Nullity of joint participation agreement violating public institution’s specialized legal capacity and statutory destination of state-owned sports assets

Contract de asociere în participaţiune încheiat cu încălcarea limitelor capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. Consecinţe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acţiune în constatare

- nulitate absolută

- capacitate de folosinţă

- principiul specialităţii capacităţii de folosinţă

Legea nr. 69/2000, art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (10)

H.G. nr. 759/2003, art. 17

Decretul nr. 31/1954, art. 34

Legea nr. 71/2011, art. 3, art. 4, art. 102 alin. (1)

O persoană juridică poate dobândi drepturi şi asuma obligaţii, indiferent de natura şi izvorul lor, însă în limitele stabilite de lege, limitele capacităţii de folosinţă a persoanei juridice fiind circumscrise scopului pentru care aceasta este constituită.

Sunt încălcate limitele capacităţii de folosinţă în cazul încheierii de către o persoană juridică - instituţie publică - a unui contract de asociere în participaţiune, care nu serveşte la realizarea obiectului său de activitate şi a scopului pentru care a fost înfiinţată, prin care a fost stabilită posibilitatea transferului unei părţi însemnate din baza sa materială către celălalt asociat - societate comercială, fără a se ţine seama de dispoziţiile legale care reglementează destinaţia şi regimul juridic al bunurilor sale de care mu poate dispune liber, precum o persoană juridică cu capital privat, fiind corectă soluţia instanţei de anulare a contractului astfel încheiat.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1578 din 9 iunie 2015

Notă : Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice a fost abrogat de art. 230 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 2488 din 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă s-au respins excepția lipsei de interes și excepţia prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta M.M. SRL, ca neîntemeiate.

S-a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului în contradictoriu cu pârâţii Complexul Sportiv Naţional „L.M.” şi SC M.M. SRL şi, pe cale de consecinţă:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992 încheiat între Completul Sportiv Naţional „L.M.” şi SC M.M. SRL astfel cum a fost modificat la data de 10.03.2006.

S-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 400 din 25.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, s-a admis apelul pârâtei SC M.M. SRL, s-a anulat sentința civilă nr. 2488/25.03.2013 pronunțată de Tribunalul București şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanță.

Decizia pronunţată în apel privind anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare a reţinut, în esenţă, că prima instanţă s-a pronunţat atât asupra excepţiilor invocate, în sensul respingerii acestora, dar şi asupra fondului cauzei, fără ca acesta să fi fost pus în dezbaterea contradictorie a părţilor şi fără ca, în prealabil, să fi fost acordat părţilor cuvântul asupra probelor pe care înţeleg să le administreze în susţinerea poziţiilor procesuale.

În rejudecarea cauzei, Tribunalul a disjuns cererea reconvenţională prin încheierea din 29.05.2014.

Prin sentința civilă nr. 3022 din 12.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului în contradictoriu cu pârâţii Complexul Sportiv Naţional L.M. și SC M.M. SRL.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nr. 3459/19.08.1992 astfel cum a fost modificat în forma unică şi actualizată la 10.03.2006, încheiat între Complexul Sportiv Naţional „L.M.” şi SC M.M. SRL.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:

Contractul de asociere în participaţiune este încheiat cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a pârâtului Complexul Sportiv Naţional „L.M.” care, deşi are ca scop administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naţionale şi olimpice, precum şi organizarea competiţiilor sportive la nivel naţional şi internaţional, a încheiat contractul de asociere cu SC M.M. SRL, aducând în asociere imobilele – teren şi construcţii, cu o suprafaţă totală de 7650 mp, în scopul exploatării acestora.

S-a reţinut că, potrivit art. 7 din contract, la împlinirea termenului contractual sau în orice altă situaţie în care contractul se desfiinţează, mai înainte de împlinirea duratei acestuia, indiferent de cauză sau de culpă, SC M.M. SRL rămâne proprietara tuturor construcţiilor noi şi a celor modificate, îmbunătăţite ori amenajate de către ea, având drept de superficie asupra terenului aferent, căilor de acces pentru clienţi, pentru aprovizionare ori pentru parcare.

S-a relevat şi art. 13 din contract referitor la prelungirea duratei contractului, de drept, pe o perioadă de încă 25 ani. Instanţa de fond a motivat că, prin contractul de asociere în participaţiune s-a urmărit schimbarea destinaţiei imobilului din cantină pentru sportivi în restaurant, cu consecinţa lipsirii activităţii sportive de o bază materială importantă pe o perioadă de timp îndelungată, la finele căreia se transferă proprietatea construcţiilor noi sau îmbunătăţite către societatea comercială cu o sultă modică.

Instanţa de fond a mai reţinut şi caracterul ilicit al cauzei actului juridic - contractul de asociere în participaţiune, întrucât lipseşte contraprestaţia pârâtei SC M.M. SRL şi încălcarea prevederilor art. 79 şi 92 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului referitoare la schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat apel pârâta SC M.M. SRL.

Prin decizia nr. 1177 din 28.11.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC M.M. SRL în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Tineretului şi Sportului şi intimatul-pârât Complexul Sportiv Naţional „L.M.”.

