Securitate collaborator status requires effective use of space to facilitate information collection, not mere signature of engagement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1268 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul I.N., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că pârâtul a semnat un angajament prin care se obligă să sprijine în mod secret organele de securitate, prin punerea la dispoziţie, în afara orelor de program, a biroului de lucru, însă nu există la dosar nicio dovadă cu privire la efectiva sprijinire a organelor de securitate prin punerea, în mod real, la dispoziţie, a biroului de lucru.

Curtea a apreciat că simpla semnare a angajamentului nu constituie o dovadă suficientă a colaborării, aşa cum, în ceea ce priveşte persoanele despre care se afirmă că au furnizat informaţii organelor de securitate, simpla semnare a unui angajament în acest sens fără furnizarea efectivă a informaţiilor nu reprezintă faptă care să justifice constatarea calităţii de colaborator al securităţii.

De asemenea, a reţinut judecătorul fondului, nu este lipsită de relevanţă, aşa cum afirmă reclamantul, modul în care a fost utilizat spaţiul pus la dispoziţie de către gazda de întâlniri. Cât timp spaţiul respectiv a fost utilizat în scopuri care nu contravin drepturilor omului nu există nici un motiv pentru care gazda să fie considerată colaborator al securităţii. Partea finală a definiţiei colaboratorului securităţii nu poate fi analizată în mod independent faţă de prima parte a definiţiei care face trimitere la activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul a formulat următoarele critici la adresa sentinţei atacate:

Instanţa de fond a interpretat greşit noţiunea de colaborator al Securităţii în varianta prevăzută de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, respectiv: „Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, (…)”.

În această a doua ipoteză - a punerii voluntare la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Faţă de prevederea legală citată instanţa de fond a apreciat în mod greşit că „simpla semnare a unui angajament în acest sens fără furnizarea efectivă a informaţiilor nu reprezintă faptă care să justifice constatarea calităţii de colaborator al Securităţii”. De asemenea, prima instanţă a arătat că nu există dovezi cu privire la „efectiva sprijinire a organelor de Securitate prin punerea, în mod real, la dispoziţie, a biroului de lucru”.

Dacă ar fi menţinută soluţia instanţei de fond ar însemna că, la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în ipoteza punerii la dispoziţie a casei de întâlniri, ar conta, în mod exclusiv, activitatea unor terţe persoane, altele decât persoana verificată, ceea ce ar fi incorect.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2 lit. b), ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 la situaţia de fapt reţinută în speţă.

Astfel, potrivit textului de lege menţionat este necesar ca persoana faţă de care se stabileşte calitatea de colaborator al securităţii să fi pus la dispoziţia securităţii locuinţa sau alt „spaţiu pe care îl deţinea”. Totodată, prin această punere la dispoziţie să fi „înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane”. În speţă, aceste condiţii legale nu au fost dovedite, deoarece pârâtul, în calitate de tehnician angajat la ICRAL Berceni nu deţinea un birou propriu pe care să-l fi pus la dispoziţia Securităţii, chiar dacă la acea vreme a semnat un angajament în acest sens.

Totodată, nu există nici o probă în sensul că un astfel de birou ar fi fost folosit la culegerea de informaţii de la alte persoane, ca urmare a angajamentului semnat de pârât.

Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 1268 din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM