Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4213/2003 AI generated

Human trafficking of disabled individuals: convictions upheld and appeals dismissed

Case Number Decizia nr. 4213/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of two defendants, upholding the lower courts' convictions and the resulting five-year prison sentences for human trafficking under Article 12 of Law No. 678/2001. The dispute involved the conviction of the defendants for recruiting disabled individuals in Romania and transporting them to France on the false pretense of medical treatment, after which they were coerced into begging. The Supreme Court found the evidence, including victim statements and medical records, sufficient to prove the elements of the offense, rejecting the defense's argument that the specific criminal actions required for trafficking were not committed, and declined a request for sentence reduction based on the high danger of the crime and the defendants' antisocial behavior. Consequently, the appellate decision was maintained, the time spent in pretrial detention was deducted from the sentences, and the defendants were ordered to pay judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 72 C. pen; Human trafficking of disabled individuals: convictions upheld and appeals dismissed: 678/2001. The dispute involved the conviction of the defendants for recruiting disabled individuals in Romania and transporting them to France on the false pretense of medical treatment, after which they were coerced into begging. The Supreme Court found the evidence, including victim statements and medical records, sufficient to prove the elements of the offense, rejecting the defense's argument that the specific criminal actions required for trafficking were not committed, and declined a request for sentence reduction based on the high danger of the crime and the defendants' antisocial behavior. Consequently, the appellate decision was maintained, the time spent in pretrial detention was deducted from the sentences, and the defendants were ordered to pay judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
human trafficking medical evidence crime victim sentencing judicial law e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001
Serves as the substantive legal basis for the conviction for human trafficking, justifying the dismissal of the appeals and the maintenance of the lower court's judgment.
art. 72 C. pen
Nu poate fi primită nici cererea inculpaților de reducere a pedepsei, care a fost stabilită în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul ridicat al infracțiunii săvârșite și de datele privind comportamentul antisocial al inculpaților.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

Serves as the substantive legal basis for the conviction for human trafficking, justifying the dismissal of the appeals and the maintenance of the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 18 februarie 2003, Tribunalul Buzău i-a condamnat pe inculpații I.D. și I.M. la câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), d) și e) C. pen., privind infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, privind traficul de persoane.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că la sfârșitul lunii mai 2002, inculpatul I.D. a organizat deplasarea în Franța a părților vătămate S.V. și S.S., handicapați, cărora le-a promis că le va facilita internarea într-o clinică pentru tratament, precum și a părții vătămate L.V., în calitate de însoțitor al acestora.

La destinație, S.V., S.S. și L.V. au fost preluați de inculpatul I.M. și obligați să cerșească în orașul Lyon, până la data de 24 iulie 2002, când au intervenit autoritățile franceze și au expulzat un grup de persoane în care se aflau și inculpatul I.M. și părțile vătămate.

Prin decizia nr. 152 din 26 martie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs inculpații I.D. și I.M., care au cerut casarea hotărârii atacate și achitarea lor, întrucât nu au comis nici una din acțiunile prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru a se putea reține în sarcina lor infracțiunea de trafic de persoane, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Acțiunea inculpaților de recrutare a părților vătămate prin înșelarea bunei-credințe a acestora, prin promisiunea că vor fi internate într-o clinică din Franța, pentru tratament, este dovedită cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor M.E. și L.C., precum și cu actele medicale din care rezultă infirmitățile de care suferă S.V. și S.S. În consecință, nu există temeiuri pentru a se dispune casarea hotărârii atacate și achitarea inculpaților.

Nu poate fi primită nici cererea inculpaților de reducere a pedepsei, care a fost stabilită în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul ridicat al infracțiunii săvârșite și de datele privind comportamentul antisocial al inculpaților.

Urmează, așadar, ca recursurile declarate de inculpați să fie respinse, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.D. și I.M. împotriva deciziei penale nr. 152 din 26 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 9 septembrie 2002 la 3 octombrie 2003.

Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2003.