S-a schimbat, în tot, sentinţa apelată în sensul că:

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului în contradictoriu cu pârâţii SC M.M. SRL şi Complexul Sportiv Naţional ”L.M.”, ca neîntemeiată.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pe următoarele considerente:

Critica privind greşita disjungere a cererii reconvenţionale nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 287 C. proc. civ. pentru că vizează o măsură administrativă necenzurabilă în calea de atac.

Critica referitoare la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sarcina reclamantei s-a reţinut a fi neîntemeiată pentru că, pe de o parte, legea permite reclamantului să continue judecata, chiar dacă nu a achitat taxa judiciară de timbru, câtă vreme instanţa sesizată a omis a-i reţine în sarcină obligaţia de timbrare. Pe de altă parte, Curtea nu a considerat necesar să reţină obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru întrucât cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a autorităţii de lucru judecat stabilită prin încheierea din 06.03.2014, Curtea a apreciat-o temeinică şi legală, iar critica apelantei vădit nefondată. S-a motivat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă că în cauzele înregistrate sub nr. xx580/2002 şi nr. xx799/3/2006 nu s-au pus în discuţie motivele de nulitate a contractului, invocate în cauza dedusă judecăţii şi, din această perspectivă, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi prevăzute de art. 1201 C. civ., mai exact identitatea de cauză juridică între cele două litigii.

S-a motivat că, în analiza cererii de chemare în judecată sub aspectul tuturor motivelor de nulitate invocate, prima instanţă nu a depăşit limitele învestirii.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

S-a motivat, în acest sens, că încheierea unui contract de asociere în participație nu excede obiectului de activitate al pârâtului Complexul Sportiv Naţional ”L.M.”, prima instanță făcând o confuzie între acceptarea unor obligații contractuale, care ar fi contrare legii și principiul specialității. Niciodată un contract privat ce încalcă norme imperative nu ar putea fi anulat pentru că părțile nu au respectat principiul specialității, pentru că, niciodată, în obiectul de activitate al unei societăți private nu vor figura activități ilicite, ceea ce ar conduce - în interpretarea primei instanțe - la o neîncălcare a principiului specialității. Pentru aceste considerente, motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea principiului specialității nu s-a reținut.

În ce privește cauza pretins ilicită a încheierii contractului, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 966-968 C. civ. din 1864 - aplicabile în raport de data contractului și a actelor adiționale, cauza se prezumă ca existând și ca fiind licită. Reținerea cauzei ca fiind ilicită înseamnă proba faptului că toate părțile contractante au avut, la momentul încheierii actului, reprezentarea fraudării statului - Ministerul Tineretului şi Sportului în consecința acordului lor contractual.

În forma agreată în anul 1992, contractul de asociere nu include nicio clauză atipică; dimpotrivă, toate clauzele agreate sunt clauze standard ale unui contract de asociere.

Faptul că asociatul CSNB primește 20% din încasări, deși în opinia reclamantului ar fi trebuit prevăzut un procent mai mare în considerarea aportului, substanțial, în asociere - nu are nicio relevanță sub aspectul cauzei de nulitate. Niciodată un contract negociat necorespunzător nu va permite contractantului insuficient pregătit repunerea în situația anterioară prin anularea contractului. Legea recunoaște, într-adevăr, nulitatea asocierii întemeiate pe o clauză leonină - art. 1513 C. civ. din 1864 prevede că este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor ori prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere – însă, în speță, se afirmă o simplă disproporție între prestații, ipoteză ce nu poate fi asimilată celei interzise de lege.

A reţinut instanţa de apel că problema acordului ilicit se pune exclusiv în raport de clauzele acceptate prin Actul adițional înregistrat sub nr. 10972/06.08.2004.

Potrivit art. 2 din actul adițional, art. 7 din contract s-a modificat, iar noua redactare are următorul conţinut: „La împlinirea termenului contractual (sau în orice altă situație în care Contractul de asociere se desființează, etc., mai înainte de împlinirea duratei acestuia, indiferent de cauză sau de culpă), Societatea rămâne proprietara tuturor construcțiilor noi, precum și a celor modificate, îmbunătățite ori amenajate de către ea, având drept de superficie asupra terenului aferent acestora, asupra căilor de acces pentru clienți, pentru aprovizionare ori pentru parcare, spații și căi pe care le are și în prezent în folosință, conform actelor adiționale la contract, a acordurilor, a avizelor, a schițelor și planurilor încheiate sau aprobate până în prezent de către CSNB prin reprezentanții săi. Pentru construcțiile vechi, modificate, îmbunătățite ori amenajate de către Societate, aceasta urmează a plăti către CSNB, cu titlu de sultă, o sumă ce urmează a fi stabilită prin expertiză în raport de valoarea contabilă a acestor construcții la data aportării lor în asociere.”

Potrivit art. 254 C. com. (în vigoare la data încheierii acordului - 06.08.2004), ”Participanții nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de dânșii. Cu toate acestea, întrucât privește raporturile lor între dânșii, asociații pot să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituțiunea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaților se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociațiune și de beneficii și pierderi.”.

