Territorial jurisdiction of appellate courts for annulment of EU fund recovery acts: application of Law 554/2004 over contractual forum clauses

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 401 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantei, înregistrată la data de 30 aprilie 2013, prin care solicită anularea Deciziei nr. 186/2012 şi a titlului de creanţă emise de pârât, precum şi exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite prin aceste acte în sarcina reclamantei, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la clauza prevăzută la art. 23 alin. (1) din Contractul de finanţare încheiat între părţi, potrivit căreia competenţa de soluţionare a litigiilor survenite în executarea contractului este stabilită în favoarea instanţelor judecătoreşti competente din raza teritorială a municipiului Bucureşti.

Prin Sentinţa nr. 1518 din 16 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în speţă competenţa se stabileşte exclusiv în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fără a avea relevanţă clauza prevăzută în Contractul de finanţare încheiat între părţi, care se aplică numai litigiilor survenite "în executarea contractului", ipoteză care nu este îndeplinită în cauză.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze litigiul este Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză a fost solicitată anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv Decizia nr. 186/2012 şi titlul de creanţă emise de pârât în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, în legătură cu contractul de finanţare nr. 875 din 29 septembrie 2010, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional.

Actele contestate au fost emise de către autoritatea pârâtă, în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri europene, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel" [alin. (11)] şi "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale" [alin. (3)].

Potrivit dispoziţiilor legale citate, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine, indiscutabil, curţilor de apel.

În privinţa competenţei teritoriale, legea prevede facultatea reclamantului, de a alege între instanţa de la domiciliul său şi cea de la domiciliul pârâtului.

Or, prin introducerea acţiunii la Curtea de Apel Timişoara, instanţă de la domiciliul său, reclamanta a optat sub aspect teritorial, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) mai sus citate.

Nu poate fi reţinut argumentul invocat de Curtea de Apel Timişoara, al aplicării în speţă a clauzei contractuale stabilite de părţi, întrucât, aşa cum corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, aceasta se aplică numai litigiilor survenite "în executarea contractului"; în speţă, nu ne aflăm, însă, în această ipoteză, actul contestat fiind emis de către autoritatea pârâtă ca urmare a aplicării şi executării dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 iar nu ca urmare a executării contractului.

Faţă de cele arătate, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - GV