Recovery of court costs from individuals and reclassification of IT infrastructure contracts as public investments under audit measures

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1764 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.N.O.F.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A.N.O.F.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 16 din 12 noiembrie 2012 emisă de pârâtă în privinţa măsurilor dispuse la pct. 2, 14, 15, 16 şi 17 din acest act, suspendarea măsurilor dispuse la pct. 14, 15 şi 17, anularea în parte a Încheierii nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de pârâtă cu privire la pct. 2, pct. 3, pct. 4 şi pct. 5 din acest act şi suspendarea măsurilor dispuse la pct. 3, 4 şi 5 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Curtea a analizat într-o manieră punctuală şi detaliată solicitările şi susţinerile părţilor, reţinând următoarele aspecte:

Cu privire la măsurile dispuse de Curtea de Conturi la pct. 2 din Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012 (fila nr. 110 dosar), reclamanta a arătat că obiectul contractului din 2008 încheiat în calitate de achizitor cu asociaţia compusă din firmele A.B. şi A./B.C.O.K.G. în calitate de prestator este de prestări servicii I.T., iar punerea la dispoziţia achizitorului, pe durata de valabilitate a contractului, a unor echipamente noi pentru implementarea arhitecturii de sistem propusă de prestator şi înlocuirea unui număr de 2.500 staţii de lucru, 100 notebook-uri aflate în exploatare de peste 3 ani, 1500 imprimante aflate în exploatare de peste 5 ani reprezintă o obligaţie accesorie în contract.

Curtea a apreciat critica reclamantei adusă măsurii dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 16/2012 ca fiind neîntemeiată, deoarece pârâta C.C.R. a reţinut corect că, la încheierea contractului, autoritatea verificată nu a respectat prevederile legale, obiectivul urmărit fiind dezvoltarea şi modernizarea sistemului informatic care, prin natura sa, reprezintă un obiectiv de investiţii care nu putea fi încadrat în „servicii prestate".

Astfel, prin contractul din 2008, anexa 5, la modulul 3: „Servicii de dezvoltare software şi proiecte noi" s-a prevăzut achiziţia a 5 proiecte noi (active fixe necorporale) cu o valoare totală de 2.927.325 euro, fără T.V.A., iar la modulul 4 (managementul infrastructurii I.T. care presupune modernizarea, gestionarea, mentenanţa etc. a întregii structuri hardware a reţelei A.N.O.F.M. şi A.J.O.F.M.) s-a prevăzut o valoare totală de 8.282.221 euro, fără T.V.A.

Din cumularea acestor valori prevăzute pentru cele două module din contract rezultă suma de 11.209.546 euro, care reprezintă o pondere de 59,52%, raportată la valoarea totală a contractului de 18.830.874 euro, fără T.V.A., iar această sumă a fost destinată unui obiectiv de investiţii.

Faţă de această situaţie, s-a constatat că susţinerile reclamantei în sensul că „au fost respectate prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, deoarece valoarea serviciilor este mai mare decât valoarea produselor prevăzute în contract", sunt nefondate.

Prin urmare, a reţinut prima instanţă, măsura dispusă de pârâtă la pct. 2 din Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, prin care a decis ca reclamanta să detalieze, pe liste separate, cheltuielile de natura investiţiilor în vederea aprobării distincte a acestora este o măsură corectă ce vizează intrarea în legalitate cu privire la obiectul de investiţii achiziţionat.

Totodată, s-a constatat că, prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Conturi a reţinut corect că serviciile de dezvoltare parţială de software fac parte integrantă din obiectivul privind dezvoltarea şi modernizarea sistemului informatic, care prin natura sa este un obiectiv de investiţii.

În soluţionarea contestaţiei s-a reţinut corect că dezvoltarea, modernizarea şi exploatarea la nivel naţional a datelor cu privire la persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi a altor date şi informaţii existente în sistemul informatic naţional al A.N.O.F.M. nu puteau fi externalizate în orice condiţii.

Deşi reclamanta susţine că soft-ul finalizat se va transfera gratuit, fără nicio obligaţie suplimentară, din contractul încheiat rezultă că bunurile se vor transfera contra cost la valoarea rămasă neamortizată. Instituţia nu putea avea doar un drept de folosinţă asupra bunurilor pe durata contractului din moment ce este vorba despre bunuri care fac obiectul contractului şi care au fost achitate din credite bugetare.

Prin urmare, Curtea a considerat criticile reclamantei aduse Încheierii nr. 6/2013, pct. 1 din acest act ca fiind de asemenea nefondate.

Cu privire la măsura dispusă de C.C.R. prin Decizia nr. 16/2013, la pct. 14 din dispozitiv (fila 124), reclamanta o critică pe motiv că agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti au personalitate juridică potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 202/2006 şi care în temeiul art. 2 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al A.N.O.RM. aprobat prin Ordinul nr. 799/2010 al preşedintelui A.N.O.F.M. au atribuţii exclusive de efectuare a executării silite a debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Reclamanta susţine că aparatul central al instituţiei nu are atribuţii în materia executării silite.

