Nullity of cassation appeal for failure to challenge the procedural bar of tardiness rather than substantive grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null and void, leaving in force the Court of Appeal’s decision that had dismissed the company’s earlier appeal as untimely. The dispute concerned a commercial claim for material damages and moral compensation arising from an administrative suspension order, where the first instance partially admitted the claim for material damages; however, the appellate court rejected the defendant-company’s appeal solely on procedural grounds for missing the statutory deadline. Relying on Article 302(1)(c) of the Code of Civil Procedure, which mandates that the cassation petition contain specific legal grounds linked to the appealed decision, the court found the appeal null because the appellant failed to challenge the specific legal reasoning of the appellate decision regarding tardiness and instead cited an abrogated legal provision while raising substantive merits that did not address the procedural basis of the challenged ruling.
Legislator headnote
AI generatedart. 101 C. proc. civ, art. 243 pct. 5 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005; Nullity of cassation appeal for failure to challenge the procedural bar of tardiness rather than substantive grounds: Totodată, recurenta a precizat că doreşte să pună în discuţie suspendarea de drept a judecăţii, conform prevederilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 36-37 din Legea nr. 85/2006 şi a susţinut că a solicitat suspendarea judecăţii şi în faţa primei instanţe, care însă nu s-a pronunţat cu privire la această cerere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2010 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC T.A.P. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta D.S.V.S.A. Buzău, solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 921.270 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin emiterea unei ordonanţe de suspendare a activităţii sale, precum şi la plata unor daune morale în sumă de 20.000 euro.'
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2587 din 08 iunie 2011, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 305.030 lei, cu titlu de despăgubiri, respingând capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin Ordonanţa nr. 20 din 30 mai 2009, ulterior revocată şi prin Ordonanţa nr. 3 din 16 februarie 2010, ulterior anulată, pârâta a dispus suspendarea activităţii reclamantei; astfel, este evident că reclamanta, care nu şi-a mai putut desfăşura activitatea în urma emiterii unor acte administrative care ulterior au fost revocate, respectiv anulate, a suferit un prejudiciu material constând atât în lipsa profitului pentru perioada de referinţă, cât şi în pierderea financiară, prejudiciu cuantificat, prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, la 305.030 lei.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune morale, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului de imagine suferit ori a modalităţii în care i-a fost afectată bonitatea, considerente pentru care acesta a fost respins.
Împotriva acestei sentinţe, D.S.V.S.A. Buzău, a declarat apel, susţinând, în esenţă, că raportul de expertiză întocmit în cauză a fost nedocumentat, tendenţios şi părtinitor şi că toate obiectiunile sale la respectivul raport au fost înlăturate nejustificat şi nemotivat de către instanţă.
Prin Decizia nr. 126 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimata-reclamantă SC T.A.P. SRL şi în consecinţă a respins ca tardiv formulat apelul.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a citat dispoziţiile art. 284 şi pe cele ale art. 101 C. proc. civ., notând că, în raport de aceste dispoziţii, în speţă, prima zi a termenului de declarare a apelului este 16 iulie 2011, iar ultima este 01 august 2011, zi lucrătoare.
Cum din actele dosarului se constată că apelul a fost înregistrat la 02 august 2011, potrivit datei poştei de pe plicul ataşat cererii de apel, curtea de apel a constatat că acesta a fost declarat peste termenul legal şi, în consecinţă, a respins ca tardiv formulat apelul.
Împotriva acestei decizii, D.S.V.S.A. Buzău a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor pronunţate în Dosarul nr. 3382/114/2010.
În motivare, recurenta a arătat că înţelege să invoce excepţia nulităţii tuturor actelor depuse de reclamantă în cursul judecăţii la instanţele de fond, întrucât acestea au fost semnate de către o persoană care nu putea promova acţiuni judiciare sau semna alte documente.
În continuare, recurenta a prezentat motivele pentru care apreciază că administratorul reclamantei nu avea calitate procesuală, arătând că prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 5397/114/2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva reclamantei, astfel că administratorul nu mai avea dreptul să semneze acte procesuale fără viza administratorului judiciar.
Totodată, recurenta a precizat că doreşte să pună în discuţie suspendarea de drept a judecăţii, conform prevederilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 36-37 din Legea nr. 85/2006 şi a susţinut că a solicitat suspendarea judecăţii şi în faţa primei instanţe, care însă nu s-a pronunţat cu privire la această cerere.
În final, recurenta a arătat că expertul contabil care a întocmit raportul de expertiză în cauză a fost sancţionat de comisia de disciplină de pe lângă consiliul filialei Buzău a C.E.C.A.R., datorită încălcării normelor profesionale şi standardelor specifice, menţionând că acest aspect nu a putut fi valorificat în faţa primei instanţe, sancţiunea intervenind după ce aceasta s-a pronunţat şi nici în faţa instanţei de apel, care nu a intrat în cercetarea fondului.
La 10 decembrie 2012 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
La termenul din 24 octombrie 2014, Înalta Curte, în baza art. 137 coroborat cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie asupra căreia reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În acest context, trebuie notat că, autoarea căii de atac nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanţierea fiecăreia în parte vreunuia dintre motivele de recurs invocate şi, totodată, se impune precizarea că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, a fost abrogat prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Totodată, Înalta Curte subliniază că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate; aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, Înalta Curte constată că, deşi prin decizia atacată s-a respins ca tardiv formulat apelul, recurenta, prin memoriul de recurs, nu a înţeles să critice acest aspect.
Astfel, dezvoltarea unor critici care nu vizează cele reţinute de instanţă prin decizia recurată nu răspunde exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică punctuală împotriva deciziei atacate, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, criticile recurentei nu vizează cele reţinute prin decizia atacată, respectiv tardivitatea formulării apelului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă D.S.V.S.A. Buzău împotriva Deciziei nr. 126 din 24 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2014.