Compulsory recognition of domestic bachelor's diplomas by the Ministry of Education exceeds statutory authority; diplomas recognized de jure without administrative act.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, după declinarea de la Tribunalul Bucureşti, reclamanta B.E.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, obligarea acestuia la recunoaşterea diplomei de licenţă seria A nr. 0040384 emisă de Universitatea S.H..

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a absolvit Universitatea S.H., Facultatea de Sociologie- Psihologie, promoţia 2008 forma de învăţământ ID, a susţinut şi promovat examenul de licenţă în iulie 2008, obţinând titlul de Licenţiat în Psihologie, eliberându-i-se diploma de licenţă seria A, nr. 0040384.

Totodată, a susţinut că prin O.U.G. nr. 10/2009 s-a produs o încălcare flagrantă a drepturilor unui mare număr de absolvenţi care riscă să fie excluşi din cariere şi viaţa socială.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1265 din 8 aprilie 2013, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâtul la recunoaşterea Diplomei de licenţă seria A nr. 0040384 din data de 6 august 2009, emisă de Universitatea S.H..

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, următoarele:

- în cauză sunt în conflict două principii de drept: acela conform căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (respectiv se pune în discuţie faptul că reclamanta nu ar putea invoca necunoaşterea împrejurării că a optat pentru înmatricularea la forme de învăţământ neacreditate sau neautorizate provizoriu) şi, respectiv teoria validităţii aparenţei în drept, dând eficienţă acestui din urmă principiu.

Prima instanţă a avut în vedere că eventualele abateri ale Universităţii pârâte în derularea procesului de învăţământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învăţământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamantei aflate în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învăţământ absolvite, iar acesteia nu i se poate crea sau menţine un statut juridic incert.

Respectiva universitate a creat reclamantei aparenţa de legalitate a organizării şi desfăşurării acestor forme de învăţământ.

În concluzie, judecătorul fondului a reţinut că diploma de licenţă din prezentul litigiu este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării/constatării nulităţii sau anulării ei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că, potrivit dispoziţiilor legale, formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

În cazul Universităţii "S.H." din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005, nefiind parcursă procedura prevăzută de legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ.

Aşadar, nu se poate vorbi de o culpă a ministerului în organizarea de către această universitate a unor specializări şi forme de învăţământ nelegale, unicul responsabil pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ fiind respectiva instituţie de învăţământ superior.

De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi pentru faptul că ministerul nu are atribuţii de a recunoaşte diplome de licenţă emise de instituţiile de învăţământ superior din România, diplomele fiind recunoscute fără nicio formalitate, dacă au fost emise în condiţiile legii.

Or, prima instanţă a obligat instituţia să recunoască diploma de licenţă a intimatei, fără să indice care este modul concret în care se poate duce la îndeplinire această hotărâre, având în vedere că niciun act normativ în vigoare nu acordă asemenea atribuţie ministerului.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă B.C.E. a reluat situaţia de fapt şi argumentele prezentate în faţa primei instanţe, solicitând în esenţă, respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a-i recunoaşte Diploma de licenţă seria A nr. 0040384 emisă de Universitatea S.H., Facultatea de Sociologie-Psihologie.

În cauză, nu se poate vorbi însă de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuţiile ministerului recurent, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantului.

Prin urmare, nu se poate reţine că autoritatea publică recurentă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior, cu aprobarea recurentului-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi, câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

În speţă, se solicită recunoaşterea unei diplome de licenţă, or, diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără obţinerea unei alte formalităţi, nu există niciun text legal care să impună recunoaşterea unei diplome de licenţă.

Prin urmare, din această perspectivă hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică.

În fine, în condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza, însă în cadrul altui demers judiciar promovat de intimat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru "recunoaşterea diplomei de licenţă".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul şi, în consecinţă, va casa hotărârea recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei civile nr. 1265 din 8 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei B.E.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2014.

Procesat de GGC - GV