Judicial rescission of construction contract: failure to assess essentiality of non-executed obligations under Article 315 CPC

Casare cu trimitere spre rejudecare. Nerespectarea prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă din 1865. Consecinţe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : acţiune în reziliere

contract de executare lucrări

excepția de neexecutare

casare cu trimitere spre rejudecare

C. civ. din 1864, art. 1020, art. 1021

C. proc. civ. din 1865, art. 315

Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Sunt încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. în cazul în care, în rejudecare, instanța de apel, fără a răspunde obiectivelor indicate de instanța de recurs necesare pentru o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1020 C. civ., se limitează numai la analiza excepției de neexecutare din perspectiva caracterului neimputabil al refuzului de executare din partea executantului dintr-un contract de executare lucrări, fără a analiza deloc celelalte condiții prevăzute de art. 1020-1021 C. civ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 898 din 24 martie 2015

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 08.09.2010, sub nr. xx950/3/2010, reclamanta SC S.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.I.G. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate rezilierea actului adiţional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 01.09.2007 la contractul de Novaţie nr. 001/05.02.2007, să fie obligată pârâta la plata sumei de 47.900 euro, în echivalent lei la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate de societatea pârâtă şi plătite de reclamantă în avans; să fie obligată pârâta la plata sumei de 253.870 euro, în echivalent lei la data plăţii efective, cu titlu de penalităţi de întârziere, conform art. 7.1 şi 7.2 din contractul nr. C021 din 01.12.2006, de 0,5% pe zi din valoarea lucrărilor neexecutate, calculate începând cu data scadenţei obligaţiilor neexecutate de către pârâtă, 10.10.2007, până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la plata penalităţilor în continuare până la data achitării efective a debitului, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 01.02.2007, în calitate de cumpărătoare a încheiat cu SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 214/01.02.2007, contract având ca obiect imobilul constituit din teren şi clădiri situat în Bucureşti, str. G.P. nr. 2, sector 4.

A mai precizat reclamanta că prin acelaşi contract vânzătoarea s-a obligat să finalizeze lucrările de construcţie începute, conform descrierilor, planurilor, specificaţiilor tehnice cuprinse în contractele semnate de vânzător şi furnizorii de materiale şi servicii (art. 2-13). Pentru executarea lucrărilor respective, vânzătoarea încheiase, în calitate de beneficiar, proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006, iar calitatea de executant o avea societatea pârâtă. Astfel, a învederat reclamanta faptul că art. 6.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 214/01.02.2007 prevedea că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 s-a novat prin înlocuirea vânzătoarei cu cumpărătoarea. S-a încheiat aşadar de către cele trei societăţi, SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de vechi beneficiar, reclamanta, în calitate de nou beneficiar şi societatea pârâtă în calitate de executant, contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 a contractului nr. C021 din 01.12.2006.

Întrucât raporturile cu societatea pârâtă au fost foarte bune, acest lucru a determinat-o pe reclamantă să încheie cu pârâta din cauza de faţă actul adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007, prin care au fost contractate lucrări suplimentare, constând în lucrări la gospodăria de apă, respectiv casa pompelor-hidranţi la obiectivul din str. Progresului nr. 2, sector 4, pentru un preţ negociat de 47.900 Euro, sumă pentru care executantul a emis factura nr. 6810320/05.09.2007, pe care reclamanta a achitat-o în întregime.

A învederat însă reclamanta faptul că pârâta nu a executat aceste lucrări care trebuiau finalizate până la data de 10.10.2007, limitându-se la terminarea celor care făceau obiectul contractului iniţial încheiat cu vechiul beneficiar, deşi a încasat în întregime preţul integral pentru lucrările suplimentare.