Raportat la textul legal instanţa de apel reţine că legea nu conține nicio dispoziție imperativă și, mai mult chiar, prevede că doar prin excepție (în cazul existenței unui acord al părților) bunurile aportate revin, la sfârșitul asocierii, în patrimoniul asociatului ce deținea anterior asocierii, în proprietate, bunurile.

S-a constatat, totodată, că problema aportării bunurilor de către CSNB a fost tranșată prin Sentința comercială nr. 2464/24.02.2003 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială în dosarul nr. xx580/2002, reținându-se că aportul corespunde dispozițiilor legii.

În consecință, faptul că părțile au stabilit că bunurile revin la finele asocierii nu asociatului ce le-a aportat, ci celuilalt asociat, nu atrage nulitatea acordului contractual. S-a constatat, totodată, că, și apreciindu-se în sens contrar și constatându-se iliceitatea clauzei, nulitatea nu ar putea fi decât parțială - în măsura în care nu se constată că această clauză ar constitui motivul determinant al încheierii contractului. Fiind introdusă printr-un act adițional, adică ulterior, clauza agreată la 06.08.2004 nu putea constitui motiv determinant al asocierii și, în consecință, sub acest aspect, soluția de anulare în tot a contractului s-a considerat a fi vădit nelegală.

În ce privește schimbarea destinației invocată ca motiv de nulitate, s-a motivat că o astfel de schimbare, chiar reală fiind, nu se poate situa temporal în chiar momentul încheierii contractului. Nerespectarea convenției părților ori a dispozițiilor legale (Legea nr. 69/2000, reținută de prima instanță) pe parcursul derulării contractului pune în discuție rezilierea, nicidecum nulitatea acordului contractual. Faptul că acordul încheiat în 1992 nu ar răspunde restricțiilor impuse prin Legea nr. 69/2000 nu determină nulitatea pentru că legea civilă nu retroactivează (art. 1 C. civ.). Situația de fapt, fiind diferită de cea avută în vedere în dosarul nr. xx799/3/2006, soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 4196/4.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că dezlegările date în acel dosar nu se opun celor reținute mai sus.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului.

Prin cererea de recurs reclamantul a solicitat admiterea căii de atac declarate şi modificarea, în tot, a deciziei pronunţate în apel, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii instanţei de fond.

A criticat decizia recurată, ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:

Raportându-se la motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992, respectiv forma unică şi actualizată din 10.03.2006.

În mod neîntemeiat instanţa de apel nu a reţinut încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă de către Complexul Sportiv Naţional „L.M.”, interpretând greşit înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992, respectiv forma unică şi actualizată încheiată la 10.03.2006.

În acest sens, a învederat că intimatul-pârât Complexul Sportiv Naţional „L.M.” (denumit în continuare C.S.N. „L.M.”) este o persoană juridică de drept public, iar, prin raportare la dispoziţiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut, respectiv „Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul”.

A arătat că intimatul-pârât Complexul Sportiv Naţional „L.M.” a fost înfiinţat prin Ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 322/19.02.1991, în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, scopul constituirii fiind acela de asigurare a condiţiilor optime de pregătire a sportivilor nominalizaţi în vederea obţinerii de performanţe la nivel european, mondial şi olimpic potrivit art. 6 din Regulamentul de funcţionare, iar obiectul de activitate constă în administrarea bazelor sportive de interes naţional şi internaţional, destinate cu prioritate pregătirii loturilor olimpice, precum şi organizării competiţiilor sportive la nivel naţional şi internaţional.

Faţă de aceste aspecte consideră că hotărârea instanţei de apel este nelegală deoarece contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 s-a încheiat cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

Acelaşi principiu s-a încălcat şi prin actul adiţional nr. 10972/06.08.2004 prin care au fost modificate dispoziţiile art. 5.5, 5.7., 5.8., 5.9, 6, 7, 8 şi 13 din Contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992.

Recurentul-reclamant arată că este lesne de observat că la încheierea acestui act adiţional Complexul Sportiv Naţional „L.M.” nu a urmărit respectarea scopului pentru care a fost înfiinţat, constituind în favoarea intimatei SC M.M. SRL drepturi reale fără ca aceasta să ofere o contraprestaţie financiară la momentul constituirii, ceea ce contravine scopului de activitate al Complexului Sportiv Naţional „L.M.” care priveşte administrarea bazei materiale afectate scopului pentru care a fost înfiinţat complexul, respectiv satisfacerea unui interes public.

Printr-o altă critică recurentul a invocat că instanţa de apel nu a stabilit dacă actul adiţional nr. 10972/06.08.2004 prin care a fost modificat art. 5.5, 5.7., 5.8., 5.9, 6, 7, 8 şi 13 din Contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 este sau nu lovit de nulitate absolută prin raportare la motivarea instanţei de fond care a reţinut, în mod corect, faptul că respectivul act adiţional a fost încheiat cu nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a Complexului Sportiv Naţional „L.M.”, motivat de faptul că nu a ţinut cont de obiectul pentru care această instituţie a fost înfiinţată prin încheierea acestui contract. Acest aspect trebuie să se regăsească în toate actele juridice pe care le-a încheiat sub sancţiunea nulităţii absolute conform art. 948 C. civ. coroborat cu art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii prin prisma actelor normative care stabilesc regimul juridic al imobilului care a făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. 3459/19.08.1992. A invocat în acest sens art. 1 din H.G. nr. 377/1999 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului al unui teren şi a construcţiilor existente pe acesta, astfel că de la momentul semnării contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992 şi până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestei hotărâri, 20.05.1999, imobilele aduse în asociere de către Complexul Sportiv Naţional L.M. au avut regimul juridic al bunurilor aparţinând domeniului public al statului prin raportare la dispoziţiile art. 475 alin. (2) din C. civ. din 1864 şi art. 135 din Constituţie.