Critica reclamantei a fost apreciată de către prima instanţă ca fiind nefondată, întrucât prin actul contestat, la pct. 14 din Decizia nr. 16/2013, nu s-au dispus măsuri cu privire la executarea silită propriu-zisă. C.C.R. a dispus ca atribuţiile de control ale reclamantei reglementate de Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.O.F.M. în materia executării silite să fie cuprinse în fişele de post ale specialiştilor din cadrul A.N.O.F.M.

Aşadar, nu este suficientă reglementarea din R.O.F., dacă aceasta nu este reflectată în atribuţiile concrete ale unor angajaţi ai reclamantei, iar măsura dispusă de C.C.R. este corectă şi vizează atribuţiile de control ale reclamantei cu privire la agenţiile subordonate.

Curtea de apel a mai constatat că, prin încheierea nr. 6/23 ianuarie 2013, la pct. 2 din acest act, Curtea de Conturi a reţinut corect faptul că reclamanta nu contestă abaterile reţinute prin procesul-verbal de constatare, ci refuză să includă în fişa postului atribuţii cu privire la monitorizarea activităţii de executare silită de la nivelul central al ordonatorului principal de credite (fila 81), în condiţiile în care instituţiei îi revin astfel de atribuţii prin actele normative în vigoare.

Deşi la nivelul reclamantei au fost constituite şi funcţionează direcţii/servicii de specialitate, iar acestea trebuie să aibă atribuţii derivate din actele normative în vigoare, în speţă cele cuprinse în R.O.F., acestea nu au fost transpuse în fişa postului pentru ca persoanele care au atribuţiile să fie evaluate periodic şi în acest fel să se pună în practică eficient rolul instituţiei de monitorizare a activităţii de executare silită.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că atât măsura cuprinsă la pct. 14 din Decizia nr. 16/2012, cât şi pct. 2 din Încheierea nr. 6/2013 sunt legale, criticile reclamantei neputând fi reţinute.

Referitor la solicitarea reclamantei de anulare şi suspendare a măsurii dispuse de pârâtă la pct. 15 din Decizia nr. 16/2012 şi corelativ anularea pct. 3 din Încheierea nr. 3/2013, Curtea a observat că reclamanta susţine că sumele reprezentând dobânzi, percepute de Trezoreria Municipiului Bucureşti sunt aferente împrumuturilor pentru acoperirea golurilor temporare de casă înregistrate la bugetul asigurărilor pentru şomaj în perioada avută în vedere de pârâtă.

A menţionat reclamanta că, dacă se menţine măsura nr. 15 din Decizia nr. 16/2013 în sensul recuperării sumelor arătate, în condiţiile în care aceste sume au fost deja virate, s-ar face un venit nejustificat la bugetul de stat.

Curtea a constatat că reclamanta este în eroare cu privire la măsura dispusă de C.C.R., deoarece A.N.O.F.M. trebuie să recupereze de la trezorerie suma de 55.684 lei pe care a virat-o nejustificat şi nu să vireze din nou această sumă cu titlu de dobânzi pentru a se aprecia că s-ar face venit nejustificat la bugetul de stat.

C.C.R. a reţinut corect faptul că reclamanta a achitat nejustificat suma de 55.684 lei din totalul sumei de 75.422 lei (O.P. din 12 mai 2011) cu titlu de dobânzi către bugetul de stat, deoarece în luna martie 2011 aceasta deţinea surse (încasarea de la bugetul de stat a subvenţiei), iar dobânzile se achită doar pentru goluri temporare de casa^ a şadar, reclamanta a achitat suma de 55.684 lei nejustificat şi are obligaţia să o recupereze.

Prin încheierea nr. 6/23 ianuarie 2013, la pct. 3, C.C.R. a respins corect contestaţia reclamantei formulată împotriva măsurii dispusă prin Decizia nr. 16/2012 la pct. 15, reţinând că A.N.O.F.M. confundă bugetul propriu cu bugetul de stat.

Fată de cele reţinute anterior, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 16/2012 cu privire la pct. 15 este legală, solicitările reclamantei cu privire la anularea şi suspendarea măsurii în discuţie fiind respinse ca neîntemeiate.

Cu privire la solicitarea reclamantei de anulare şi suspendare a Deciziei nr. 16/2012, pct. 16 şi respectiv, Încheierea nr. 6/2013, pct. 4, prima instanţă a constatat că reclamanta critică măsura dispusă la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 şi soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva acestei măsuri, pct. 4 din Încheierea nr. 6/2013 de pârâtă, pe motiv că sumele în discuţie reprezintă cheltuieli de judecată dispuse în sarcina sa de către instanţe judecătoreşti în patru litigii generate de aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, iar A.N.O.F.M. nu a avut calitatea de emitent al O.U.G. nr. 37/2009.

