Revocation of fiscal warehouse license for tax debts over 60 days old during reorganization; enforceability of contested tax assessment.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea Curţii de Apel

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 340 din 22 octombrie 2012:

- a admis acţiunea formulată de reclamanta SC "I." SRL - în reorganizare, prin administrator special H.F. şi prin administrator judiciar F.I. SPRL-, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, astfel cum a fost precizată;

- a anulat Decizia nr. 064 din 08 august 2012, precum şi Decizia nr. 016 din 28 februarie 2012 de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, ambele emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia nr. 064 din 08 august 2012 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC "I." SRL împotriva Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012 emise de Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, prin care s-a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 şi cererea de reautorizare depusă de societatea reclamantă.

Măsura revocării actului administrativ a avut la bază prevederile art. 20628 alin. (2) lit. f) şi art. 20623 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi faptul că societatea reclamantă înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă totală de 8.233.609 lei, cu 6.791.863 lei mai mult decât la data aprobării planului de reorganizare (28 iunie 2010), dintre care unele obligaţii mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

Din conţinutul adresei din 24 aprilie 2012 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Satu Mare - Biroul de executare silită şi stingere a creanţelor fiscale rezultă faptul că, în planul de reorganizare al societăţii reclamante, au fost cuprinse, în parte, şi creanţele pentru care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal, iar propunerea de modificare a planului de reorganizare a fost votată inclusiv de către creditoarea D.G.F.P. Satu Mare. Ca atare, nu se poate invoca exigibilitatea creanţelor, în condiţiile în care plăţile către creditoare au fost eşalonate.

Totodată, societatea reclamantă a contestat Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011, situaţie în care pârâta nu poate susţine exigibilitatea acesteia; contestaţia administrativă împotriva acestui titlu de impunere nu a fost soluţionată la momentul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal (28 februarie 2012).

Mai mult decât atât, a fost efectuat un raport de expertiză în care s-a stabilit faptul că sumele nominalizate în Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 nu au fost corect stabilite de către organul fiscal, însă, legalitatea acestora urmează să fie stabilită în cadrul dosarului nr. 197/35/2012 al Curţii de Apel Oradea.

Susţinerea reclamantei referitoare la încălcarea de către emitentul deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a prevederilor pct. 88 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, nu pot fi primite, deoarece societatea nu a făcut dovada refuzului organului fiscal de acordare a termenului de remediere a deficienţelor constatate.

Prima instanţă a concluzionat în sensul că, în condiţiile în care a lipsit unul dintre elementele esenţiale ale oricărei creanţe, şi anume exigibilitatea ei, în speţă, s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 20628 alin. (2) lit. f) şi art. 20623 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, nefăcându-se dovada de către organul fiscal că antrepozitarul autorizat a înregistrat obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare

În recursul său, pârâtul a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată.

În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că judecătorul fondului a interpretat greşit prevederile art. 20628 alin. (2) lit. f) şi art. 20623 alin. (1) lit. g) din C. fisc., în condiţiile în care societatea intimată înregistra la data emiterii deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal contestate în cauză debite la bugetul general consolidat al statului cu o vechime mai mare de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

Faptul că intimata a contestat Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 nu o exonera de plata creanţei stabilite prin aceasta, în sumă de 6.372.905 lei, în raport de împrejurarea că executarea acesteia nu a fost suspendată.

Măsura revocării autorizaţiei poate fi luată şi în situaţia în care antrepozitarul fiscal se află în procedura de insolvenţă.

Situaţia reţinută în deciziile contestate în cauză a fost confirmată şi prin convocatorul din 29 noiembrie 2012, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 17416 din 03 decembrie 2012, prin care administratorul judiciar F.I. SPRL a convocat comitetul creditorilor, având pe ordinea de zi trecerea intimatei în procedura falimentului, întrucât aceasta a acumulat datorii cu o vechime mai mare de 60 de zile.