Arată că decizia instanţei de apel, care reţine că la momentul semnării contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992, acesta nu include nici o clauză atipică ci, dimpotrivă, toate clauzele agreate sunt clauze standard ale unui contract de asociere, contravine dispoziţiilor art. 475 alin. (2) C. civ şi art. 135 din Constituţia României pentru că bunurile din domeniul public nu puteau face obiectul unui contract de asociere în participaţiune.

Învederează faptul că încă de la semnare contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 este lovit de nulitate absolută pentru cauză nelicită conform art. 966 - 969 C. civ.

Bunurile care au făcut obiectul contractului aveau regimul bunurilor din domeniul public al statului iar, potrivit art. 12 alin. (3) din contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992, asocierea încetează „în condiţiile în care prezenta asociere devine nulă, în raport cu prevederile legale”.

Faţă de motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţate în apel, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii instanţei de fond.

În drept, a invocat art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 475, 948, 966 - 969 C. civ., art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 135 din Constituţie, art. 1 din H.G. nr. 377/1999, art. 18 alin. (1) lit. g1), art. 79, art. 80 alin. (10), art. 92 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 11/2013, Ordinul MTS nr. 322/19.02.1991 privind înfiinţarea Complexului Sportiv Naţional Bucureşti şi art. 6 din Regulamentul de funcţionare al Complexului Naţional Bucureşti.

Intimata-pârâtă SC M.M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în considerarea următoarelor apărări:

Recursul este nul deoarece nu cuprinde o motivare în fapt şi în drept proprie unei cereri de recurs.

Recursul este neîntemeiat cu privire la dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece în speţă nu a fost vorba de nici o schimbare a naturii ori înţelesului actului juridic, instanţa de apel arătând fără echivoc şi expres că încheierea contractului de asociere nu include nici o clauză atipică, dimpotrivă toate clauzele agreate sunt clauze standard ale unui contract de asociere.

Aspectele legate de principiul specializării capacităţii de folosinţă nu au legătură cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar analizarea aspectelor în legătură cu acest principiu excede controlului de legalitate deoarece presupune aspecte de fapt şi aprecierea probelor administrate.

În orice caz, intimata SC M.M. SRL susţine că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că nu a fost încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă prin încheierea contractului de asociere.

Arată că acest principiu nu mai este prevăzut de Noul cod civil care a abrogat Decretul nr. 31/1954.

Complexul Sportiv L.M. a încheiat contractul de asociere în participaţiune tocmai pentru a asigura exploatarea acestui imobil, în vederea administrării bunului dat în asociere şi cu respectarea obiectului de activitate al Complexului Sportiv Naţional „L.M.”.

Instanţa de fond a omis faptul că a exploata în condiţii de rentabilitate nu înseamnă că SC M.M. SRL exploatează exclusiv şi încasează în totalitate beneficiile asocierii.

Arată că potrivit art. 5.6 din acest contract de asociere, SC M.M. SRL s-a obligat să pună la dispoziţia Complexului un procent de 20% din profitul anual realizat de asociere, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o în permanenţă pe toată durata executării contractului.

Cu referire la motivul de recurs privind încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă întrucât prin actul adiţional nr. 10972/06.08.2004 s-ar fi constituit drepturi reale fără contraprestaţie, a susţinut că acest principiu nu a fost încălcat.

În acest sens a arătat că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că legea nu prevede nicio dispoziţie imperativă în sensul înapoierii bunurilor aportate în patrimoniul asociatului care le-a aportat la sfârşitul asocierii.

Referitor la construcţiile noi se arată că acestea au fost afectate realizării scopului şi obiectului contractului de asociere în participaţiune, iar prin intermediul construcţiilor noi s-au mărit veniturile asocierii şi inclusiv cele care se cuvin Complexului sportiv. Fiind vorba de construcţii noi realizate de SC M.M. SRL, consideră firesc ca la terminarea asocierii acestea să rămână proprietatea SC M.M. SRL.

De asemenea, în baza aceloraşi acte juridice, avize, acorduri şi aprobări, M.M. a executat pe cheltuiala sa modificări, amenajări, extinderi, modernizări, supraetajări la construcţiile vechi, iniţiale, aflate în proprietatea pârâtei Complexul Sportiv L.M. Prin actul adiţional nr. 10792/6.08.2004 părţile au convenit ca în ipoteza încetării sau desfiinţării duratei contractului de asociere în participaţiune, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză aceste imobile să fie preluate în proprietatea apelantei cu plata unei sulte în raport cu valoarea contabilă a acestor construcţii la data aportării lor în asociere. De asemenea, cu privire la terenul ocupat şi aferent construcţiilor şi căilor de acces, inclusiv asupra parcării, s-a convenit cu privire la constituirea unui drept de superficie.

