Failure to establish administrative liability for non-issuance of a statutory decree despite issuance of a general regulatory order

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 6387 din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de S.N.P.V. "P.L.", în reprezentarea membrilor săi de sindicat, menţionaţi în anexa la cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin care se solicita constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanţi, ca urmare a refuzului de emitere a ordinului respectiv.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză nu este dovedit refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, astfel că nu poate fi angajată nici răspunderea civilă a pârâtei pentru prejudiciul ce ar fi cauzat de refuzul emiterii actului administrativ menţionat.

Astfel, reţine prima instanţă, ministrul administraţiei şi internelor a emis, în temeiul dispoziţiilor legale sus-menţionate, Ordinul nr. 129/2010 privind construirea de locuinţe proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administraţiei şi Internelor; ca atare, contrar susţinerilor reclamanţilor, autoritatea pârâtă a emis actul administrativ pentru punerea în executare a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 360/2002.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii, prin reprezentantul lor, S.N.P.V. "P.L.".

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., recurenţii invocă încălcarea dreptului la apărare, pentru "lipsa motivării proprii a instanţei", care îi pune în "imposibilitatea de a şti care au fost argumentele judecătorului de respingere a acţiunii"; celelalte argumente nu reprezintă critici efective ale sentinţei atacate, ci sunt motivele invocate în faţa instanţei de fond, pe care recurenţii le reiterează în faţa instanţei de recurs.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurenţi, care se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 din acelaşi cod, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul acţiunii formulate în cauză, astfel cum acesta a fost precizat prin cererea formulată la data de 28 septembrie 2012, îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanţi, ca urmare a refuzului de emitere a ordinului respectiv.

Potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 360/2002, invocate de recurenţii-reclamanţi, "Poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii" [alin. (1)] şi "Criteriile şi condiţiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor" [alin. (3)].

În executarea acestor din urmă dispoziţii legale, ministerul administraţiei şi internelor a emis, la data de 3 iunie 2010, Ordinul nr. 129/2010 privind construirea de locuinţe proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, care prevede condiţiile în care personalul ministerului poate beneficia de programele respective, criteriile ce stau la baza punctajului în temeiul căruia se stabileşte lista priorităţilor, în situaţia în care numărul solicitanţilor depăşeşte numărul de spaţii locative prevăzute în program, precum modul de organizare şi funcţionare al Comisiei centrale de coordonare a programelor şi al comisiilor teritoriale.

În cauză nu ne aflăm, aşadar, în prezenţa unui refuz nejustificat de a rezolva o cerere, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ vizat de reclamanţi în cererea de chemare în judecată fiind emis, deja, cum corect şi suficient motivat s-a reţinut şi prin sentinţa atacată, în speţă nefiind în prezenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenţii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., eludează motivarea instanţei de fond, rezumându-se la a reitera argumentele invocate în faţa instanţei de fond, care, însă, nu reprezintă critici efective ale sentinţei atacate şi care, raportat la cele reţinute de instanţa de judecată, apar ca neîntemeiate.

Pentru motivele arătate, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică, legală şi suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.N.P.V. "P.L.", în reprezentarea membrilor săi de sindicat, împotriva Sentinţei civile nr. 6387 din 9 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.

Procesat de GGC - GV