Validity of permanent residence termination for failure to return due to alleged force majeure (serious illness)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 mai 2013, reclamantul M.A., în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 3042374/S2/C1/PCC din 11 aprilie 2013, modificată la data de 16 mai 2013, cu consecinţa redobândirii dreptului de şedere permanentă în România; să se constate că reclamantul este titularul unui drept de şedere permanentă în România şi să fie obligat pârâtul la emiterea permisului de şedere permanentă în favoarea sa.

Prin sentinţa nr. 2069 din data de 19 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile ca nefondată şi a fost respinsă acţiunea privind pe reclamantul M.A., în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 201 noul C. proc. civ., care prevede o procedură prealabilă fixării primului termen de judecată, nerespectând atât termenul de 25 zile prevăzut la alin. (1), termenul de 10 zile prevăzut la alin. (2), cât şi termenul prevăzut de alin. (3).

Totodată, recurentul a susţinut că prin neîndeplinirea procedurii prealabile, respectiv a dispoziţiilor procedurale care impun comunicarea actelor de procedură, a fost încălcat principiul contradictorialităţii ceea de atrage nulitatea hotărârii pronunţate, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 201 noul C. proc. civ., în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, fiind aplicate dispoziţiile vechiului C. proc. civ., în ceea ce priveşte fixarea primului termen de judecată, a comunicării cererii, a termenului de depunere a întâmpinării şi a sancţiunii aplicate.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a susţinut că soluţia instanţei de fond este neîntemeiată întrucât din actele depuse la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că imposibilitatea de a se întoarce în România s-a datorat unui caz fortuit, respectiv că a suferit un accident grav care a necesitat o perioadă lungă de internare şi recuperare.

Intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către prima instanţă.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate cât şi de dispoziţiile legale incidente în cauză Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 201 alin. (1) - (3) din noul C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, având în vedere dispoziţiile alin. (5) al art. 201 noul C. proc. civ. potrivit cărora, în procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1) - (4) ale aceluiaşi articol pot fi reduse de judecător în funcţie de circumstanţele cauzei.

Pe de altă parte instanţa de control judiciar constată că în cauză instanţa de fond a dispus comunicarea actelor direct între pârât şi reclamant la data de 17 iunie 2013 fiind comunicate atât întâmpinarea cât şi actele în sprijinul acesteia către reprezentantul reclamantului care a confirmat primirea.

De altfel recurentul-reclamant nu a invocat şi nici nu a dovedit nici o vătămare determinată de nerespectarea termenului prevăzut şi care să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii atacate, în cauză nefiind incident niciunul din cazurile care atrag nulitatea necondiţionată prevăzute strict şi limitativ de art. 176 noul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea principiului contradictorialităţii prin nerespectarea dispoziţiilor art. 201 alin. (1)-(3) noul C. proc. civ. sunt nefondate şi nu se încadrează în sfera reglementată de dispoziţiile invocate, având în vedere că normele pretins încălcate sunt norme de procedură.

Nu pot fi primite întrucât sunt nefondate nici criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond apreciind în baza întregului material probator administrat în cauză şi reţinând în mod corect că nu a fost dovedită o împrejurare mai presus de voinţa părţii care să-l fi pus în imposibilitate de a reveni în România în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 70 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant cu privire la puterea doveditoare a adeverinţei medicale depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că această recomandare medicală nu dovedeşte imposibilitatea absolută a acestuia de a se întoarce în ţară în termenul de 12 luni prevăzut de lege pentru a evita încetarea dreptului de şedere permanentă.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei nr. 2069 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2014.