Territorial jurisdiction of labor contraventions governed by exclusive venue at the place of breach of obligation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 12 noiembrie 2013, petenta SC E.C. SRL a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie din 23 octombrie 2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie.

Prin rezoluţia din data de 12 noiembrie 2013, Judecătoria Ploieşti a dispus trimiterea dosarului, pe cale administrativă, către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 22 noiembrie 2013, sub nr. 30253/4/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 2746 din 27 martie 2014, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a dispus următoarele:

- a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, invocată de intimată,

- a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă - Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Ploieşti, judeţul Prahova,

- a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă;

- a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 4 a reţinut că, din procesul-verbal şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei se observă că fapta contravenţională nu a fost săvârşită în sectorul 4 din Municipiul Bucureşti, iar împrejurarea că Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti îşi are sediul în sectorul 4 nu poate conduce la concluzia că locul săvârşirii contravenţiei este în sectorul 4.

Astfel, din analiza contravenţiilor reţinute în sarcina petentei s-a observat că faptele au fost săvârşite la sediul petentei, în Mun. Ploieşti, jud. Prahova, iar plângerea a fost adresată Judecătoriei Ploieşti, în cuprinsul procesului verbal menţionându-se că se poate formula plângere la Judecătoria Ploieşti.

Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a apreciat că, deşi nu există o sentinţă de declinare de la Judecătoria Ploieşti, ci doar o trimitere pe cale administrativă a dosarului, există totuşi un conflict negativ de competenţă, întrucât nu este important actul prin care se declină competenţa, ci manifestarea de voinţă în acest sens, iar Judecătoria Ploieşti şi-a negat propria competenţă, aşa cum rezultă din cuprinsul rezoluţiei din 12 noiembrie 2013.

Faţă de această soluţie, având în vedere declinările reciproce prin care atât Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, cât şi Judecătoria Ploieşti, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în raport de dispoziţiile art. 134 C. proc. civ., constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria sectorului 4 a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin procesul-verbal de contravenţie din 23 octombrie 2013 întocmit de I.T.M. Bucureşti, petenta a fost sancţionată contravenţional, reţinându-se în sarcina sa că a primit la muncă persoane care nu au prezentat la angajare certificat medical care să ateste faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci; că din analizarea evidenţelor orelor de muncă s-a constatat că angajatorul nu a acordat repausul săptămânal de două zile; că societatea a completat/transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor eronat data încetării contractelor individuale de muncă, iar cu privire la anumiţi angajaţi nu a transmis registrul de evidenţă al salariaţilor, în ziua lucrătoare anterioară. Prin aceste fapte s-a reţinut că petenta a săvârşit contravenţiile prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003, republicată, art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003, republicată, art. 9 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 500/2011, art. 4 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 500/2011 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 500/2011, pentru care s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 69.000 RON.

Potrivit art. 260 alin. (3) C. muncii, contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispoziţiile legislaţiei în vigoare, adică dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia de pe procesul verbal de contravenţie se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Este vorba, astfel, de o competenţă teritorială exclusivă în soluţionarea plângerilor contravenţionale, competenţă care, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi înlăturată.

Locul săvârşirii pretinselor fapte de natură contravenţională este localitatea unde s-au şi constatat, respectiv la sediul petentei, din moment ce obligaţiile încălcate revin angajatorului, iar neîndeplinirea acestor obligaţii constituie, potrivit dispoziţiilor C. muncii, contravenţie.

Neîndeplinirea respectivelor obligaţii nu putea fi săvârşită decât la sediul angajatorului, astfel după cum arată în mod expres art. 16 C. muncii, deoarece inclusiv inacţiunea se săvârşeşte ca element material al contravenţiei la locul în care ar fi trebuit să se săvârşească acţiunea, conduita activă la care legea obligă.

Astfel, în prezenta pricină competenţa de judecată a plângerii contravenţionale aparţine Judecătoriei Ploieşti, în cărei circumscripţie teritorială este situat locul constatării pretinselor fapte de natură contravenţională.

Aşa cum a reţinut şi Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, nici un element ce poate fi avut în vedere la stabilirea competenţei teritoriale în raport de locul săvârşirii contravenţiei nu conduce la concluzia că această instanţă ar fi competentă teritorial în raport de contravenţiile reţinute în procesul verbal, cu atât mai mult cu cât petenta şi-a manifestat, în mod expres, intenţia de a adresa plângerea Judecătoriei Ploieşti, în concordanţă cu menţiunile inserate în cuprinsul procesului verbal, potrivit cărora acesta poate fi atacat la Judecătoria Ploieşti.

Trebuie avut în vedere că, în situaţia în care în procesul verbal de constatare sunt reţinute mai multe fapte, săvârşite în raze teritoriale diferite de competenţă, plângerea este de competenţa instanţei alese de reclamant, fiind incidente dispoziţiile art. 116 noul C. proc. civ.

Având în vedere şi faptul că în prezenta cauză cererea privind anularea procesului verbal de contravenţie, formulată de contestatoarea SC E.C. SRL, a fost înregistrată la Judecătoria Ploieşti, Înalta Curte apreciază că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.C. SRL şi pe intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2014.