Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 700/2015 AI generated

Annulment of appeal for failure to specify statutory illegality grounds in administrative financing classification dispute

Case Number Decizia nr. 700/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, ruling that the appellant, a local administrative unit, lost the procedural stage, leaving in force the lower court's prior decision that had rejected the original claim. The dispute concerned a challenge to a decision by the Ministry of Regional Development and Public Administration refusing to classify a specific school facility renovation and equipment financing contract under Government Emergency Ordinance No. 14/2013. The appellate court annulled the appeal on procedural grounds, finding it lacked the mandatory statement of illegality motives required by Article 486(1)(d) of the Code of Civil Procedure and failed to identify specific grounds under Article 488(1), thereby preventing the exercise of judicial control, and the court further noted that no grounds for cassation could be identified ex officio under Article 489(3).

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ; Annulment of appeal for failure to specify statutory illegality grounds in administrative financing classification dispute: Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat a fi întemeiată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimatul-pârât M.D.R.A.P. prin întâmpinare.

Keywords

AI generated
annulment of contract statutory grounds Civil Procedure Code challenge of administrative decisions procedural requirement administration of justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 103 din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Haţeg prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care solicita anularea Deciziei nr. 342/2013 şi a Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013 emise de pârât cu privire la Contractul de finanţare nr. 797 din 14 iulie 2010, proiect cod SMIS 10873, "Reabilitarea şi dotarea spaţiilor de învăţământ din corpurile C şi D şi baza sportivă a Colegiului Naţional "I.C. Brătianu", oraş Haţeg, judeţul Hunedoara".

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta UAT Oraşul Haţeg, criticând hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat a fi întemeiată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimatul-pârât M.D.R.A.P. prin întâmpinare.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Nu au fost formulate, de către părţi, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

3.2. Analizarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat. Condiţiile de admisibilitate în principiu a recursului

3.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Completul de filtru învestit cu soluţionarea dosarului de faţă, constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu au fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

De asemenea, se reţine că, nici în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost identificate din oficiu motive de casare.

3.3. Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, va anula recursul, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Haţeg prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 103 din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.

Procesat de GGC - AZ