De asemenea, date fiind aceste împrejurări, a menţionat reclamanta că a fost nevoită să încheie pentru executarea aceloraşi lucrări şi a unor lucrări suplimentare identificate ca fiind necesare datorită modificărilor legislative în domeniul PSI, cu un alt executant SC A.P. SRL, respectiv contractul nr. 82/06.09.2010.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 969, art. 1020, art. 1073 şi art. 1075 C. civ.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 24.05.2011, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării s-a arătat, în esenţă, faptul că beneficiarul construcţiei nu i-a pus la dispoziţie proiectul tehnic al lucrării şi că la momentul întreruperii lucrărilor, în toamna anului 2007, societatea pârâtă executase deja 35% din actul adiţional/lucrare. De asemenea, s-a precizat că în luna noiembrie 2009 a reluat executarea lucrării, iar în decembrie 2009 lucrarea era executată în proporţie de 65% din actul adiţional, apreciindu-se, pe cale de consecinţă, că nu se poate dispune în cauză rezilierea, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu şi-a executat propriile obligaţii, prevăzute de art. 2.1 şi 6.2.2 din contractul C 021/2006. Referitor la penalităţile de întârziere, pârâta a învederat că nicio clauză din contractul părţilor nu prevede posibilitatea ca penalităţile de întârziere să poată depăşi debitul iniţial.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 60.786,68 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea garanţiei de bună-execuţie conform art. 10.4 din contractul nr. C/01.12.2006 şi art. 2.8 din contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007, precum şi dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitului.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1600/07.02.2012, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională, dispunând, totodată, compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 01.12.2006 a fost încheiat proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 între SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de beneficiar, şi pârâta SC C.I.G. SA, în calitate de executant, ce avea ca obiect executarea, în conformitate cu cererea beneficiarului şi documentaţia pusă la dispoziţie de acesta, lucrările de construcţii, instalaţii şi reţele sanitare pentru obiectivul depozit amplasat în Bucureşti, str. Gara Progresului nr. 2, sector 4, lucrările urmând a fi executate în perioada 01.12.2006 – 30.04.2007.

Potrivit menţiunilor art. 4.1, „Beneficiarul se obligă să plătească executantului preţul total de 373.771,94 euro, fără TVA, pentru executarea şi finalizarea lucrărilor, conform ofertei sale, anexa 1 la contract, acceptată de beneficiar.”

Art. 7.1 din convenţia menţionată mai sus stipula că „în cazul în care, deşi executantul poseda documentaţii de execuţie şi condiţii tehnico-materiale şi financiare corespunzătoare, acesta întârzie finalizarea lucrărilor la un obiectiv, peste termenul stabilit prin contract şi graficul de execuţie, fără a exista condiţii de forţă majoră, beneficiarul este îndreptăţit să aplice o penalizare de 0,5% din valoarea lucrărilor rămase de executat, la obiectivul respectiv”.

Conform prevederilor art. 8.1., rezilierea contractului se poate iniţia de oricare din părţile contractante, cu un preaviz de 15 zile lucrătoare, iar în cuprinsul articolului sunt detaliate cazurile de reziliere, din iniţiativa executantului/beneficiarului.

De asemenea, SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de vânzătoare, şi SC S.P. SRL, în calitate de cumpărătoare, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 214/01.02.2007, obiectul contractului constituindu-l dreptul de proprietate asupra imobilului constituit din teren în suprafaţă de 10.437 mp, conform actelor, şi clădiri, situat în Bucureşti, str. Gara Progresului nr. 2, sector 4. Imobilul a fost identificat din punct de vedere cadastral în Registrul de Carte funciară nr. 15283 N a localităţii Bucureşti, sector 4, număr cadastral 2062/1. La data autentificării contractului, vânzătoarea SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL a transferat cumpărătoarei titlurile de proprietate asupra imobilelor, libere de orice sarcini, obligaţii, ipoteci şi/sau alte drepturi ale terţilor.