S-a apreciat că susţinerile reclamantei sunt nefondate, în condiţiile în care pârâta nu a imputat autorităţii verificate faptul că a pus în executare hotărâri judecătoreşti. în speţă, este vorba de faptul că posturile de director executiv şi director executiv adjunct pot fi plătite de la bugetul de stat doar unei singure persoane care ocupă postul, astfel că plăţile efectuate cu titlu de cheltuieli de judecată prin punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti trebuie recuperate de la persoanele vinovate de generarea plăţilor efectuate.

Prin urmare, Curtea a constatat că solicitarea de anulare a măsurii prevăzute la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 şi, respectiv, pct. 4 din Încheierea nr. 6/2013, dar şi de suspendare a executării acestei măsuri este neîntemeiată.

Cu privire la ultima solicitare a reclamantei de anulare şi suspendare a măsurii prevăzută la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012 şi respectiv, a soluţiei de respingere a contestaţiei formulată împotriva acestei măsuri prevăzută la pct. 5 din Încheierea nr. 6/2013, emisă de C.C.R., s-a constatat că este de asemenea neîntemeiată.

Reclamanta susţine că sumele în discuţie au fost achitate în baza Deciziei nr. 1943/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5347/2/2009, iar acest litigiu a vizat aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257/2009 şi faptul că A.N.O.F.M. nu este emitentul acestei ordonanţe de urgenţă.

Având în vedere că prin Decizia nr. 1943/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a reţinut viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei care a condus la anularea Ordinului A.N.O.F.M. nr. 194 din 24 aprilie 2009, reclamanta susţine că nu poate fi vorba despre încălcarea de către A.N.O.F.M. a dispoziţiilor legislaţiei incidente în materia funcţiei publice.

Criticile reclamantei nu au putut fi reţinute faţă de cele arătate la analiza legalităţii pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 a Curţii de Conturi. S-a reţinut anterior că, în speţă, pârâta nu a vizat, prin măsura dispusă, situaţia neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Măsura de la pct. 16 şi 17 din Decizia nr. 12/2012 vizează pasivitatea reclamantei după ce a executat hotărârile judecătoreşti, în sensul că nu a recuperat de la persoanele vinovate sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, pe de o parte, şi sumele achitate pentru munca neprestată şi a celor pentru concediul de odihnă în anul 2011, pe de altă parte, în condiţiile în care în bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru anul 2011 sau în alte fonduri bugetare nu pot rămâne localizate aceste pagube.

Ca atare, s-a constatat că măsura dispusă de C.C.R. la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012 menţinută şi prin Încheierea nr. 6/2013 la pct. 5 ca urmare a respingerii contestaţiei reclamantei este legală, iar solicitarea reclamantei de anulare şi suspendare a executării acestei măsuri este neîntemeiată.

În plus, Curtea de apel a constatat că reclamanta a solicitat suspendarea măsurilor dispuse la pct. 15, pct. 16 şi pct. 17 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 16/2012 motivând cererea de suspendare pe aspecte care ţin de fondul cauzei şi nu în raport de cerinţele prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Întrucât aspectele care ar fi trebuit să formeze convingerea instanţei că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ au reprezentat criticile reclamantei cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 16/2012, iar aceste aspecte de nelegalitate invocate de reclamantă au fost constatate ca fiind neîntemeiate, concluzia instanţei cu privire la existenţa cazului bine justificat a fost clară în sensul că în speţă nu este îndeplinită această cerinţă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la paguba iminentă ce trebuie să existe în cazul cererilor de suspendare a executării actului administrativ contestat pentru a se stopa producerea acesteia prin măsura suspendării, Curtea a constatat că în speţă nici această cerinţă a legii nu este îndeplinită.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta A.N.O.F.M. (în continuare A.N.O.F.M.) a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că sentinţa curţii de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actelor administrative deduse judecăţii precum şi cu încălcarea prevederilor legale incidente în materia contenciosului administrativ şi în domeniul de activitate al A.N.O.F.M., în considerarea statusului său juridic de instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale.

Recurenta a apreciat ca fiind greşită soluţia de respingere a cererii de suspendare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei a măsurilor dispuse la pct. 15, 16 şi 17 din Decizia Curţii de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012 precum şi a petelor. 3, 4 şi 5 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 prin care s-au menţinut măsurile menţionate mai înainte, soluţie motivată foarte succint şi dată cu ignorarea urgenţei măsurii cerute în condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din H.G. nr. 554/2004, mai exact la mai bine de 2 luni de la primul termen de judecată stabilit la data de 21 martie 2013.

