Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4156/2014 AI generated

Medical expense claim appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 4156/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) ordered the annulment of the appeal (recurs) for failure to pay the mandatory judicial stamp duty, thereby upholding the lower court's final decision. The dispute involved a procedural objection to a cassation appeal filed by the heirs of a deceased claimant against an appellate judgment that had dismissed their substantive claim against public healthcare institutions for the free provision of specific medication and compensation for medical expenses incurred abroad. The decisive legal basis for the annulment was the non-compliance with the mandatory filing requirements under Article 11(1) and Article 3 of Law No. 146/1997, in conjunction with Article 3 of Government Emergency Ordinance No. 32/1995 and Article 302(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates the payment of 50% of the original court fee for a cassation appeal and the attachment of proof of payment to avoid the sanction of annulment prescribed by Article 20(3) of Law No. 146/1997.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. 302 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997; Medical expense claim appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty: Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea a 50% din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea soluţionată de prima instanţă şi prin depunerea timbrului judiciar aferent.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty medical expenses emergency government ordinance filing of a claim civil annulment judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997
(1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
art. 302 alin. (2) C. proc. civ
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată şi hotărârea instanţei de fond.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 729/2/2013, astfel cum a fost precizată pe parcursul judecăţii, reclamanta D.M.M. în contradictoriu cu pârâtele C.A.S. Teleorman şi C.N.A.S., a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la asigurarea în mod gratuit şi cu prioritate a medicamentului Avastin pe intervalul stabilit de medici, precum şi la plata despăgubirilor în sumă de 85.106 RON, reprezentând contravaloarea tratamentelor şi a intervenţiilor suferite de reclamantă, precum şi a cheltuielilor de transport şi cazare ale acesteia în străinătate.

Prin Sentinţa nr. 2.810 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.G. şi D.A., în calitate de moştenitori ai reclamantei D.M.M., în contradictoriu cu pârâţii C.A.S. Teleorman şi C.N.A.S., ca neîntemeiată.

Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii D.G. şi D.A., în calitate de moştenitori ai reclamantei D.M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deşi recurenţii-reclamanţi au fost citaţi cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 RON şi timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezilor anexate la filele dosarului, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia legală stabilită de instanţă.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea a 50% din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea soluţionată de prima instanţă şi prin depunerea timbrului judiciar aferent.

Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează recursul declarat de D.G. şi D.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2.810 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AP