Aceste drepturi au fost stabilite în considerarea investiţiilor făcute - construcţiile noi au fost edificate de Mc Monis pe cheltuiala sa exclusivă, aşa cum rezultă atât din înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond, cât şi din înscrisurile depuse la termenul din 21 noiembrie 2014. De asemenea, au fost făcute lucrări de investiţii şi modernizare la construcţiile vechi care au dus la transformarea acestora, lucrări care au fost absolut necesare în raport cu gradul avansat de uzură al respectivelor clădiri, împrejurare confirmată prin adresa din 21.05.1997 a CSN L.M., anterior citată.

În considerarea acestor investiţii s-a prevăzut în contract dreptul de proprietate al M.M. asupra acestor construcţii cu plata unei sulte corespunzătoare.

Aşadar, există contraprestaţie care constă, pe de o parte, în investiţia făcută de M.M., CSN L.M. beneficiind de această investiţie pe parcursul executării contractului de asociere.

În consecinţă, nu este vorba de o cauză ilicită, ci de obligaţii sinalagmatice, obligaţia fiecărei părţi având cauza în obligaţia celeilalte.

În consecinţă, nici raportat la dispoziţiile art. 7 din contract şi la actul adiţional nr. 10972/6.08.2004 nu este vorba de o încălcare a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă întrucât nu este vorba de cedarea fără contraprestaţie a unor bunuri proprietatea CSN L.M.

Instanţa de fond a mai reţinut în mod eronat, iar recurenta reia în recurs această susţinere, că este vorba de o cauză ilicită a contractului de asociere în participaţiune care determină nulitatea totală întrucât scopul urmărit Ia încheierea contractului a fost constituirea unui drept real de superficie în timp ce pârâta CSN L.M. trebuia să folosească aceste imobile pentru pregătirea loturilor naţionale şi olimpice precum şi pentru organizarea competiţiilor sportive de nivel naţional şi internaţional.

Pe lângă faptul că este în discuţie doar o clauză a contractului cea prevăzută la art. 7, ceea ce după cum corect reţine instanţa de apel nu poate determina nulitatea totală a contractului, ci doar nulitatea parţială, susţinerea este neîntemeiata şi nu este vorba nici măcar de o nulitate parţială.

Arată că niciodată bunul adus în asociere nu a fost folosit altfel decât ca unitate de alimentaţie publică.

Concluzia instanţei de fond că scopul urmărit la încheierea contractului a fost constituirea dreptului de superficie, reluată în recurs de recurentă sub ideea că scopul ar fi fost constituirea drepturilor reale, este total eronată. Scopul urmărit a fost, aşa cum se arată la art. 1 din contract şi cum corect reţine instanţa de apel, colaborarea între cele două părţi în vederea eficientizării activităţii CSN L.M. şi a rentabilităţii celor doi parteneri în vederea obţinerii de profituri suplimentare de către CSNB şi respectiv de profit de către Societate. În acest scop a fost încheiat contractul de asociere având ca obiect exploatarea bunului descris la art. 2.

Chiar durata contractului menţionată de instanţa de fond - iniţial 20 de ani, iar apoi 25 de ani - demonstrează că scopul asocierii a fost acela al colaborării pe termen lung în vederea exploatării bunului respectiv.

Dreptul de superficie prevăzut la art. 7 la care se referă instanţa de fond se năştea numai în momentul împlinirii termenului contractual sau al încetării înainte de împlinirea duratei.

Instanţa de fond invocă în justificarea nulităţii susţinerile şi cererile părţii din cererea reconvenţională, respectiv faptul că se pretind aproximativ 12.000 m.p. teren, în timp ce suprafaţa totală adusă în asociere ar fi de 7.650 m.p. Cauza de nulitate trebuie să fie concomitentă încheierii actului, şi, în nici un caz, cererile unei părţi în proces nu pot constitui cauza de nulitate a actului juridic.

Dacă cererea reconvenţională este întemeiată sau nu instanţa de judecată urma să stabilească după ce va administra probele necesare soluţionării acesteia. În nici un caz însă, formularea unor pretenţii prin respectiva cerere reconvenţională, nu poate constitui motiv de nulitate absolută a unui contract.

Referitor la justificarea clauzei contractuale stipulată la art. 7 din contract arată că sunt aplicabile susţinerile formulate anterior.

Arată că instanţa de fond a fost în confuzie şi, ca urmare, în mod corect instanţa de apel a schimbat această hotărâre, reţinând că este vorba de o nulitate absolută deoarece raportat la locul situării imobilului şi la suprafaţa acestuia este vorba de un imobil cu valoare patrimonială importantă ce urma a fi dobândit de societatea comercială în condiţiile în care singura a contribuţie consta în exploatarea bunurilor.