În opinia recurentei, contrare celor reţinute de instanţa de fond, nu se impunea o analiză a fondului cauzei, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare pentru suspendarea unui act administrativ. Astfel, în privinţa măsurii nr. 15 din Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, precum şi a pct. 3 din încheierea nr. 6/23 ianuarie 2013 nu era necesară o analiză a fondului pentru a se constata şi reţine că în virtutea regimului de finanţare (din bugetul consolidat al statului), cheltuielile aferente desfăşurării activităţii instituţiei (din categoria cărora fac parte şi dobânzile plătite de A.N.O.F.M. pentru goluri temporare de casă) se suportă din bugetul general consolidat precum şi că veniturile realizate de A.N.O.F.M. în urma desfăşurării activităţii (cum este şi suma dispusă a fi recuperată) se varsă la acelaşi buget. Sub aspectul cazului bine justificat, solicitarea menţionată este întemeiată prin faptul că măsura are ca finalitate plata către bugetul general consolidat a unei sume care a fost virată la acelaşi buget, iar sub aspectul prevenirii pagubei iminente solicitarea se justifică prin prejudiciul material viitor şi previzibil care s-ar putea produce în patrimoniul unor persoane (A.N.O.F.M. ca persoană juridică sau salariaţii săi, persoane fizice) ca urmare a suportării în mod nejustificat a sumei arătată a fi necesar a fi recuperată.

Şi în privinţa măsurii nr. 16 din Decizia Curţii de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012 precum şi a pct. 4 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013, solicitarea de suspendare îndeplineşte condiţiile de admisibilitate; sub aspectul cazului bine justificat urmează să se reţină şi prin această măsură că A.N.O.F.M. este obligată să achite „nota de plată" pentru consecinţele generate, la nivelul său, de aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ faţă de care recurenta nu a avut calitatea de iniţiator şi pe care în calitate de instituţie publică avea obligaţia să-1 respecte, ale cărei prevederi au fost declarate neconstituţionale ulterior adoptării măsurilor imperative prevăzute prin acest act normativ având ca obiect, printre altele, desfiinţarea funcţiilor publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct a serviciilor publice deconcentrate ale ministerului şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, printre care se numără şi cele de director executiv şi director executiv adjunct ai agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti; prejudiciul material viitor şi previzibil care s-ar putea produce în patrimoniul altor persoane (A.N.O.F.M. şi salariaţii săi) decât cele responsabile pentru emiterea actului normativ constatat a fi neconstituţional, justifică măsura suspendării executării acestor măsuri.

De asemenea, sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 554/2004 pentru suspendare şi în ceea ce priveşte măsura nr. 17 din Decizia Curţii de Conturi precum şi a pct. 5 din încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013.

Sub aspectul cazului bine justificat se arată că prin măsura menţionată A.N.O.F.M. este obligată să recupereze sumele acordate de instanţa de judecată cu titlu de despăgubiri printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată într-un litigiu generat de O.U.G. nr. 37/2009, în condiţiile în care această instituţie publică nu a avut calitatea de iniţiator al actului şi avea obligaţia de a-1 respecta, iar sub aspectul pagubei iminente s-a reamintit că este vorba de prejudiciul material viitor şi previzibil care s-ar putea produce în patrimoniul A.N.O.F.M. sau al salariaţilor săi.

Au fost considerate ca greşite şi soluţiile date în privinţa cererii în anulare a măsurilor dispuse la pct. 2, 14, 15, 16 şi 17 din Decizia Curţii de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012, precum şi pct. 1, 2, 3, 4, 5 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi. Astfel:

Referitor la măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 16/2012 s-a reiterat că intimata-pârâtă pornind de la premise false, respectiv faptul că A.N.O.F.M. urmărea să îşi dezvolte şi să îşi modernizeze sistemul informatic existent, a reţinut că în ceea ce priveşte asigurarea serviciilor informatice suport necesare pentru funcţionarea A.N.O.F.M. şi a unităţilor din subordine, respectiv a serviciilor informatice şi a serviciilor conexe, se impuneau a fi aplicate dispoziţiile legale incidente în materia investiţiilor publice. Instanţa şi-a însuşit tot ceea ce instituţia intimată a reţinut şi nu a analizat cauza sub toate aspectele, neindicând temeiurile de drept avute în vedere de Curtea de Conturi şi pretins a fi fost încălcate de A.N.O.F.M.

Argumentele prezentate de reclamantă cu privire la respectarea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, au fost considerate nefondate de instanţa fondului, însă concluzia este eronată după cum s-a prezentat în detaliu în primul ciclu procesual.

Totodată, au fost readuse în atenţia instanţei dispoziţiile art. 13 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora înregistrarea, evaluarea şi prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se efectuează conform reglementărilor contabile aplicabile. S-au făcut referiri la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917/2005 cu modificările şi completările ulterioare, subliniindu-se că în speţă nu a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra echipamentelor şi software-ului dezvoltat şi implementat exclusiv pentru A.N.O.F.M. în temeiul Contractului de servicii din 2008, respectivele dispoziţii legale nefiind incidente.