Părţile au convenit că, potrivit art. 2.13 lit. a şi lit. c, cumpărătoarea se obligă să finalizeze clădirea conform descrierilor, planurilor şi specificaţiilor tehnice cuprinse în contractele semnate între Vânzătoare şi furnizorii de materiale şi servicii până la data semnării contractului, precum şi în conformitate cu toate cerinţele legale, autorizaţia de proiectare, proiectele de investiţie aprobate şi autorizaţia de construire, respectiv va asigura finalizarea lucrărilor de construcţie conform contractului, prin asigurarea de materiale de bună calitate, muncitori şi alte resurse necesare. Se mai menţiona în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 214/01.02.2007 faptul că la data semnării acestuia proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 este novat prin înlocuirea vânzătoarei cu cumpărătoarea.

Prin contractul de novaţie nr. 001 încheiat la data de 05.02.2007 între SC S.P. SRL, SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL şi SC C.I.G. SA s-a stabilit preluarea, de către noul beneficiar, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor pe care vechiul beneficiar şi le-a asumat prin contractul de construire. De asemenea, s-a convenit asupra contractului de construire, că acesta rămâne valabil şi îşi produce în continuare efectele în raport cu noul beneficiar şi cu executantul.

Prin actul adiţional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 01.09.2007 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007, reclamanta SC S.P. SRL, în calitate de beneficiar, şi pârâta-reclamantă SC C.I.G. SA, în calitate de executant, au agreat continuarea relaţiilor comerciale în sensul executării lucrărilor la gospodăria de apă, respectiv casa pompelor-hidranţi, la obiectiv din str. Gara Progresului nr. 2, sector 4, conform devizului ofertă negociat şi acceptat de beneficiar, lucrări necuprinse în contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007, mandatate de către beneficiar. S-a stabilit că valoarea lucrărilor suplimentare executate şi necuprinse în contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 este de 47.900 euro exclusiv TVA, conform devizului ofertă anexat, ce a devenit parte integrantă din contract, iar durata de finalizare a lucrărilor de gospodărie a apelor, ce fac obiectul actului adiţional a fost stabilită la 10 octombrie 2007. La pct. V. s-a menţionat în cuprinsul art. 5.1 că toate celelalte prevederi, condiţii, clauze, termene stipulate în contractul de novaţie nr. 001/2007 rămân valabile şi neschimbate.

Tribunalul a reţinut că poziţia pârâtei a fost clar exprimată în sensul că în cursul lunii decembrie 2009 lucrarea era executată în proporţie de 65% din actul adiţional, apreciind, pe cale de consecinţă, că nu se poate dispune în cauză rezilierea, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu şi-a executat propriile obligaţii, prevăzute de art. 2.1 şi 6.2.2 din contractul C 021/2006. Din acest punct de vedere, tribunalul a constatat că, deşi prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că societatea pârâtă nu a executat acele lucrări care trebuiau finalizate până la data de 10.10.2007, limitându-se la terminarea celor care făceau obiectul contractului iniţial încheiat cu vechiul beneficiar, deşi a încasat în avans întregul preţ pentru lucrările suplimentare, respectiv a constatat la 23.11.2009 lipsa totală a lucrărilor, din cuprinsul corespondenţei purtate între cele două părţi rezultă totuşi alte împrejurări.

Prima instanță a arătat că a existat o executare, cel puţin parţială, din partea pârâtei a lucrărilor care au făcut obiectul actului adiţional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat la data de 01.09.2007, apreciind că poziţia procesuală adoptată de către reclamantă în sensul negării oricăror lucrări executate de către este contrazisă de chiar conţinutul corespondenţei la care se face trimitere.

Pe de altă parte, s-a arătat că reclamanta a făcut dovada achitării sumei de 47.900 de euro, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 6810320/05.09.2007, tribunalul reţinând că în caz de neîndeplinire de către una dintre părţile raportului contractual sinalagmatic a obligaţiilor sale, cealaltă poate solicita, ca şi sancţiune a neexecutării culpabile a contractului, rezoluţiunea acestuia, în ipoteza contractelor cu execuţie instantanee, sau rezilierea, în ipoteza neexecutării contractelor cu execuţie succesivă, aceasta din urmă făcând să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Potrivit dispoziţiilor art. 8.1.2.3 din Proiectul de contract nr. C 021 din 01/12.2006, rezilierea contractului se poate iniţia la iniţiativa beneficiarului dacă executantul execută lucrări de proastă calitate sau cu materiale necorespunzătoare, deşi a fost avertizat în scris despre aceasta.

