Proof of pre-1945 ethnic persecution via conflicting witness testimonies and school attendance records

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 260 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului R.I., prin care solicita anularea Hotărârii nr. 33301 din 24 august 2012 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia la recunoaşterea pentru reclamant a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dovezile prezentate de reclamant, în speţă declaraţiile martorilor, coroborate cu Adeverinţa nr. 25 din 25 ianuarie 2012, emisă de Şcoala cu clasele I - VIII Călăraşi, nu probează susţinerile reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, reiterând argumentele invocate în faţa primei instanţe şi susţinând, în esenţă, că prin probele administrate a făcut dovada susţinerilor sale; recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Totodată, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.

Pentru dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei declaraţiile martorilor I.V., G.I. şi S.F., acesta din urmă fiind audiat nemijlocit de către instanţa de fond, precum şi Adeverinţa nr. 25 din 25 ianuarie 2012, emisă de Şcoala cu clasele I - VIII Călăraşi.

Declaraţiile martorilor sunt, însă, confuze şi contradictorii în privinţa perioadei de refugiu şi complet nerelevante în privinţa lămuririi asupra persecuţiilor etnice care ar fi determinat refugiul, nefiind, deci, în măsură să determine intima convingere a judecătorului, în sensul aprecierii ca obiective şi întemeiate a susţinerilor reclamantului.

Mai mult decât atât, susţinerile recurentului-reclamant sunt puse sub semnul îndoielii de menţiunile din Adeverinţa nr. 25 din 25 ianuarie 2012, emisă de Şcoala cu clasele I-VIII Călăraşi, care atestă prezenţa acestuia, în calitate de elev, în localitatea de domiciliu, în perioada 1943 - 1947, pe care pretinde că ar fi petrecut-o în refugiu.

Aşa fiind, în condiţiile în care probele prezentate de reclamant nu fac dovada refugiului şi a motivelor care l-ar fi determinat, în mod just şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, a dispus instanţa de fond respingerea acţiunii, motiv pentru care şi recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva Sentinţei nr. 260 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.

Procesat de GGC - NN