Stamp duty exemption for discrimination claims contingent on specifying a protected criterion under Anti-Discrimination Ordinance

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 6867/3/20 .3, reclamanta I.D.V. a chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei şi C.N.C.D. şi a solicitat să fie obligate la plata sumei de 2.500.000 euro reprezentând daune morale şi materiale pentru încălcarea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2010 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a fost discriminată în mai multe dosare civile ce s-au aflat pe rolul instanţelor de judecată în cursul anilor 2010 şi 2011.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000, art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997.

La data de 4 iunie 2013, reclamanta a precizat că suma pe care o pretinde drept daune morale este de 10.750.000 lei.

Pârâtul C.N.C.D. a formulat întâmpinare prin care a detaliat condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru ca o faptă să poată fi calificată ca faptă de discriminare.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 2107 din 2 decembrie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a anulat acţiunea, ca netimbrată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin încheierea din data de 7 octombrie 2013, a pus în vedere reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor formulate în cauză, petenta fiind citată cu această menţiune pentru termenul de judecată de la data pronunţării sentinţei.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de judecată, în sensul că nu a făcut dovada plăţii taxei judiciare de timbru ce a fost stabilită în sarcina sa, prima instanţă a dispus, în temeiul prevederilor Legii nr. 146/1997, republicată, anularea cererii introdusă de reclamantă ca fiind netimbrată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2107/2013 a formulat apel reclamanta I.D.V. (actualmente K.V.).

În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că, în mod netemeinic şi nelegal, prima instanţă a respins acţiunea pe motiv de netimbrare, în condiţiile în care acţiunea promovată este scutită de taxa judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanţe este legală, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la momentul promovării acţiunii; ale căror dispoziţii au fost reluate şi în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, act normativ în vigoare în prezent.

Prin Decizia nr. 138/A din 12 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V., împotriva sentinţei civile nr. 2107 din 02 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, în Dosarul nr. 6876/3/2013, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C.N.C.D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei.

A fost desfiinţată sentinţa civilă apelată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.

Pentru a se pronunţ;, astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

La data de 29 iunie 2013 a fost publicată în M. Of., O.U. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care, la art. 58 lit. a), prevede că se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Totodată, instanţa de apel a mai constatat că legea nouă a taxelor de timbru cuprinde şi o regulă tranzitorie, pentru situaţia proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 „Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut aplicarea în continuare a Legii nr. 146/1997 procesului de faţă, deoarece acţiunea a fost introdusă pe rolul primei instanţe la data de 15 martie 2013, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în redactarea în vigoare la data introducerii acţiunii, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, instanţa îi va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997:

Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:

p) orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.

Ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care, în redactarea în vigoare la data promovării acţiunii, prevedeau că

(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.

Instanţa de apel a constatat că, în cauză, soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 raportate la cele ale art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, având în vedere că prima instanţă, în mod greşit, a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului instanţa de apel a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi, având în vedere că apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel, a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aducându-i următoarele critici:

În mod greşit, a apreciat instanţa de apel că, urmare a temeiului invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 27 din O.G. nr. 137/2000, cererea formulată de reclamantă ar fi scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În realitate, reclamanta a solicitat daune materiale şi morale în sumă de 2.500.000 euro, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul de instrumentare a unor cauze ce au format obiectul unor dosare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Eventualele nemulţumiri ale părţilor privind soluţiile instanţelor judecătoreşti pot fi luate în considerare numai prin intermediul căilor de atac stabilite de lege, fiind imposibilă atacarea acestora prin alte mijloace decât cele instituite în mod legal.

Prima instanţă a fost cea care a aplicat în mod corect prevederile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data promovării acţiunii, taxele judiciare de timbru trebuind plătite în mod anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii, aceeaşi sancţiune fiind prevăzută şi de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 în ce priveşte timbrul judiciar.

Excepţiile de la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar sunt de strictă interpretare şi aplicare.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia reculată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat daune materiale şi morale în sumă de 2.500.000 euro, chiar dacă a indicat drept temei al cererii sale dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Cât timp reclamanta nu a indicat un criteriu de discriminare, dintre cele prevăzute de art. 2 prin raportare la art. 1 alin. (2), nu se poate aprecia că reclamanta ar fi formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, ci o simplă cerere în pretenţii, care era supusă obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii aplicabile în speţa de faţă, aşa după cum, de altfel, a reţinut şi instanţa de apel.

2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 15 lit. p) şi art. 18 din Legea nr. 146/1997.

După cum s-a arătat mai sus, în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, chiar dacă reclamanta a indicat drept temei juridfc al cererii sale, dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, cât timp aceasta nu a indicat criteriul de discriminare, cererea sa neputând fi calificată decât o simplă cerere în pretenţii.

De altfel, prima instanţă i-a şi pus în vedere să timbreze cererea formulată, or, reclamanta avea la îndemână doar calea de atac prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv formularea unei cereri de reexaminare, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de lege, nefiind admisibilă calea de atac a apelului împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) şi (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi la art. 1 alin. (2), art. 2 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000 şi la art. 15 lit. p) şi art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia reculată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IIl-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

Modifică Decizia civţă nr. 138/A din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V. împotriva sentinţei civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 4 decembrie 2014.