Prin soluţia pronunţată a fost menţinută măsura de la pct. 2 din Decizia Curţii de Conturi prin care A.N.O.F.M. era obligată, printre altele, să înregistreze în contabilitate bunuri care nu se află în proprietatea sa, cu încălcarea prevederilor legale exprese incidente în materia contabilităţii instituţiilor publice.

Referitor la măsura dispusă la pct. nr. 14 din Decizia Curţii de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012, menţinută de asemenea de instanţa de fond, are în vedere cuprinderea în Regulamentul de organizare şi funcţionare al A.N.O.F.M. a atribuţiilor privind „monitorizarea activităţii de executare silită desfăşurată la nivelul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă". Or, aşa cum s-a demonstrat şi în faţa instanţei de fond, prin dispoziţiile Regulamentului amintit, aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.O.F.M. nr. 799 din 28 septembrie 2010, se asigură de către A.N.O.F.M., prin S.C.M.A. al D.M.P.M.I.C.M.A. din cadrul instituţiei, verificarea la unităţile din subordine a respectării prevederilor actelor normative incidente în domeniul de activitate al acestora şi, implicit, cu privire la efectuarea măsurilor asigurătorii, executării silite precum şi a recuperării, în termenul legal de prescripţie, a debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

De asemenea, potrivit aceluiaşi Regulament, A.N.O.F.M. asigură prin D.G.B.A.Ş. urmărirea execuţiei bugetului asigurărilor pentru şomaj care include şi monitorizarea realizării veniturilor la acest buget, venituri din categoria cărora fac parte şi unele sumele recuperate în urma desfăşurării de către unităţile din subordine, activităţii de executare silită a debitelor constituite la respectivul buget.

Atribuţiile expres reglementate prin Regulamentul menţionat sunt prevăzute în mod corelativ şi în fişele de post ale personalului din cadrul compartimentelor de specialitate ale A.N.O.F.M., mai înainte menţionate, astfel că în mod greşit instanţa şi-a însuşit şi în privinţa acestei măsuri susţinerile intimatei-pârâte.

Referitor la măsura dispusă la pct. 15 din Decizia Curţii de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012, menţinută prin pct. 3 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, recurenta a arătat că această măsură nu are în vedere recuperarea sumei menţionată de la Trezoreria Statului, lăsându-se în sarcina A.N.O.F.M. identificarea şi dispunerea măsurilor necesare, potrivit prevederilor legale, pentru recuperarea acesteia. In situaţia în care suma în discuţie ar fi recuperată de către A.N.O.F.M. în urma dispunerii măsurilor menţionate/aceasta s-ar face venit la bugetul de asigurărilor pentru şomaj, care face parte din bugetul general consolidat al statului.

Faţă de aceste precizări, este eronată concluzia, preluată din întâmpinarea pârâtei, că „A.N.O.F.M. confundă bugetul propriu cu bugetul de stat". Or, menţinerea măsurii de la pct. 15 ar avea drept consecinţă majorarea în mod nejustificat a veniturilor bugetului general consolidat al statului, buget din care fac parte bugetul Trezoreriei Statului cât şi bugetul asigurărilor pentru şomaj.

în susţinerea punctului său de vedere, recurenta a reamintit conţinutul dispoziţiilor art. 21 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. b)1, art. 11 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 146/2002 privind formare şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 2 pct. 7 coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsura dispusă la pct. 16 din Decizia Curţii de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012 menţinută de pct. 4 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de Comisia de soluţionarea contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi se impunea a fi anulată pentru multiplele argumente prezentate în faţa instanţei de fond. In calitatea sa de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, A.N.O.F.M. avea obligaţia de a respecta dispoziţiile O.U.G. nr. 37/20069 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, mai exact dispoziţiile imperative ale art. 3 alin. (1) din ordonanţă şi de a adopta măsurile administrative în consecinţă, concretizate prin emiterea, potrivit competenţelor deţinute, a unor ordine ale preşedintelui A.N.O.F.M. prin care s-a constatat desfiinţarea funcţiilor publice de director executiv şi director executiv adjunct ai agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti precum şi încetarea „ope legis" a raporturilor de serviciu stabilite cu persoanele care deţineau funcţiile publice de conducere menţionate. In situaţia neadoptării măsurilor administrative arătate s-ar fi creat premisele pentru exercitarea respectivelor funcţii de conducere fără temei legal, în condiţiile în care nu mai erau reglementate de Legea nr. 188/1999, republicată, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 37/209. La data emiterii actelor administrative prin care au fost stabilite respectivele măsuri administrative erau îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea încetării raporturilor de serviciu stabilite de cei vizaţi cu A.N.O.F.M. în temeiul şi ca efect al aplicării O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în vigoare la acea dată.

Aşa cum s-a arătat şi instanţei de fond, toate cele patru litigii avute în vedere de intimata-pârâtă au avut ca materie juridică contenciosul administrativ, iar ca obiect aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.

