Application of special pardon law to component prison sentences versus execution evasion and recidivism exclusion

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 258 din 18 martie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul R.V.

A obligat pe contestator la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 150.000 lei onorariu apărător oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 130 din 12 februarie 2002 a fost emis în concordanță cu sentința penală nr. 101/2002 a Tribunalului București, secția I penală.

De asemenea, nu s-a dovedit susținerea condamnatului, în sensul că a fost condamnat la 6 ani închisoare, iar mandatul a fost emis pentru o pedeapsă de 7 ani.

S-a motivat ca neîntemeiată contestația și sub aspectul aplicării dispozițiilor Legii nr. 543/2002 întrucât, în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 din lege întrucât condamnatul s-a sustras executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul R.V., criticând-o sub aspectul greșitei rețineri și inaplicabilității Legii nr. 543/2002.

Prin decizia penală nr. 233 din 6 mai 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul declarat de condamnat, ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul R.V., fără a motiva în scris, iar la data judecării recursului, respectiv 9 septembrie 2003, a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Verificând actele dosarului cauzei, sub toate aspectele, Curtea constată că recursul este fondat, în sensul că se impune aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 pentru următoarele motive:

În mod greșit instanțele au apreciat că recurentul condamnat s-a sustras executării pedepsei întrucât, în cauză, mandatul de executare a fost emis la 12 februarie 2002, iar executarea pedepsei a început la 8 martie 2002.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, coroborat cu art. 7 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18 din aprilie 2003, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.

Conform art. 4 din legea sus-menționată, prevederile, printre altele, ale art. 1 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului R.V. rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Așa încât, urmează ca prevederile Legii nr. 543/2002 să se aplice pedepselor aplicate condamnatului de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. și de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., aceste pedepse fiind grațiate integral și condiționat.

Cât privește pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., aplicată condamnatului, exceptată de la grațiere urmează a fi executată în regim de detenție. Mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 130 din 12 februarie 2002 va fi anulat și se va dispune emiterea unui nou mandat.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să fie admis recursul declarat de condamnat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 233 din 6 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 258 din 18 martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală.

Admite contestația la executare formulată de condamnatul R.V. împotriva sentinței penale nr. 101/2000 a Tribunalului București, secția I penală.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 503 din 28 septembrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 211 din 16 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, în pedepsele componente de: 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen. un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În baza art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002 grațiază condiționat pedepsele de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. și de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Stabilește că inculpatul R.V. are de executat pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., exceptată de la grațiere.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 130 din 12 februarie 2002 emis de Tribunalul București, secția I penală și dispune emiterea unui nou mandat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2003.