Date fiind aspectele relevante din cuprinsul considerentelor, întrucât din datele dosarului există dovezi că a existat o executare, fie şi parţială din partea debitoarei, în condiţiile în care nu au fost indicate de către niciuna dintre părţi lucrările efectiv prestate pentru a putea fi centralizate şi verificate, pentru a se aprecia cu privire la caracterul esenţial/neesenţial al lucrărilor neexecutate, instanţa a constatat că nu se impune rezilierea actului adiţional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat la data de 01.09.2007, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 47.900.

2.1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC S.P. SRL numai cu privire la modalitatea de soluționare a cererii principale, solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii sale.

În motivare, apelanta a susţinut că hotărârea primei instanţe relevă o insuficientă analiză a probatoriului administrat în cauză ce a condus la reţinerea unei situaţii de fapt inexacte. Astfel, a precizat că a probat plata preţului, dar nu ar fi putut proba faptul negativ al neexecutării lucrărilor de către pârâtă decât prin dovedirea executării aceloraşi lucrări cu o altă societate, proba cu expertiză fiind respinsă în mod nejustificat. Totodată, afirmaţiile pârâtei privind executarea, fie şi parţială a lucrărilor nu au fost susţinute de probele administrate în cauză, existând o interpretare eronată a conţinutului corespondenţei dintre părţi.

Apelanta a mai susţinut că instanţa de fond, interpretând în mod eronat clauzele contractului, a înlăturat în mod greşit efectele clauzei penale, considerând că aceasta privea doar situaţia executării parţiale a contractului, nu şi pe cea a neexecutării totale.

În fine, a mai arătat apelanta că dispozitivul sentinţei atacate nu este în concordanţă cu considerentele acesteia. Astfel, în măsura în care se reţine că doar o parte a pretenţiilor sale sunt dovedite, în sensul că lucrările au fost parţial executate, în opinia apelantei s-ar fi impus ca instanţa să admită în parte cererea sa. Neexecutarea parţială este recunoscută chiar de către pârâtă, care a menţionat că lucrările sunt în prezent realizate în proporţie de 65%.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Astfel, a arătat intimata că nu a contestat achitarea preţului contractului de către apelanta-reclamantă, însă că rata a doua a plăţii a fost achitată abia în anul 2009, la aproximativ doi ani de la data fixată pentru finalizarea lucrării, 10.10.2007. Or, plata presupunea şi cumpărarea materialelor necesare, ceea ce a constituit un prim impediment la începerea lucrării. Ulterior, astfel cum rezultă din corespondenţă, părţile au convenit continuarea lucrărilor, iar nu sistarea lor. Susţine intimata că lucrarea nu a fost finalizată întrucât beneficiarul nu i-a pus la dispoziţie proiectul tehnic, nefiind primite avizul şi documentaţia prevăzute de lege.

În opinia intimatei, proba cu expertiză nu era utilă cauzei, aceasta neputând fi admisă pentru probarea unui fapt negativ sau a unui fapt care nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.

A mai arătat intimata că în mod corect prima instanţă prevederile contractului C 021/01.12.2006, apelanta nedovedind că a pus la dispoziţia intimatei documentaţia necesară. În ceea ce priveşte penalitatea pentru partea de lucrare neefectuată, aceasta nu a făcut obiectul procesului.

În fine, a susţinut intimata că nu există contradicţia afirmată de apelantă între considerentele şi dispozitivul sentinţei, întrucât nu s-au dovedit nici culpa ei şi nici punerea sa în întârziere

2.2. Prin decizia civilă nr. 90 din 20.03.2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat şi a obligat apelanta să plătească intimatei 700 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a dat relevanţa cuvenită normelor juridice incidente în speţă, considerentele hotărârii atacate oferind o amplă analiză în fapt şi în drept relevantă în pronunţarea sentinţei atacate.

