Finality of reexamination orders on claim annunciation and irrelevance of constitutional exception in administrative heating cost disputes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta M.M. a chemat în judecată Primarul Municipiului Iaşi solicitând instanţei să constate nulitatea tuturor hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele civile împotriva sa, să dispună obligarea Primarului Municipiului Iași la calcularea obligaţiilor legale privind cheltuielile de întreţinere pe care reclamanta le datorează cu aplicarea normelor legale, inclusiv cheltuielile pentru consumul de agent termic, fără influenţa dată de montarea ilegală a centralelor termice de apartament, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune materiale şi morale produse ca urmare a abuzurilor făcute împotriva dreptului de folosinţă al reclamantei asupra propriei locuinţe.

Prin încheierea din 24 ianuarie 2014 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta M.M. privind reexaminarea încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2013 prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi, reţinând neîndeplinirea obligaţiei impuse de instanţă, în raport cu prevederile art. 200 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 24 ianuarie 2014 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta M.M.

Ulterior, printr-o cerere distinctă recurenta-reclamantă a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) C. proc. civ.

I. Examinând cauza şi încheierea atacată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 200 alin. (5) C. proc. civ. dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termen, prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

Conform art. 200 alin. (6) C. proc. civ. „cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare se soluţionează prin încheiere definitivă (...)".

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive „hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului”.

De asemenea, art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că „hotărârile date în apel, fără drept de apel precum şi alte hotărâri, în cazurile exprese prevăzute de lege sunt supuse recursului”.

Deci, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nu mai poate face obiectul recursului, întrucât are caracter definitiv.

II. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 462/2014, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate este invocată.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 din Legea nr. 7/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) C. proc. civ., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2015.