4437/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as unfounded, upholding the lower courts' refusal to suspend the execution of his four-year imprisonment and ordering him to pay 700,000 lei in judicial fees. The dispute concerned a request to interrupt the execution of the custodial sentence, where the inmate argued that his medical condition made immediate imprisonment detrimental; however, the record established that no special circumstances precluded execution because adequate medical care could be provided within the Directorate General of Prisons network. The court's decision relied on Article 455 and Article 453(c) of the Code of Criminal Procedure, which permit suspension only when immediate execution would have serious consequences for the inmate or family, concluding that the inmate's health issues did not meet this threshold, and applied Article 385(15)(b) of the Code of Criminal Procedure to reject the recourse.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Suspension of imprisonment execution denied due to availability of prison medical care: Potrivit art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence prisoner special circumstances custodial sentence code of criminal procedure health care

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. c) C. proc. pen
455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 349 din 10 aprilie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare formulată de condamnatul V.V., cu motivarea că acesta nu suferă de o boală care să-l pună în imposibilitatea de a executa pedeapsa, asistența medicală putându-i fi asigurată în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor.

Prin decizia penală nr. 305 din 4 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, cu aceeași motivare.

Împotriva acestei decizii condamnatul a declarat recurs nemotivat, solicitând admiterea acestuia și întreruperea executării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.

Or, așa cum au reținut instanțele de judecată, din verificările făcute, a rezultat că cel condamnat nu se află în situație specială, care să impună, cu necesitate, întreruperea executării pedepsei, asistența sa medicală putând fi asigurată în rețeaua D.G.P.

Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 305 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2003.