Standing of former administrator in judicial liquidation to challenge tax assessments in administrative litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul C.V., în reprezentarea SC G.G.S. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, în principal, anularea deciziei nr. 124097 din 28 noiembrie 2011 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Satu Mare în soluţionarea contestaţiei depusă de către C.V. la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare sub nr. 124097 din 12 octombrie 2011, ca fiind emisă şi semnată de către un organ necompetent să soluţioneze contestaţia şi obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare să trimită contestaţia şi dosarul aferent acesteia spre competenta soluţionare către Direcţia Generat de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În subsidiar, a solicitat anularea ca nefondată a deciziei nr. 124097 din 28 noiembrie 2011 şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei înregistrată de C.V. la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare sub nr. 124097 din 12 octombrie 2011, anularea deciziei de impunere nr. F-SM 387 din 22 decembrie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a raportului de inspecţie fiscală din 22 decembrie 2010 referitor la impozitul pe profit aferent perioadei 01 septembrie 2000 - 31 martie 2005 şi taxa pe valoarea adăugată aferentă perioadei 01 septembrie 2000 - 31 mai 2005, respectiv exonerarea societăţii comerciale G.G.S. SRL, fostă H.C. SRL, de la plata sumelor stabilite de către organul de control fiscal în decizia de impunere nr. F-SM 387 din 22 decembrie 2010 şi raportul de inspecţie fiscală din 22 decembrie 2010 cu toate anexele acestora.

Hotărârea Curţii de apel

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 418 din 03 decembrie 2012, a anulat acţiunea formulată de reclamanta SC G.G.S. SRL, prin C.V., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa comercială nr. 356/F pronunţată în şedinţa publică din 29 octombrie 2008, în Dosar nr. 4822/83/2007 al Tribunalului Satu Mare, judecătorul sindic, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus începerea procedurii de faliment şi dizolvarea societăţii SC G.G.S. SRL, precum şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului, fiind numit lichidator în cauză I.E. IPURL.

Faţă de prevederile art. 161 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa de fond a constatat că reprezentantul reclamantei nu a făcut dovada calităţii de reprezentant.

Recursul reclamantului C.V.

Împotriva sentinţei Curţii de Apel a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în privinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al SC G.G.S. SRL.

Referitor la calitatea de reprezentant al societăţii, recurentul-reclamant arată că a atacat decizia de impunere, în temeiul art. 205 alin. (2) C. proc. civ., ca şi persoană lezată în drepturile sale prin actul administrativ fiscal, arătând că a deţinut calitatea de administrator al societăţii comerciale G.G.S. SRL anterior declarării procedurii insolvenţei.

În condiţiile în care lichidatorul SC E.C. numit în dosarul de faliment nr. 4822/83/2007/a1 a formulat o cerere de obligare a sa la plata sumelor stabilite prin raportul de inspecţie fiscală din 22 decembrie 2010 şi decizia de impunere nr. F-SM387 din 22 decembrie 2010, fără însă ca acesta să conteste aceste acte administrativ-fiscale, recurentul consideră că are atât interes, cât şi calitate procesuală să conteste titlul de creanţă fiscală.

În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de Curtea de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă care a soluţionat fondul.

Apărările formulate de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că recurentul-reclamant nu este titularul dreptului de a solicita anularea actelor administrativ-fiscale, titulară fiind SC G.G.S. SRL, cea pe numele căreia au fost încheiate actele contestate.

Intimata nu contestă faptul că reclamantul a deţinut calitatea de administrativ statutar al SC G.G.S. SRL, însă odată cu trecerea acesteia din urmă în faliment, dreptul de administrare a fost ridicat, conform dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, precum şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. civ. cu o acţiune vizând anularea unor acte administrative fiscale privind pe contribuabilul SC G.G.S. SRL, societate aflată în insolvenţă.

În esenţă, hotărârea pronunţată de judecătorul fondului cu privire la calitatea de reprezentant exprimă teza potrivit căreia, după ridicarea dreptului de administrare şi numirea unui lichidator judiciar, prin sentinţa nr. 356/F din 20 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în Dosarul nr. 4822/83/F/2007 al Tribunalului Satu Mare, societate aflată în procedura insolvenţei nu mai putea efectua demersuri în justiţie decât reprezentată de lichidatorul judiciar.

Deşi, în principiu, acest raţionament este corect, el nu ţine seama de actele de procedură efectuate în concret în cauza de faţă, conducând astfel la o concluzie caracterizată printr-un formalism excesiv, care aduce atingere, în substanţa sa, dreptului persoanei vătămate de a ataca în contencios administrativ actele autorităţilor publice, drept consacrat în art. 52 din Constituţia României şi în art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Se impune a fi precizat că acţiunea introductivă a fost formulată de reclamantul C.V. în calitate de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral şi nu în calitatea sa de administrator al societăţii comerciale aflată în lichidare judiciară, SC G.G.S. SRL, administrator al cărui drept de administrare a fost ridicat conform legii, art. 107 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei comerciale nr. 356/F din 29 octombrie 2008 pronunţat de Tribunalul Satu Mare.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului în mod greşit a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant în reprezentarea SC G.G.S. SRL, modificând nepermis cadrul procesual al judecăţii, deşi limitele cererii de chemare în judecată sub aspectul temeiului juridic al cererii au fost în mod expres indicate.

De altfel, chiar intimata în decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale (D.124097 din 28 noiembrie 2011) reţine în mod corect că a fost sesizată de reclamantul C.V. în calitate de fost administrator al SC G.G.S. SRL Satu Mare.

Pe de altă parte interesul reclamantului în contestarea respectivelor acte administrativ-fiscale rezidă şi în împrejurarea că lichidatorul judiciar poate formula, în temeiul dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, o acţiune în atragerea răspunderii persoanelor din conducerea societăţii.

Or, atâta timp cât lichidatorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligaţia de a contesta respectivele acte administrativ-fiscale în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b)-f) din Legea nr. 85/2006, nu poate fi blocat demersul legitim al reclamatului, care a deţinut calitatea de administrativ al societăţii aflate în insolvenţă şi a cărui răspundere patrimonială poate fi angajată în limita pasivului stabilit în dosarul de faliment.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului - reclamant, Înalta Curte constată că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. corelat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dau dreptul altei persoane decât destinatarul actului administrativ să acţioneze în contencios administrativ dacă se consideră vătămată (lezată) într-un drept sau într-un interes legitim.

În speţă, recurentul-reclamant, asociat şi administrator al societăţii, a invocat un interes legitim privat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, derivând din posibilitatea de a-i fi atrasă răspunderea personală pentru creanţele societăţii.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Considerentele expuse impun admiterea recursului, pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.V. împotriva sentinţei nr. 418 din 03 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2014.