4. Apărările formulate de intimata SC "I." SRL

Intimata a formulat întâmpinare în care:

- a solicitat suspendarea soluţionării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei îndreptate împotriva Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii acesteia;

- a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, în condiţiile în care, pe de o parte, autoritatea fiscală a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii acesteia şi, pe de altă parte, a fost de acord cu eşalonarea debitelor constatate prin această decizie în cadrul planului de reorganizare;

Societatea intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru aceleaşi argumente expuse şi în faţa primei instanţe.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă SC "I." SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 064 din 08 august 2012, precum şi a Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012, ambele emise de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Prima instanţă a admis acţiunea pentru considerentele prezentate la pct. I.2 din prezenta decizie.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză şi răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 016 din 28 februarie 2012, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 emisă pentru S.C I. S.R.L şi a respins cererea de reautorizare depusă de societate ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a adopta aceste măsuri, autoritatea emitentă a avut în vedere prevederile art. 20628 alin. (2) lit. f) şi art. 20623 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi faptul că societatea înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă totală de 8.233.609 lei, cu 6.791.863 lei mai mult decât la data aprobării planului de reorganizare (28 iunie 2010), dintre care unele obligaţii mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

Prin Decizia nr. 064 din 08 august 2012 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de intimata SC "I." SRL împotriva Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012.

Instanţa de control judiciar apreciază că actele administrative contestate în cauză sunt legale pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

La data de 12 ianuarie 2009 s-a deschis procedura insolvenţei intimatei, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare s-a înscris la masa credală cu suma de 482.105 lei, reprezentând obligaţii restante ale societăţii.

Prin Sentinţa nr. 938 din 28 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1040/1259/2008, s-a aprobat planul de reorganizare al societăţii intimate.

În adresa din 09 februarie 2012 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Satu Mare (nominalizată în preambulul Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012) s-a menţionat faptul că intimata înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă totală de 8.233.609 lei, cu 6.791.863 lei mai mult decât la data aprobării planului de reorganizare (28 iunie 2010), dintre care unele obligaţii mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată, după cum urmează:

- 7.372.942 lei, reprezentând TVA de plată, din care 5.683.006 lei diferenţă suplimentară, conform Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011; suma de 1.689.936 lei provine din deconturile TVA depuse de societate şi neachitate la data de 25 aprilie 2011 (7.249.387 lei cu scadenţa mai veche de 60 de zile faţă de termenul legal de plată);

- 415.305 lei, reprezentând impozit pe profit din care 314.973 lei debite şi 93.956 lei majorări de întârziere, conform Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011; suma de 6.375 lei reprezintă impozit pe profit declarat şi neachitat (toată suma cu scadenţă mai veche de 60 de zile faţă de termenul legal);

- 280.970 lei, reprezentând majorări TVA, conform diferenţei suplimentare la TVA (scadenţă în data de 20 octombrie 2011);

- 149.168 lei, reprezentând CAS angajator (101.349 lei cu scadenţă mai veche de 50 de zile faţă de termenul legal de plată);

- 788 lei, reprezentând Accidente de muncă;

- 1.141 lei, reprezentând Şomaj angajator;

- 573 lei, reprezentând Fond garantare;

- 11.917, lei reprezentând Sănătate angajator;

- 805 lei, reprezentând Concedii şi indemnizaţii.

Potrivit art. 20628 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, "autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal dacă (...) antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată."

Prin hotărârea adunării generale a asociaţilor SC "I." SRL în reorganizare din 06 iunie 2012, s-a stabilit includerea în planul de reorganizare a sumei de 3.006.098 lei, reprezentând datorii către bugetul statului şi către alţi creditori comerciali, ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, a căror vechime a fost mai mare de 60 de zile faţă de data scadentă de 06 iunie 2012.

În planul de plăţi modificat anexat hotărârii anterior arătate, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare apare cu suma de 1.807.621 lei.

Ca atare, chiar intimata confirmă faptul că avea debite restante la bugetul consolidat al statului cu o vechime mai mare de 60 de zile faţă de termenul de plată scadent, fiind, aşadar, incidente prevederile 20628 alin. (2) lit. f) din C. fisc.

Înalta Curte nu poate primi concluzia primei instanţe în sensul că nu există o creanţă exigibilă, în condiţiile în care Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite, în cuantum de 6.372.905 lei, a fost contestată în procedura administrativă.

Decizia de impunere analizată este un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ fiscal este el însuşi titlu executoriu.

Suspendarea efectelor actului administrativ fiscal reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când este învestit cu o astfel de cerere, în temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

De altfel, alin. (1) al articolului aflat în discuţie prevede faptul că introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Aşadar, prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 20628 alin. (2) lit. f) şi art. 20623 alin. (1) lit. g) din C. fisc., în condiţiile în care societatea intimată înregistra la data emiterii deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal contestate în cauză debite la bugetul general consolidat al statului cu o vechime mai mare de 60 de zile faţă de termenul legal de plată. Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază ca este fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 340/CA/2012 - PI din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, prin H.F. - administrator special şi F.I. SPRL - administrator judiciar, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2014.

Procesat de GGC - NN