Suspension of EU funding correction notice denied absent imminent damage.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 157/CA din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială - Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care solicita suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA95890 din 21 decembrie 2012, întocmită de către Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli, Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (în prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) cu privire la contractul de finanţare nr. 694 din 25 martie 2010, cod SMIS 3856 cu titlul "HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa", până la soluţionarea pe fond a cererii privind anularea respectivului act administrativ

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; în motivarea recursului, care reiterează motivele şi argumentele invocate în faţa primei instanţe, se arată, în esenţă, că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ, de vreme ce s-a dovedit că măsura dispusă prin actul contestat a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale materiale incidente şi că valoarea creanţei prevăzute în sarcina recurentei prin actul contestat reprezintă un prejudiciu viitor şi previzibil pentru aceasta.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivul şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd pentru suspendarea executării actului administrativ condiţiile cazului bine justificat şi prevenirii producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noţiunile sus-menţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte "paguba iminentă" ca fiind - "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [lit. ş)] iar "cazuri bine justificate" - "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [lit. t)].

Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa "unui caz bine justificat" şi a "iminenţei producerii pagubei".

Or, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, singure, criticile aduse de recurenta-reclamantă actului contestat nu constituie caz bine justificat, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să probeze existenţa condiţiei prevăzute de lege.

Motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată şi reiterate în cererea de recurs, vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului contestat, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acestuia.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că în speţă nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.

Nici în ceea ce priveşte condiţia referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce s-ar produce prin executarea actului contestat, argumentele recurentei - în sensul că valoarea creanţei prevăzute în sarcina sa prin actul contestat şi pornirea executării silite reprezintă un prejudiciu viitor şi previzibil pentru aceasta - nu sunt de natură a conduce la concluzia că situaţia invocată se încadrează în definiţia noţiunii de "pagubă iminentă", prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, citate mai sus; aceasta, întrucât, singură, punerea în executare a actului contestat nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinţei în discuţie.

Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum s-a arătat, o situaţie de excepţie, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, sentinţa atacată fiind temeinică şi legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială - Judeţul Constanţa împotriva Sentinţei nr. 157/CA din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.

Procesat de GGC - GV