Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4348/2003 AI generated

Robbery and violent home invasion conviction upheld; appeal dismissed for failure to justify lower sentencing

Case Number Decizia nr. 4348/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower courts' verdict and ordering the deduction of pre-trial detention from the sentence. The case involved a juvenile defendant convicted of robbery, aggravated theft, and illegal entry, charged with forcibly entering a victim's residence to steal alcohol and money and violently assaulting the occupant, resulting in injuries requiring 50-55 days of medical care. The defendant challenged the individualization of the penalty, arguing for a reduced sentence based on personal circumstances, but the court held the original penalties appropriate under the specific aggravating factors and the need for preventive effect. The decision relied on Article 72 of the Criminal Code for sentencing principles and Article 38515(14) of the Code of Criminal Procedure to reject the appeal as unfounded, maintaining the combined sentence and civil liability orders.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 C. pen, art. 209 lit. g) C. pen, art. 192 alin. (2) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 72 C. pen, art. 38515 pct. 14 C. proc. pen; Robbery and violent home invasion conviction upheld; appeal dismissed for failure to justify lower sentencing: The case involved a juvenile defendant convicted of robbery, aggravated theft, and illegal entry, charged with forcibly entering a victim's residence to steal alcohol and money and violently assaulting the occupant, resulting in injuries requiring 50-55 days of medical care. The defendant challenged the individualization of the penalty, arguing for a reduced sentence based on personal circumstances, but the court held the original penalties appropriate under the specific aggravating factors and the need for preventive effect. The decision relied on Article 72 of the Criminal Code for sentencing principles and Article 38515(14) of the Code of Criminal Procedure to reject the appeal as unfounded, maintaining the combined sentence and civil liability orders.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery aggravated case dismissal for theft illegal entry individualization of criminal sentence sentence of detention

Cited Legislation

AI generated
art. 99 C. pen
13 și art. 99 C. pen., la 4 ani închisoare;
art. 209 lit. g) C. pen
208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art.
art. 192 alin. (2) C. pen
- violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
art. 34 lit. b) C. pen
a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, deducându-se sporul arestării preventive din pedeapsa aplicată.
art. 72 C. pen
Din analiza ansamblului probator administrat în cauză se constată că instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor și o greșită individualizare a pedepselor în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
art. 38515 pct. 14 C. proc. pen
Verificând hotărârile prin prisma motivului de casare invocat care circumscrie prevederilor art. 38515 pct. 14 C. proc. pen., se constată că este neîntemeiat.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive regarding the enforcement or procedural status of the decision.
art. 38515 pct. a lit. b) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. a lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive regarding the enforcement or procedural status of the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 553 din 21 octombrie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f), cu aplicarea art. 13 și art. 99 C. pen., la 4 ani închisoare;

- furt calificat prevăzut de art. 208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 99 C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare;

- violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 99 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, deducându-se sporul arestării preventive din pedeapsa aplicată.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de un milion lei contravaloarea unor păsări către partea civilă S.G.

A mai fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 20 milioane lei daune materiale și 15 milioane lei daune morale și 8 milioane cheltuieli judiciare către stat, iar către Spitalul Clinic de Urgență partea civilă în cauză la plata sumei de 677.250 lei, 18,10 dolari S.U.A. către Spitalul de Ambulanță cu dobânda aferentă și 4.509.893 lei către Spitalul Clinic nr. 3.

S-a reținut că inculpatul în vârstă de 15 ani, obișnuia să consume băuturi alcoolice, în ziua de 15 decembrie 2001 a pătruns în curtea părții vătămate S.G., de unde a sustras 5 păsări, pe care le-a vândut numitului C.N. pentru suma de 40.000 lei.

În noaptea de 16 decembrie 2001, din nou inculpatul care era în stare de ebrietate, a pătruns în curtea numitei P.S. pentru a face rost de vin. Deși inculpatul constatase că aceasta se afla în locuință, cu o lopată a forțat ușa de la intrare. Nereușind să pătrundă, acesta a forțat și o fereastră, ajungând într-o cameră neluminată astfel că nu a sesizat existența damigenelor de vin. În continuare inculpatul a pătruns în bucătărie unde a fost surprins de partea vătămată timp în care acesta căuta în frigider. În aceste condiții, inculpatul a lovit-o cu lopata și în continuare cu picioarele peste față și coaste.

Văzând că partea vătămată a căzut inconștientă, a aprins un băț de chibrit, a scos televizorul din priză și a sustras suma de 180.000 lei, ieșind prin aceeași fereastră.

În urma loviturilor, partea vătămată a prezentat fracturi de mandibulă, contuzie nazală, contuzie toracică, șold, echimoze și hematoame care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 358 din 10 decembrie 2002, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, motivat de faptul că pedeapsa a fost just individualizată față de împrejurările concrete de săvârșire a faptei și datele personale ale inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, reiterând motivul invocat în apel, respectiv greșita individualizare a pedepsei și necesitatea diminuării cuantumului motivat de faptul că provine dintr-o familie cu cinci copii fiind singurul susținător.

Recursul este nefondat.

Din analiza ansamblului probator administrat în cauză se constată că instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor și o greșită individualizare a pedepselor în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Verificând hotărârile prin prisma motivului de casare invocat care circumscrie prevederilor art. 38515 pct. 14 C. proc. pen., se constată că este neîntemeiat. La individualizarea pedepselor, instanțele au avut în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările produse părții vătămate necesitând 50-55 zile de îngrijiri medicale, pericolul deosebit al faptelor, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, încât aplicarea unei pedepse mai mici nu se justifică nefiind de natură să asigure scopul preventiv educativ al acesteia.

Pentru aceste considerente și cum nu se constată alte temeiuri de natură a conduce la desființarea hotărârilor, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. a lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Se va computa timpul reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2001 la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 358 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 17 decembrie 2001 până la 8 octombrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie2003.