Compensation for ethnic persecution: evidentiary standard for proving displacement as consequence of persecution under refugee status law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice allowed the appeal filed by the National Pensions House and reversed the lower court's decision, thereby dismissing the claimant's action as unfounded and leaving the administrative decision denying benefits in force. The dispute concerned a challenge to a pendency house decision that refused to recognize the claimant as a beneficiary of Law no. 189/2000, with the core factual issue being whether the claimant's displacement in 1940-1945 constituted a "refugee" status resulting from ethnic persecution. The court ruled that the condition for compensation under Article 1 lit. c) of Government Emergency Ordinance no. 105/1999 was not met because the claimant failed to provide evidentiary proof that the departure from their domicile was a direct consequence of specific ethnic persecutions, rather than merely general displacement.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Key legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural ground cited for admitting the appeal and modifying the lower court's sentence.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 82 din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta N.M. şi, anulând Hotărârea nr. 32935/2012 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile corespunzătoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că martorii audiaţi nemijlocit în cauză au arătat „detalii ale refugiului reclamantei, împreună cu familia acesteia”.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că soluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât probele administrate în cauză nu sunt concludente pentru recunoaşterea, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi acordarea drepturilor corespunzătoare.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, într-una din următoarele forme: a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate (lit. c)).
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuţii materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, aşadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localităţii sale de domiciliu să fi fost consecinţa unor persecuţii etnice suferite de aceasta.
Or, în cauză, din declaraţiile martorilor M.T. şi T.M., audiaţi nemijlocit de instanţa de fond, nu rezultă care ar fi faptele sau împrejurările ce ar reprezenta persecuţii etnice suferite de reclamantă şi familia acesteia şi care ar fi determinat părăsirea de către aceştia a localităţii de domiciliu.
De altfel, însăşi reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, omite să precizeze în ce ar consta persecuţiile etnice invocate drept cauză a refugiului.
Cum nu s-a făcut dovada că refugiul reclamantei şi familiei sale ar fi fost consecinţa unor persecuţii etnice exercitate asupra lor, nefiind întrunită condiţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, recursul va fi admis şi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva Sentinţei nr. 82 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta N.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
Procesat de GGC - LM