În acelaşi timp, soluţiile dispuse de instanţele de judecată în litigiile menţionate precum şi în alte litigii având acelaşi obiect au avut ca unic argument faptul că actele administrative care au fost adoptate de către Agenţie în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstitutionalitate al ordonanţei, ca urmare a intrării în vigoare la data de 6 noiembrie 2009 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 prin care Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională. In sinteză, la data introducerii cererilor de chemare în judecată, A.N.O.F.M. nu avea drept de opţiune cu privire la actele administrative emise în vederea asigurării aplicării O.U.G. nr. 37/2009.

Fată de aceste considerente, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că „posturile de director executiv şi director executiv adjunct pot fi plătite de la bugetul de stat doar unei singure persoane care ocupa postul, astfel că plăţile efectuate cu titlu de cheltuieli de judecată prin punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti trebuie recuperate de la persoanele vinovate de generarea plăţilor efectuate". Aceste reţineri sunt nefondate şi denotă o analiză insuficientă a situaţiei deduse judecăţii, instanţa neţinând seama că în cauză cheltuielile de judecată, aşa cum sunt ele reglementate de art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., incidente pentru cele patru litigii nu pot fi asimilate cheltuielilor aferente drepturilor salariale aferente posturilor în discuţie plătite funcţionarilor publici care au deţinut respectivele funcţii în perioada avută în vedere de intimata-parata.

Totodată, ducerea la îndeplinire a măsurii de la pct. 16 din Decizia Curţii de Conturi creează premisele pentru atragerea A.N.O.F.M. într-o serie de litigii noi, fapt care ar putea conduce la perturbarea gravă a funcţionării instituţiei şi la prejudicierea bugetului acesteia, prin obligarea sa la plata de cheltuieli de judecată sau alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti.

În fine, referitor la măsura dispusă la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012, menţinută prin pct. 5 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de Comisia de soluţionarea contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, recurenta a arătat că şi în acest caz litigiul avut în vedere de intimata-pârâtă a avut ca materie juridică contenciosul administrativ iar ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, susţinerile formulate la precedentul motiv de recurs fiind aceleaşi.

În litigiul care a constituit obiectul Dosarului nr. 5347/2/2009, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1943/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în favoarea reclamantului, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 11 iunie 2009, moment la care, de asemenea, A.N.O.F.M. nu avea drept de opţiune, legalitatea actului administrativ reprezentat de Ordinul preşedintelui A.N.O.F.M. nr. 194 din 24 aprilie 2009 fiind afectată ulterior de neconstitutionalitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a intrării în vigoare la data de 6 noiembrie 2009 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257/2009.

Aducerea la îndeplinire a măsurii prevăzute la pct. 17 din Decizia Curţii Constituţionale prezintă dificultate în condiţiile în care sumele de natura celei acordate de instanţa de judecată în litigiul precizat mai înainte nu pot fi apreciate ca fiind pentru munca neprestată, fiind acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul actelor normative incidente în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici.

Şi în acest caz se creează premisele pentru atragerea A.N.O.F.M. într-o serie de noi litigii, ceea ce ar conduce la perturbarea gravă a funcţionării instituţiei şi la prejudicierea bugetului acesteia.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a criticilor din cererea de recurs, înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Auditorii publici externi din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi a României a desfăşurat la A.N.O.F.M. (în continuare A.N.O.F.M.) „acţiunea de audit financiar asupra contului de execuţie al bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011", abaterile de la legalitate şi regularitate constatate fiind consemnate în Raportul de audit financiar nr. 40892 din 17 octombrie 2012.

Pe baza deficienţelor consemnate în Raportul de audit au fost dispuse o serie de măsuri prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi.

Contestaţia formulată de A.N.O.F.M. împotriva măsurilor dispuse la pct. 2, 14, 15, 16 şi 17 din Decizia nr. 6/2012 a fost respinsă prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de C.S.C. din cadrul Curţii de Conturi.

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat anularea măsurilor contestate şi menţinute prin Încheierea nr. 6/2013, precum şi suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 15-17 din Decizia nr. 16/2012.

Considerentele sentinţei aflate în control judiciar demonstrează că soluţia de respingere în totalitate a acţiunii reclamantei A.N.O.F.M. este rezultatul unei analize punctuale a măsurilor contestate în raport de susţinerile părţilor şi a prevederilor legale aplicabile.

Se observă că prin motivele de recurs, redate în sinteză, sunt reluate susţinerile făcute în fata instanţei de fond, recurenta neaducând, practic, reale critici de nelegalitate sentinţei civile nr. 1764 din 30 mai 2013.

