Non-rehire after takeover not discrimination: appeal dismissed for failure to prove union-leader criterion

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 15 februarie 2013, reclamantul I.D.D. a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea hotărârii nr. 560 din 12 decembrie 2012 prin care pârâtul a decis cu privire la petiţia înregistrată la 26 martie 2012 că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În motivarea cererii, s-a învederat în esenţă că pârâtul a constatat în mod eronat, referitor la faptul că reclamantul nu a fost reangajat în urma preluării societăţii în care lucra, că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.

În realitate, a arătat reclamantul, excluderea sa de la angajare s-a datorat calităţii sale de lider sindical şi convingerilor exprimate cu privire la apărarea drepturilor salariale ale angajaţilor.

Prin sentinţa nr. 158 din 18 octombrie 2013 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că din probatoriul administrat nu a rezultat că la preluarea personalului fostei SC C.. Iaşi SA de către SC D. SA s-a cunoscut calitatea reclamantului de lider sindical, selecţia angajaţilor efectuându-se pe baza criteriilor privind pregătirea şi calificarea în raport de numărul de posturi şi specializările necesare.

Prima instanţă a constatat astfel că nu s-a conturat existenţa unei discriminări, mai ales că apartenenţa la o organizaţie sindicală nu se regăseşte printre criteriile prevăzute în art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul I.D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că instanţa a constatat în mod eronat inexistenţa unui criteriu de discriminare, în condiţiile în care în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 se prevede că prin discriminare se înţelege şi orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Reclamantul a precizat că era de notorietate calitatea sa de lider sindical, SC D. SA cunoscând acest fapt, cu atât mai mult cu cât persoana care conducea angajările provenea de la fosta SC C. Iaşi SA.

Reclamantul a criticat de asemenea considerentele hotărârii adoptate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării referitoare la modalitatea în care a avut loc selecţia personalului pe baza unei scheme care nu a fost prezentată, precum şi cu privire la reţinerea eronată a împrejurării că reclamantul ar fi fost cercetat disciplinar, aspect infirmat de adresa SC C. Iaşi SA şi fişele conţinând aprecierile anuale.

În concluzie, a arătat reclamantul, contrar celor reţinute de prima instanţă, s-a făcut dovada că nu a beneficiat de tratament egal cu ceilalţi dispeceri şefi de tură pe centrală şi că SC D. SA a comis acte de discriminare, refuzându-i angajarea datorită apartenenţei la categoria socială cu activităţi sindicale.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În raport de dispoziţiile susmenţionate, prima instanţă a constatat în mod justificat temeinicia hotărârii adoptate de pârât la 12 decembrie 2012, în contextul în care nu s-a făcut dovada că nepreluarea reclamantului în rândul personalului SC D. SA s-a datorat calităţii de lider sindical.

În acest sens, s-au depus la dosarul întocmit de pârât organigrama, lista de personal şi protocolul încheiat între cele două societăţi, din care rezultă că doar o parte a angajaţilor SC C. Iaşi SA a fost preluată pe o durată determinată, selecţia efectuându-se în condiţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicat angajaţilor SC D. SA, salariaţii neselectaţi rămânând angajaţi ai SC C. Iaşi SA.

Afirmaţiile reclamantului referitoare la faptul că i s-a refuzat angajarea pe criteriul discriminatoriu al apartenenţei la categoria socială a liderilor de sindicat nu au suport probator, instanţa de fond concluzionând corect că selecţia personalului a avut la bază necesităţile reieşite din noua organigramă şi valorificarea informaţiilor cu privire la calificarea şi experienţa profesională a salariaţilor.

În raport de cele expuse mai sus, sentinţa fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.D.D. împotriva sentinţei nr. 158 din 18 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.