Pârâta urma să dobândească doar construcţiile noi pe care ea le-a realizat, pe cheltuiala sa exclusivă, precum şi cele pe care le-a modernizat, de asemenea, pe cheltuia sa, în privinţa acestora cu plata sultei corespunzătoare. Contribuţia pârâtei nu s-a rezumat doar la exploatarea bunului din asociere, cum eronat reţine judecătorul fondului, ci la edificarea unor noi construcţii, la efectuarea unor ample şi importante lucrări de modernizare a construcţiilor vechi din unitatea de alimentaţie publică, precum şi în suportarea cheltuielilor administrativ gospodăreşti (apă, lumină, gaze etc.) atât pentru unitate, cât şi pentru întregul complex. Instanţa de fond nu a administrat probe asupra acestor aspecte, nu a permis pârâtei să administreze nici un fel de probe în legătură cu aceste chestiuni motivat de faptul că reclamantul şi-a precizat acţiunea şi motivele respective nu mai sunt invocate, pentru ca ulterior să pronunţe hotărârea pe baza respectivelor motive.

Ca urmare, soluţia instanţei de apel de a schimba această hotărâre este legală şi temeinică.

Recurenta a mai susţinut că, întrucât instanţa de apel a apreciat că în raport cu această clauză a contractului de asociere modificată prin actul adiţional nr. 10972/6.08.2004 nulitatea nu putea fi decât parţială, iar nu totală, instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat dacă actul la care a făcut referire este sau nu lovit de nulitate absolută prin raportare la motivarea instanţei de fond care reţinuse încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

Consideră că susţinerea recurentei este vădit neîntemeiată, instanţa de apel s-a pronunţat în mod expres că nu este vorba de nulitate.

Astfel, instanţa de apel explică de ce nu este vorba de nulitate şi de încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă în cazul acestui act adiţional.

Menţionează că, oricum, şi dacă ar fi fost vorba de o cauză ilicită, ceea ce nu este însă cazul, nulitatea nu putea fi decât parţială, cu privire strict la acea clauză, iar nu la întregul contract. Aşadar, este vorba de un ultim argument în motivarea instanţei după ce anterior a demonstrat punctul său de vedere în sensul că nu este vorba de un motiv de nulitate.

În concluzie, în mod corect a reţinut instanţa de apel că în speţă nu este vorba de încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. Dimpotrivă, acest contract de asociere a fost încheiat tocmai în conformitate cu obiectul de activitate al CSN L.M. în vederea administrării bunului dat în asociere.

Arată că şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat pentru că bunul se afla în domeniul privat, iar nu în domeniul public.

Analizând recursul, în cadrul controlului de legalitate, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu referire la interpretarea greşită a naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de asociere, astfel cum a fost modificat şi completat prin actele adiţionale ulterioare, trebuie analizat raportând termenii, textul şi înţelesul conţinutului actelor încheiate, respectiv drepturile şi obligaţiile stabilite, la scopul pentru care este constituit complexul sportiv şi la obiectul de activitate, aşa cum acestea sunt reglementate prin actele normative adoptate în acest sens.

Pentru a verifica în ce măsură conţinutul contractului de asociere, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, se încadrează în limitele obiectului de activitate al complexului este necesar a evidenţia obiectul de activitate al complexului şi a analiza conţinutul contractului modificat, prin prisma obiectului şi scopului pentru care este constituit complexul.

Complexul Sportiv Naţional „L.M.” este persoană juridică, instituţie publică în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului înfiinţată prin Ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 322/19.02.1991.

Prin reorganizări succesive, Ministerul Tineretului şi Sportului, înfiinţat prin H.G. nr. 994/1990, a fost desfiinţat, iar în baza H.G. nr. 759/2003 a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Sport. Potrivit art. 17 din H.G. nr. 759/2003, „Complexurile sportive naţionale sunt instituţii publice în subordinea Agenţiei, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. Obiectul de activitate al acestora constă în administrarea bazelor sportive de interes naţional şi internaţional, destinate cu prioritate pregătirii loturilor naţionale şi olimpice, precum şi organizării competiţiilor de nivel naţional şi internaţional”.

Prin H.G. nr. 1721/2008 a fost desfiinţată Agenţia Naţională pentru Sport şi reorganizat Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ulterior, prin H.G. nr. 81/2010 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, iar prin art. 6 alin. (1) s-a prevăzut că „În domeniile sportului şi tineretului, Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului exercită atribuţiile prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, care se organizează şi funcţionează prin hotărâre a Guvernului”.

Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret a fost reglementată prin H.G. nr. 141/2010, în care la anexa nr. 2 la această hotărâre, pct. III se regăseşte Clubul Sportiv „L.M.”, subordonat Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.

Prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012 s-a înfiinţat Ministerul Tineretului şi Sportului prin reorganizarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport.

La data modificării contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992 prin actele adiţionale nr. 740/08.05.2003 şi nr. 10972/06.08.2004, art. 80 alin. (10) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului stabileşte, cu referire la complexurile sportive, că acestea „sunt persoane juridice, înfiinţate prin hotărâre a Guvernului ca instituţii publice în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Obiectul de activitate al acestora îl constituie administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naţionale şi olimpice, precum şi organizării competiţiilor sportive de nivel naţional şi internaţional.

