Public procurement appeal annulled for failure to pay mandatory judicial stamp fee
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal for nullity, upholding the Court of Appeal's order to reject the suspension of a public procurement contract, effectively leaving the lower court's ruling in force. The dispute arose when a losing bidder in a public tender for a refrigeration unit challenged its disqualification and sought to suspend the execution of the award contract, which the first-instance court had denied; the appeal court then addressed the admissibility of the bidder's appeal against that rejection. The decisive legal basis was the non-compliance with procedural fee requirements, specifically the failure to attach proof of payment for the judicial stamp fee as mandated by Article 197 of the Code of Civil Procedure and Article 24 of OUG No. 80/2013, resulting in the automatic nullity of the appeal under Article 493(5) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ; Public procurement appeal annulled for failure to pay mandatory judicial stamp fee: The dispute arose when a losing bidder in a public tender for a refrigeration unit challenged its disqualification and sought to suspend the execution of the award contract, which the first-instance court had denied; the appeal court then addressed the admissibility of the bidder's appeal against that rejection. The decisive legal basis was the non-compliance with procedural fee requirements, specifically the failure to attach proof of payment for the judicial stamp fee as mandated by Article 197 of the Code of Civil Procedure and Article 24 of OUG No. 80/2013, resulting in the automatic nullity of the appeal under Article 493(5) of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis cited in the operative decision for annulling the appeal due to the failure to pay the judicial stamp fee.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, petenta SC U. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Contractantă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat RA APPS şi SC A.T.S. SRL, modificarea deciziei nr. 3332/C1/3470 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea în tot a actului autorităţii contractante conţinând măsura descalificării SC U. SRL în urma declarării ofertei acesteia ca neconformă, anularea procedurii şi obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de achiziţie publică.
Prin cerere completatoare, petenta a solicitat şi suspendarea executării contractului de achiziţie publică încheiat între intimate în temeiul art. 283¹ din O.U.G. nr. 34/2006.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării contractului.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs petenta SC U. SRL, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cererii de suspendare a executării contractului de achiziţie publică Preşedintelui instanţei spre competentă soluţionare iar, în subsidiar, modificarea încheierii şi admiterea cererii de suspendare a contractului din 25 septembrie 2013, încheiat între intimate, privind furnizarea, montarea şi punerea în funcţiune a unui grup frigorific în obiectivul Palatul Victoria, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1. Prin raportul întocmit în data de 22 iulie 2014 în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este anulabil pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât la cererea de recurs nu a fost ataşată dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
2.2. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.
Intimata Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat RA APPS a depus punct de vedere referitor la raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, arătând că este de acord cu concluziile acestuia.
Prin rezoluţia de la data de 15 ianuarie 2015 s-a stabilit termen la data de 31 martie 2015, fără citarea părţilor, în vederea examinării recursului în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat.
Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
În speţă, aşa cum s-a reţinut şi în raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, recurenta nu a ataşat dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 196 RON, datorată pentru calea de atac exercitată, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Deşi prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2014, comunicată recurentei la data de 6 februarie 2014, acesteia i s-a pus în vedere că, sub sancţiunea nulităţii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, are obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 196 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, urmare a admiterii în parte a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, exclusiv în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a timbrului judiciar, recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar art. 197 C. proc. civ. arată că dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, devin aplicabile dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi anulat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) Noul C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petenta SC U. SRL,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de petenta SC U. SRL împotriva încheierii din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Decizia se comunică părţilor.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.