Individualization of penalty below statutory minimum for negligent homicide resulting from provoked physical assault

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, a fost condamnat inculpatul P.I., în baza art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 10 martie 2002 la zi.

S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că în ziua de 9 martie 2002, între P.I. și P.N., din comuna Stănești, satul Bălanu, județul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool a avut loc la domiciliul lor o altercație, în cursul căreia și-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele. În urma unei astfel de lovituri aplicate de inculpatul P.I., victima P.N. s-a dezechilibrat, a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de o dală din beton, suferind leziuni care au condus direct la deces.

Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardiorespiratorii de tip central, urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractura de bază de craniu și hemoragie cerebrală. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei cu și de corpuri dure, prin cădere și lovire de sol favorizate și de excesul de alcool.

Instanța a reținut că fapta a fost săvârșită sub imperiul provocării victimei care a generat incidentul prin lovirea inculpatului.

Situația de fapt și vinovăția au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii întocmit de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico legală arătat, a declarațiilor martorilor P.N., C.I. și C.G., probe coroborate cu recunoașterile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 190 din 9 aprilie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, instanța de control judiciar a considerat că pedeapsa a fost corect coborâtă sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și că nu există temeiuri pentru o nouă individualizare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.I., care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa a fost greșit individualizată și a solicitat reducerea acesteia.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului P.I. în săvârșirea în ziua de 9 martie 2002 a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Probele administrate au confirmat că inculpatul, sub imperiul provocării victimei care l-a lovit nejustificat, a reacționat și i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, ce au determinat dezechilibrarea victimei, căderea acesteia cu capul de beton și decesul imediat, ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu fractura de bază de craniu și hemoragie cerebrală suferite.

S-a stabilit, că inculpatul, pe plan subiectiv a acționat cu intenția de a produce fratelui suferințe fizice și că rezultatul letal este praeterintenționat, fiind imputabil inculpatului cu titlul de culpă.

Referitor la pedeapsa aplicată, de 4 ani închisoare, se constată că aceasta a fost stabilită sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a recunoașterii circumstanței atenuante a provocării și că, reflectând corect pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei și persoana inculpatului, nu există temeiuri de reducere a cuantumului acestei sancțiuni.

Întrucât critica formulată de recurent este neîntemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 martie 2002 la 10 septembrie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 10 martie 2002 la 10 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2003.