Penitentiary administration’s suspension request rejected for unproven imminent damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual

Prin Sentinţa nr. 2017 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Încheierii nr. 11 din 29 martie 2013, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, din cadrul Curţii de Conturi a României, precum şi a Deciziei nr. XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, emisă de Departamentul XII al acestei autorităţi, prin care au fost dispuse măsuri cu privire la înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată şi la abaterile de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, constatate şi consemnate în Raportul de control nr. 107.550 din 27 decembrie 2012

2. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 2017 din 17 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

• caracterul contradictoriu al actelor de control întocmite de către instituţia pârâtă pe domeniul de activitate şi pe o perioadă identice, cu referire la descărcările de gestiune acordate la închiderea exerciţiilor financiare pentru activitatea desfăşurată în intervalul 2000-2008, este de natură a fi considerat un motiv serios de îndoială asupra legalităţii deciziei;

• în speţă este întrunită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004;

• este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, constând în cheltuielile necesitate de operaţiunea de recuperare a sumelor înscrise în decizia contestată, precum şi de perturbarea cauzată funcţionării întregului sistem penitenciar de organizarea acestei activităţi, ca şi în măsurile şi sancţiunile care ar trebui aplicate în cazul nerespectării termenului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de autoritatea pârâtă.

Prin raportul întocmit în cauză, faţă de dispoziţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale aplicabile în raport de probatoriul administrat, şi de apărările intimatei pârâte, Înalta Curte constată că nu este fondat recursul de faţă în considerarea celor expuse în cele ce urmează.

O primă critică adusă de recurenta-reclamantă hotărârii pronunţate de instanţa de fond vizează motivarea soluţiei adoptate, apreciată ca nefiind satisfăcătoare în condiţiile omisiunii de examinare a unor elemente, apreciate de recurentă ca fiind esenţiale în dovedirea condiţiei cazului bine justificat, sens în care au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste critici.

Prima instanţă avea obligaţia de a analiza dacă în cauza de faţă, raportat la argumentele şi aspectele înfăţişate de recurenta-reclamantă, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 15 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.

Faţă de coordonatele astfel enunţate, Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea instanţei de fond este clară, concisă şi corespunzătoare, în sensul expunerii motivelor care au condus la soluţia adoptată, nefiind necesară, astfel cum în mod constant s-a reţinut şi în doctrina procesual civilă, analiza distinctă a diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere.

Nefondate sunt şi criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond a apreciat că referirile cu caracter general la nelegalităţile invocate în dezvoltarea motivelor cuprinse în cererea de anulare a actelor administrative contestate, circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat, nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, necesitând o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi însă limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Chiar acceptând că existenţa unor indicii de nelegalitate a actelor contestate, emise de Curtea de Conturi, ar putea fi dedusă din soluţia pronunţată în primă instanţă în acţiunea de fond, având ca obiect anularea respectivelor acte, respectiv aceea de admitere în parte şi de anulare parţială a acestora, prin Sentinţa civilă nr. 2851 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, după cum s-a învederat la termenul de judecată a recursului, Înalta Curte constată că nu se impune reformarea hotărârii atacate întrucât nu este întrunită în cauză cerinţa pagubei iminente, în sensul definit în Legea nr. 554/2004 republicată.

Hotărârea instanţei de fond pronunţată în acţiunea în anularea actului, nu suplineşte însă şi nici nu dispensează partea reclamantă de obligaţia de a dovedi, în cadrul procesual diferit al suspendării de executare şi îndeplinirea cerinţei existenţei unei pagube iminente.

Or, sub acest din urmă aspect, Înalta Curte, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, apreciază că recurenta-reclamantă nu a dovedit în cauza de faţă, prin motivele invocate şi raportat chiar la măsurile dispuse prin actele a căror suspendare o solicită, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii reclamante, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, pretinsa suspendare a activităţii popotei şi a bufetului, neputând fi, în mod evident, circumscrise normei legale sus-enunţate.

Prin urmare, reţinând că soluţia instanţei a fost dată pe baza unei juste şi corecte interpretări a normelor de drept material, nefiind incident cauzei nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Sentinţei nr. 2017 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - GV