Înalta Curte reţine că dezlegarea dată de prima instanţă este corectă şi legală, atât în privinţa cererii de anulare a măsurilor contestate cât şi în privinţa cererii de suspendare a executării măsurilor prevăzute la pct. 15-17 din Decizia nr. 16/2012 emisă de Curtea de Conturi. Critica privind soluţionarea cu întârziere a cereri de suspendare a executării nu poate fi primită, curtea de apel rămânând în pronunţare asupra ambelor capete de cerere ale acţiunii la prima zi de înfăţişare, respectiv la data de 23 mai 2013. În susţinerea cererii de suspendare au fost invocate aspecte care ţin de fondul pricinii şi nu legate de exigenţele impuse de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, astfel că în mod just s-a constatat că nefiind îndeplinite cerinţele amintite nu se justifică cererea de suspendare a executării celor 3 măsuri din decizia Curţii de Conturi.

Pe fondul cauzei, soluţie primei instanţe este argumentată în fapt şi în drept, Înalta Curte reţinând că nu există motive pentru reformarea sentinţei atacate, cu precizarea că, în condiţiile în care conţinutul fiecărei măsuri contestate a fost redat în detaliu în considerentele sentinţei, acestea nu vor mai fi reluate.

Măsura dispusă de Curtea de Conturi la pct. 2 din Decizia nr. 16/2012, menţinută prin pct. 1 din Încheierea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor nr. 6/2013, prin care s-a decis ca A.N.O.F.M. să detalieze, pe liste separate, cheltuielile de natura investiţiilor în vederea aprobării distincte a acestora reprezintă o măsură corectă care vizează intrarea în legalitate cu privire la obiectivul de investiţii achiziţionat. Au fost detaliate demersurile ce urmau a fi întreprinse de reclamantă pentru inventarierea tuturor bunurilor de natura activelor fixe corporale şi necorporale primite de A.N.O.F.M. şi unităţile teritoriale de la partenerul contractual, înregistrarea acestora, stabilirea contravalorii acestora, efectuarea regularizărilor în privinţa activelor facturate, predate şi nefacturate, stabilirea cauzelor ce au determinat autoritatea controlată să achiziţioneze bunuri supradimensionate faţă de necesităţi. în acest timp, măsura de reconsiderare a cheltuielilor şi de fundamentare şi solicitare de credite bugetare în raport de necesităţile reale ale instituţiei este o măsură logică şi decurge din celelalte demersuri pe care reclamanta trebuie să le întreprindă pentru a intra în legalitate cu privire la obiectivul de investiţii, conform Legii nr. 500/2002.

Reclamanta nu a încheiat un contract de prestare a unui serviciu sau a mai multor servicii, definit prin nomenclatoare specifice, contractul din 2008 vizând cheltuieli de capital în vederea realizării obiectivului de investiţie.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor a reţinut corect că serviciile de dezvoltare parţială de software fac parte integrantă din obiectivul privind dezvoltarea şi modernizarea sistemului informativ, care este prin natura sa un obiectiv de investiţii.

Bunurile furnizate fac obiectul unui contract încheiat între părţi, pentru care A.N.O.F.M. a plătit A.M.S.B.G. din credite bugetare suma totală de 30.002.127 lei începând din anul 2009 până la sfârşitul anului 2011.

Prima instanţă a validat soluţia dată prin Încheierea nr. 6/2013 pct. 1, reţinând că dezvoltarea, modernizarea şi exploatarea la nivel naţional a datelor cu privire la persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi a altor date şi informaţii existente în sistemul informativ naţional al A.N.O.F.M. nu puteau fi externalizate în orice condiţii.

Deşi reclamanta a susţinut că soft-ul finalizat se va transfera gratuit, fără nicio obligaţie suplimentară, din contractul încheiat rezultă că bunurile se vor transfera contra cost la valoarea rămasă neamortizată. Instituţia nu putea avea un drept de folosinţă asupra bunurilor pe durata contractului din moment ce este vorba de bunuri care fac obiectul contractului şi care au fost achitate din credite bugetare.

Referitor la măsura dispusă la pct. 14 din Decizia nr. 16/2012 şi corelativ la pct. 2 din Încheierea nr. 6/2013 în mod corect instanţa a respins ca nefondate criticile reclamantei.

Prin actul contestat, la pct. 14 din Decizia nr. 16/2013, nu s-au dispus măsuri cu privire la executarea silită propriu-zisă.

C.C.R. a dispus ca atribuţiile de control ale reclamantei reglementate de Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.O.F.M. în materia executării silite să fie cuprinse în fişele de post ale specialiştilor din cadrul A.N.O.F.M.

Reglementarea din R.O.F. nu este suficientă, dacă aceasta nu este reflectată în atribuţiile concrete ale unor angajaţi ai reclamantei.

Măsura dispusă de C.C.R. este corectă şi vizează atribuţiile de control ale reclamantei cu privire la agenţiile subordonate.

Prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013, la pct. 2 din acest act, C.C.R. a reţinut corect faptul că reclamanta nu contestă abaterile reţinute prin procesul-verbal de constatare, ci refuză să includă în fişa postului atribuţii cu privire la monitorizarea activităţii de executare silită de la nivelul central al ordonatorului principal de credite (fila 81), în condiţiile în care instituţiei îi revin astfel de atribuţii prin actele normative în vigoare.

