Robbery with aggravating circumstances: individualization of prison sentence and refusal of appeal on excessive penalty grounds

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91 din 6 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea inculpatului D.S.V. de schimbarea încadrării juridice a faptei, și i-a condamnat pe inculpații:

- S.E.O. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 din același cod.

- D.S.V. la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, au fost obligați în solidar inculpații, inculpatul minor în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.E.O. la 4.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă C.I.C.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 26 iunie 2002, inculpații au sesizat că partea vătămată C.I.C. avea telefon mobil și au trecut la urmărirea acesteia, și după ce au intrat în bloc și apoi în lift cu ea, au amenințat-o și i-au smuls telefonul de la gât, inculpatul D.S.V. amenințând-o cu o lamă de ras.

Situația de fapt, a fost dovedită pe baza materialului probator administrat în cauză, coroborat și cu declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

Prin decizia penală nr. 219 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței, a desființat hotărârea și a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul minor S.E.O., din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

Totodată au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul D.S.V., motivul invocat fiind greșita individualizare a pedepsei considerată a fi prea mare.

Recursul declarat nu este fondat.

Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și ale împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând cauzei aceste dispoziții legale, se reține că în procesul individualizării pedepsei, instanțele au acordat semnificație juridică tuturor criteriilor generale, în cadrul acestora reliefându-se gradul concret de pericol social al faptei, agravat odată ce a fost săvârșită cu un minor și de acțiunea agresivă îndreptată împotriva integrității fizice a persoanei, cât și împrejurările în care s-a comis, respectiv, în lift, unde partea vătămată a fost amenințată cu un obiect tăietor pentru a ceda telefonul mobil, dar și persoanei inculpatului, caracterizat a fi predispus săvârșirii de fapte antisociale.

În aceste condiții, pedeapsa de 8 ani închisoare este just individualizată și ea răspunde și cerințelor art. 52 C. pen.

Întrucât critica formulată de recurent este neîntemeiată, iar din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.S.V. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 2 iulie 2002 la 10 septembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S.V. împotriva deciziei penale nr. 219 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 iulie 2002 la 10 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2003.