Complexurile sportive naţionale se organizează şi funcţionează pe baza regulamentului aprobat prin ordin al ministerului tineretului şi sportului.

Potrivit art. 6 şi 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin art. 1 din Ordinul nr. 35/30.01.2002 al Ministrului Tineretului şi Sportului, „Complexul are ca scop asigurarea condiţiilor optime de pregătire a sportivilor nominalizaţi în loturile olimpice şi naţionale, în vederea obţinerii de performanţe la nivel european, mondial şi olimpic, obiectul de activitate constituindu-l administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naţionale şi olimpice, precum şi organizării competiţiilor sportive de nivel naţional şi internaţional”.

Potrivit art. 79 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, „schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparţinând domeniului public sau privat al statului (…) se va putea face numai cu aprobarea Ministrului Tineretului şi Sportului şi cu garanţia constituirii altor baze sportive similare, dispoziţii care se aplică şi societăţilor comerciale care dobândesc active patrimoniale destinate activităţii sportive ce au aparţinut statului”.

Dispoziţiile legale care reglementează scopul pentru care s-a constituit complexul sportiv, precum şi obiectul de activitate s-au menţinut, în esenţă, în aceeaşi formă şi acelaşi conţinut, chiar dacă au existat de-a lungul timpului modificări legislative succesive în ceea ce priveşte autoritatea căreia i se subordonează complexul sportiv.

Contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 încheiat iniţial între părţi a fost modificat prin patru acte adiţionale succesive iar, în urma tuturor modificărilor intervenite, s-a întocmit forma unică şi actualizată a contractului din data de 10.03.2006. Modificările şi completările succesive aduse contractului de asociere iniţial (a cărui durată s-ar fi împlinit la 19.08.2012 dacă nu ar fi operat o modificare a art. 13.2 din contractul iniţial, prin art. 3 din actul adiţional nr. 10972/06.08.2004, în sensul prelungirii de plin drept a asocierii cu încă 25 de ani) au menirea de a schimba şi transforma fundamental natura contractului iniţial încheiat, prin conferirea unor drepturi intimatei pârâte SC M.M. SRL, şi asumarea unor obligaţii în sarcina pârâtului Complexul Naţional Sportiv „L.M.” care exced obiectului de activitate şi scopului pentru care este înfiinţat complexul şi fără a primi în schimb vreun beneficiu.

Cele mai importante modificări au fost aduse contractului prin actele adiţionale nr. 740/08.05.2003 şi nr. 10972/06.08.2004.

Prin actul adiţional nr. 740/08.05.2003 a fost completat art. 2 la contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992, în sensul că s-a instituit în favoarea pârâtei SC M.M. SRL un drept de folosinţă temporară asupra unei suprafeţe de teren de 7650 mp, fără ca acestui drept să-i corespundă vreo obligaţie în sarcina pârâtei SC M.M. SRL sau să aducă vreun beneficiu complexului sportiv, corespunzător scopului pentru care este înfiinţat. Trebuie precizat aici că, până la adoptarea actului adiţional nr. 10972/06.08.2004, contractul de asociere cu toate modificările survenite nu a reglementat modalitatea în care se împart beneficiile asocierii, acestea revenind doar pârâtei SC M.M. SRL.

Abia prin art. 1 din actul adiţional 10972/2004 s-a modificat art. 5.7 din contractul de asociere iniţial, stabilindu-se că participarea părţilor la profitul şi pierderea rezultate din asociere este în procent de 20% pentru Complexul Sportiv Naţional „L.M.”, deducându-se că restul de 80% aparţine pârâtei SC M.M. SRL.

Prin actul adiţional nr. 10972/06.08.2004, intimatei-pârâte SC M.M. SRL i s-au conferit drepturi care, de asemenea, depăşesc limitele obiectului de activitate al complexului sportiv şi contravin scopului pentru care este înfiinţat.

Astfel, s-a convenit că la încetarea contractului sau în orice altă situaţie în care contractul de asociere se desfiinţează, mai înainte de împlinirea duratei acestuia, indiferent din ce cauză sau de culpă, SC M.M. SRL rămâne proprietara construcţiilor noi, precum şi a celor modificate, îmbunătăţite ori amenajate de către ea, având drept de superficie asupra terenului aferent acestora, asupra căilor de acces pentru clienţi, pentru aprovizionare ori pentru parcare, spaţii şi căi pe care le are şi în prezent în folosinţă, conform actelor adiţionale la contract, a acordurilor, a avizelor, a schiţelor şi a planurilor încheiate sau aprobate de către Clubul sportiv naţional, prin reprezentanţii săi, până la încheierea acestui act adiţional.

S-a mai prevăzut prelungirea asocierii, de plin drept, pe o perioadă de încă 25 de ani la împlinirea duratei de funcţionare şi rezervarea unui drept de preemţiune în favoarea SC M.M. SRL pentru prelungirea contractului sau transformarea acestuia într-un alt tip de contract, precum şi pentru cumpărarea terenului aferent restaurantului, cu obligaţia de plată doar a contravalorii acestuia şi a sultei aferente construcţiilor.