Deşi la nivelul reclamantei au fost constituite şi funcţionează direcţii/servicii de specialitate, iar acestea trebuie să aibă atribuţii derivate din actele normative în vigoare, în speţă cele cuprinse în R.O.F., acestea nu au fost transpuse în fişa postului pentru ca persoanele care au atribuţiile să fie evaluate periodic şi în acest fel să se pună în practică eficient rolul instituţiei de monitorizare a activităţii de executare silită.

Solicitarea reclamantei de anulare şi suspendare a executării măsurii dispuse la pct. 15 din Decizia nr. 16/2012, menţinută prin pct. 3 din încheierea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a fost considerată neîntemeiată, retinându-se în mod corect că reclamanta este în eroare cu privire la măsura dispusă de C.C.R., deoarece A.N.O.F.M. trebuie să recupereze de la trezorerie suma de 55.684 lei pe care a virat-o nejustificat şi nu să vireze din nou această sumă cu titlu de dobânzi pentru a se aprecia că s-ar face venit nejustificat la bugetul de stat.

C.C.R. a reţinut corect faptul că reclamanta a achitat nejustificat suma de 55.684 lei din totalul sumei de 75.422 lei (O.P. din 12 mai 2011) cu titlu de dobânzi către bugetul de stat, deoarece în luna martie 2011 aceasta deţinea surse (încasarea de la bugetul de stat a subvenţiei), iar dobânzile se achită doar pentru goluri temporare de casă. Rezultă că reclamanta a achitat suma de 55.684 lei nejustificat şi are obligaţia să o recupereze.

Prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013, la pct. 3, C.C.R. a respins corect contestaţia reclamantei formulată împotriva măsurii dispusă prin Decizia nr. 16/2012 la pct. 15, reţinând că A.N.O.F.M. confundă bugetul propriu cu bugetul de stat.

Referitor la măsura dispusă la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012, menţinută prin Încheierea nr. 6/2013 (pct. 4), curtea de apel a reţinut în mod just că susţinerile reclamantei nu sunt întemeiate întrucât pârâta nu a imputat autorităţii verificate faptul că a pus în executare hotărâri judecătoreşti. în cauză, este vorba de faptul că posturile de director executiv şi director executiv adjunct pot fi plătite de la bugetul de stat doar unei singure persoane care ocupă postul, astfel că plăţile efectuate cu titlu de cheltuieli de judecată prin punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti trebuie recuperate de la persoanele vinovate de generarea plăţilor efectuate.

Faptul că A.N.O.F.M. nu este emitentul O.U.G. nr. 37/2009 reprezintă un aspect pe care reclamanta trebuie să-l aibă în vedere atunci când pune în executare măsura Curţii de Conturi a României dispusă la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012, respectiv, să analizeze cauzele şi împrejurările care au determinat plata din credite bugetare, în anul 2011, ale aparatului central a sumelor plătite cu titlu de cheltuieli de judecată şi să dispună măsuri de recuperare a sumelor după ce identifică persoanele vinovate.

Măsura dispusă de C.C.R. este legală, deoarece sumele plătite din bugetul de stat cu titlu de cheltuieli de judecată în baza unor hotărâri judecătoreşti vizează anularea unor acte constatate de instanţă ca fiind nelegale, iar prin plata acestora în bugetul de stat s-a localizat o pagubă ce trebuie acoperită de către persoanele vinovate. Aceasta presupune ca reclamanta să pună în executare măsura de la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012.

În privinţa cererii de anulare şi suspendare a măsurii prevăzute la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012 şi, corelativ, la pct. 5 din Încheierea nr. 6/2013, soluţia de respingere este de asemenea argumentată în fapt şi în drept.

Criticile reclamantei nu au putut fi reţinute faţă de cele arătate la analiza legalităţii pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 a Curţii de Conturi. Aşa cum s-a arătat, în speţă, pârâta nu a vizat, prin măsura dispusă, situaţia neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Măsurile de la pct. 16 şi 17 din Decizia nr. 12/2012 vizează pasivitatea reclamantei după ce a executat hotărârile judecătoreşti, în sensul că nu a recuperat de la persoanele vinovate sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, pe de o parte, şi sumele achitate pentru munca neprestată şi a celor pentru concediul de odihnă în anul 2011, pe de altă parte, în condiţiile în care în bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru anul 2011 sau în alte fonduri bugetare nu pot rămâne localizate aceste pagube.

În hotărârile judecătoreşti irevocabile s-a reţinut nelegalitatea unor acte admimstrative, iar reclamanta are obligaţia să stabilească persoanele vinovate, implicate în emiterea acelor acte nelegale şi să dispună măsuri de recuperare a sumelor achitate ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost anulate actele ce au generat pagubele.

În raport de cele expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 1764 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2014.