Negative jurisdictional conflict: territorial competence for retrial after appellate remand of an insolvency-related suspension

1.Recurs declarat împotriva încheierii de suspendare a cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Strămutarea judecării recursului. Casarea cu trimitere spre rejudecare. Consecinţe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor

Index alfabetic : conflict negativ de competenţă

-competenţă teritorială

-strămutare

C. proc. civ. din 1865, art. 22 alin. (3), art. 37 - art. 40

Legea nr. 85/2006, art. 36

În cazul în care judecarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 este strămutată la o altă curte de apel care admite recursul, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă nu echivalează cu o sesizare de natură a face posibilă discuţia cu privire la un conflict de competenţă.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 76 din 15 ianuarie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 14.09.2011, reclamanta SC A. SA Iaşi a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune nr. 888 din data de 03.04.2008 autentificat sub nr. 174/03.04.2008 la BNP C.G.F. şi a actelor adiţionale la acest contract, motivat de faptul că la momentul încheierii contractului de asociere în participaţiune nu exista mandatul Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC A. SA în sensul încheierii contractului de asociere în participaţiune.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., art. 15322 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1513 C. civ.

Prin sentinţa nr. 2389 din 01 februarie 2012, Judecătoria Iaşi, Secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, Secţia civilă, apreciind că în cauză este întemeiată excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză.

Prin încheierea din data 08 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea cauzei, cu motivarea că obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă constatarea nulităţii unui contract de asociere în participaţiune (acţiune cu caracter patrimonial) şi că efectul nulităţii este repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind cert că acţiunea de faţă are drept scop realizarea creanţei reclamantei asupra pârâtei debitoare aflată în insolvenţă. S-a mai reţinut că procedura insolvenţei este o procedură specială, cu caracter colectiv, concursual şi egalitar, astfel încât legiuitorul a prevăzut în art. 36 din Legea nr. 85/2006 că „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, deoarece toate creanţele îndreptate împotriva debitorului supus acestei proceduri se declară, se înregistrează şi se îndestulează exclusiv după regulile şi în ordinea stabilite imperativ prin Legea insolvenţei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC A. SA Iaşi.

Urmare a încheierii civile nr. 3712 din 31 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis cererea formulată de către intimata SC R.A.B. SRL şi s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Suceava, prin încheierea de la data de 15 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Suceava.

Prin decizia nr. 1588 din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA Iaşi împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xx53/99/2012*, a fost casată încheierea recurată şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

În motivarea acestei decizii, curtea de apel a reţinut că nu este incident motivul de suspendare prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât acţiunea pendinte nu vizează realizarea unei creanţe asupra debitorului sau bunurilor sale, din moment ce nu s-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară (iar instanţa nu se poate pronunţa asupra a ceea ce nu s-a cerut).

Totodată, instanţa a arătat că susţinerile părţilor, cu privire la posibilele influenţe pe care le-ar avea pronunţarea unei hotărâri în cauză asupra tabelului de creanţe împotriva debitoarei SC M. SA, nu au relevanţă în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 sunt clare şi imperative. De altfel, prin decizia civilă nr. 1110 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul xx93/99/2011/a6.1, irevocabilă, s-a dispus cu autoritate de lucru judecat înscrierea în tabelul definitiv de creanţe împotriva debitoarei SC M. SA a creditorilor SC R.A.B. SRL, cu 1.500.000 EURO şi SC A. SA, cu 1.500.000 EURO, ambele în litigiu provizoriu până la soluţionarea irevocabilă a dosarului xx.792/245/2011 (prezenta cauză), impunându-se pe cale de consecinţă judecarea acestui dosar şi pronunţarea unei soluţii irevocabile.

Prin sentinţa nr. 535/2014/CIV din 24 septembrie 2014, Tribunalul Iaşi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC R.A.B. SRL şi SC M. SA în favoarea Tribunalului Suceava.

Tribunalul Iaşi a reţinut că prin admiterea cererii de strămutare a dosarului în favoarea Curţii de Apel Suceava, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învestit Curtea de Apel Suceava cu soluţionarea cauzei, strămutarea dispusă producându-şi efectele până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză. Astfel, efectele strămutării se întind atât la instanţele ierarhic superioare, cât şi la cele ierarhic inferioare în cazul exercitării căilor de atac urmare cărora se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare ca în prezenta cauză.

De asemenea, pentru identitate de raţiune – aceea ca în eventualele căi de atac ulterioare pricina să nu ajungă din nou pe rolul instanţei de la care a fost strămutată – tribunalul a apreciat că această soluţie trebuie admisă şi în ipoteza de faţă.

Prin decizia nr. 1803/2014 din 28 octombrie 2014, Tribunalul Suceava, Secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, raportat la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. potrivit cărora când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.

Tribunalul Suceava a reţinut că în speţă Curtea de Apel Suceava a casat încheierea din data de 08.05.2013 şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Iaşi, iar conform dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. Tribunalul Iaşi este ţinut să respecte dispoziţiile instanţei de control, în sensul judecării pricinii.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Suceava a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, pentru argumentele ce succed:

Instanţa a reţinut că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. 888/03.04.2008 şi a actelor adiţionale la acest contract.

Din actele dosarului s-a constatat că prin încheierea din data 08 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de reclamanta SC A. SA Iaşi, care a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi sub nr. de dosar xx53/99/2012*/a1*.

Aşa cum s-a arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea intimatei SC R.A.B. SRL a strămutat judecarea recursului care a făcut obiectul dosarului nr. xx53/99/2012*/a1* la Curtea de Apel Suceava, care a admis recursul, a casat încheierea din 8 mai 2013 a Tribunalului Iaşi şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Potrivit art. 39-40 C. proc. civ., Înalta Curte strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că sunt motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică.

De asemenea, din examinarea art. 38 C. proc. civ. rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu, ci doar la cererea părţii interesate sau a procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cauză, intimata SC R.A.B. SRL a cerut numai strămutarea judecării recursului declarat împotriva încheierii din 8 mai 2013 a Tribunalului Iaşi, cererea fiindu-i admisă.

Cât priveşte judecarea fondului, acesta trebuie să continue conform procedurii legale la Tribunalul Iaşi.

Or, dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situaţia nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost cerută şi în afara temeiului prevăzut de art. 37 C. proc. civ., singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.

Mai mult, decizia nr. 1588 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava de a trimite cauza pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Iaşi este irevocabilă.

Aşa fiind, câtă vreme această decizie n-a fost desfiinţată pe calea unei căi de atac extraordinare prevăzută de lege era obligatorie pentru Tribunalul Iaşi.

Casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă nu este o sesizare de natură a face posibilă discuţia cu privire la un conflict de competenţă, ci o soluţie dată în procesul civil, soluţie ce nu este susceptibilă a fi desfiinţată decât pe căi legale. Or, regulatorul de competenţă nu este prevăzut printre căile legale de desfiinţare a unei hotărâri irevocabile de soluţionare a unei cauze.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.