Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4006/2003 AI generated

Robbery conviction: appropriateness of prison sentence under individual sentencing criteria and preventive purposes of penalty

Case Number Decizia nr. 4006/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal, leaving in force the appellate court's rejection of the challenge against the first-instance conviction for robbery, which imposed a five-year imprisonment sentence under Article 211(2)(c) of the Penal Code, two years of civil rights deprivation, civil damages of 8,000,000 lei, and judicial costs. The dispute centered on the defendant's argument that the imposed penalty was disproportionately severe given the specific circumstances of the crime, which involved depriving a victim of a mobile phone through violence, and his lack of prior criminal record; the Court held that the original sentence was individually justified under Article 72 of the Penal Code, balancing mitigating factors (youth, no prior record) against the defendant's insincere procedural attitude and the high social danger of the offense to meet the educational-preventive aims of Article 52. Consequently, the Court ordered the deduction of pre-trial detention from May 21, 2002, to September 25, 2003, from the total sentence and obligated the defendant to pay 1,500,000 lei in judicial costs, with 400,000 lei advanced from the Ministry of Justice for official defense.

Legislator headnote

AI generated

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen, art. 64 C. pen, art. 65 C. pen, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen; Robbery conviction: appropriateness of prison sentence under individual sentencing criteria and preventive purposes of penalty: Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că aceasta a fost just individualizată, prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery crime against individuals imprisonment pre-trial detention victim rights e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen
798 din 5 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.L.
art. 64 C. pen
Prin sentința penală nr. 798 din 5 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.L. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.
art. 65 C. pen
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
art. 72 C. pen
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că aceasta a fost just individualizată, prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.
art. 52 C. pen
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 798 din 5 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.L. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 21 mai 2002 la zi.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată și a fost obligat inculpatul la 8.000.000 lei despăgubiri către C.E.C.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarea situație:

La data de 14 mai 2002, inculpatul a deposedat prin violență, de un telefon mobil pe partea vătămată C.E.C.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, arătând că în raport de fapta comisă și de persoana sa, pedeapsa este prea aspră.

Prin decizia penală nr. 654 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat apelul inculpatului I.L., hotărâre care a fost recurată în termen legal de către acesta, reiterându-se motivele invocate în cererea introductivă.

Recursul declarat de inculpatul I.L. este nefondat.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că aceasta a fost just individualizată, prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța a reținut în favoarea inculpatului faptul că nu are antecedente penale, este un element tânăr, dar și atitudinea procesuală nesinceră, și dând eficiența cuvenită acestor împrejurări, a aplicat pedeapsa privativă de 5 ani închisoare, cuantum care este în măsură să asigure și realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii penale în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen.

Reducerea acestui cuantum nu este oportun, întrucât s-ar ignora cerințele textelor de lege invocate și s-ar aplica un tratament penal necorespunzător pentru săvârșirea unei infracțiuni cu un pericol social ridicat.

Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează a respinge recursul declarat de inculpatul I.L.

Timpul arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la data de 21 mai 2002, la zi.

Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 654 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 21 mai 2002 la 25 septembrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2003.