Din analiza clauzelor contractului de asociere, astfel cum a fost modificat prin cele 4 acte adiţionale succesive, rezultă că scopul real al asocierii a fost acela de a se crea toate premisele favorabile pentru ca intimata-pârâtă SC M.M. SRL să devină proprietara bunurilor care i-au fost predate în temeiul contractului de asociere şi pe care le foloseşte din anul 1992, prin contract constituindu-se, în beneficiul exclusiv al pârâtei, drepturi reale cu încălcarea prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, contrar scopului pentru care a fost înfiinţat complexul, respectiv asigurarea condiţiilor optime de pregătire a sportivilor pentru obţinerea de performanţe deosebite şi cu depăşirea limitelor obiectului de activitate stabilit prin lege, acela de administrare a bazei materiale cu destinaţie specială.

În mod greşit şi nelegal instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o confuzie între acceptarea unor obligaţii contractuale care sunt contrare legii şi principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, statuând, potrivit considerentului expus la fila 8 alin. 3 din decizia recurată, că „niciodată un contract privat ce încalcă norme imperative nu va fi anulat pentru că părţile nu au respectat principiul specialităţii, pentru că niciodată în obiectul de activitate nu vor figura activităţi ilicite”.

Este adevărat că, în principiu, o persoană juridică poate dobândi drepturi şi asuma obligaţii, indiferent de natura şi izvorul lor, însă în limitele stabilite de lege.

O trăsătură specifică a capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, cum este şi Complexul sportiv naţional „L.M.”, este reprezentată de aptitudinea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii care decurg din raporturile juridice pe care le stabileşte cu terţii.

Deşi, ca vocaţie, capacitatea de folosinţă este caracterizată printr-un grad mare de generalitate, totuşi, în concret ea este limitată. Limitele capacităţii de folosinţă a persoanei juridice sunt circumscrise scopului pentru care persoana juridică este constituită. În acest sens, dispoziţiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954 sunt elocvente, stabilind că „persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”.

Prin urmare, capacitatea de folosinţă este una specializată şi determinată prin precizarea obiectului de activitate în temeiul legii.

Aşa fiind, persoana juridică, în cauză Complexul Sportiv Naţional „L.M.” poate încheia numai acele acte juridice care servesc la realizarea obiectului de activitate. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este lovit de nulitate conform art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data încheierii contractului. Contractul de asociere, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale succesive, nu serveşte la realizarea obiectului de activitate şi scopului pentru care a fost înfiinţat Complexul Sportiv Naţional „L.M.” şi, pe cale de consecinţă, este lovit de nulitate absolută. Instanţa de apel a săvârşit o greşeală în procedura de interpretare a contractului corelativ cu principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, în sensul că a atribuit un înţeles autonom drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contract, fără a le raporta şi limita la specializarea capacităţii de folosinţă, noţiune care exclude în mod clar şi neîndoielnic un atare înţeles.

Nu poate fi primită apărarea intimatei-pârâte SC M.M. SRL potrivit cu care instanţa de fond a făcut o confuzie între acceptarea unor obligaţii contractuale şi principiul specialităţii deoarece, aşa cum s-a relevat mai sus, persoana juridică poate încheia numai acele acte juridice care servesc la realizarea obiectului său de activitate.

Intimata-pârâtă consideră că prin constituirea de drepturi reale în favoarea SC M.M. SRL nu s-a încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă câtă vreme art. 254 C. com., în vigoare la data încheierii actului adiţional nr. 10972/06.08.2004, îngăduia ca la finele asocierii bunurile să nu revină asociatului care le-a aportat, ci celuilalt asociat. În cauză, însă, asociatul care a adus ca aport o parte însemnată din baza sa materială, este o instituţie publică, subordonată Ministerului Tineretului şi Sportului, care nu poate dispune liber, precum o persoană juridică cu capital privat, de bunurile sale, fără a ţine seama de dispoziţiile legale care reglementează destinaţia şi regimul lor juridic. Stabilind posibilitatea transferului bazei materiale de la Complexul sportiv naţional către o societate comercială, părţile au eludat prevederile art. 79 din Legea nr. 69/2000.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la nesocotirea dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor din domeniul public al statului este neîntemeiat pentru că bunurile au trecut din domeniul public în domeniul privat al statului prin H.G. nr. 377/1999, iar, ulterior, prin H.G. nr. 1034/1999 aceleaşi bunuri au fost transmise cu titlu gratuit din domeniul privat al statului în patrimoniul pârâtului C.S.N. „L.M.”.

Analiza în detaliu a acestui motiv devine de prisos în condiţiile în care s-a reţinut întemeiat motivul de recurs relativ la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, încălcare sancţionată cu nulitatea actului, conform art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Chiar dacă Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat prin art. 230 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 71/2011 în cauză devin incidente prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 71/2011, cât şi prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 din conţinutul cărora se desprinde regula că, în privinţa condiţiilor de validitate şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic. Cum la data încheierii contractului de asociere şi a actelor adiţionale ulterioare de modificare a contractului Decretul nr. 31/1954 era în vigoare, dispoziţiile acestuia sunt pe deplin aplicabile în cauză.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a admis recursul, cu consecinţa modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC M.M. SRL.