În acest cadru, instanţa de fond a stabilit în mod corect conţinutul raportului juridic dintre părţi efectele faţă de acestea derivând din principiul forţei obligatorii a contractului, precum şi cadrul procesual cu care a fost învestită. Astfel, apelanta-reclamantă a promovat o acţiune în reziliere pentru neexecutare totală a actului adiţional, iar potrivit principiului disponibilităţii instanţa de judecată era ţinută nu numai de obiectul cu care părţile au înţeles să o învestească, cât şi de cauza acţiunii, respectiv neexecutarea totală a prestaţiilor asumate prin contract, care a fost însă infirmată de probele administrate în cauză şi de cele suplimentare din apel.

Conduita procesuală a apelantei s-a menţinut în calea de atac, continuând să solicite rezilierea pentru neexecutare totală, motiv pentru care nu se poate susţine culpa primei instanţe în neanalizarea rezilierii contractului din prisma unei neexecutări parţiale, care ar fi constituit cauza unei alte acţiuni.

Totodată, curtea a considerat că prima instanţă a interpretat în mod corect efectele clauzei penale inserate în art. 7.1 şi 12.1 din contractul nr. C021 în raport de premisele acţiunii care a fost înregistrată de reclamantă. Fiind expres prevăzute de părţi pentru situaţia neexecutării parţiale, efectele acestor clauze nu ar fi putut fi extinse pentru premisa neexecutării totale invocate de reclamantă în motivarea acţiunii, neexistând din această perspectivă nicio contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârii atacate.

3. Prin decizia civilă nr. 3543 din 23.10.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către apelanta-pârâtă SC S.P. SRL, şi, casând decizia atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, constatarea rezilierii actului adiţional nr. 3 din 1 septembrie 2007 la contractul de novaţie nr. 001 din 5 februarie 2007 şi, pe cale de consecinţă, restituirea preţului lucrărilor ce au făcut obiectul acestui act adiţional, preţ achitat în avans, lucrările nefiind executate de intimata-pârâtă.

În urma administrării probelor, s-a constatat că intimata a executat o parte din lucrări în valoare de 6.940 euro, valoarea totală a lucrărilor ce urmau a fi executate fiind de 47.900 euro, sumă achitată în avans de către recurentă. Pornind de la aceste constatări, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi dispusă rezilierea contractului întrucât recurenta-reclamantă a invocat o neexecutare totală a contractului, dovedită fiind o neexecutare parţială, o soluţie în acest sens ar încălca principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Caracterul total sau parţial al neexecutării poate fi analizat în funcţie de un criteriu cantitativ sau în funcţie de un criteriu calitativ. Neexecutarea poate să fie totală dacă debitorul nu a executat niciuna dintre obligaţiile asumate sau dacă defectele calitative ale prestaţiei sunt atât de mari încât lipsesc prestaţia de orice valoare economică sau de orice interes pentru creditor. Dimpotrivă, neexecutarea va fi parţială dacă debitorul a executat o anumită cantitate din prestaţiile asumate sau a executat integral aceste prestaţii, dar în mod defectuos, astfel încât, deşi se păstrează interesul creditorului, totuşi valoarea lor economică este diminuată în raport cu ceea ce s-a contractat iniţial.

Deşi neexecutarea este parţială din punct de vedere cantitativ sau calitativ, din punct de vedere juridic ea poate fi totuşi considerată ca totală, ca urmare nici rezilierea nu poate fi decât totală.

Cu toate că în considerentele hotărârii atacate instanţa de apel a reţinut că a existat o neexecutare parţială, a refuzat să analizeze îndeplinirea condiţiilor rezilierii contractului motivat exclusiv de limitarea cauzei acţiunii la neexecutarea totală a contractului. Astfel, era obligaţia instanţei de judecată de a verifica şi de a aprecia în ce măsură neexecutarea obligaţiei este importantă şi gravă, având în vedere că nu orice executare parţială justifică aplicarea unei asemenea sancţiuni.

Neanalizând aceste aspecte instanţa de apel a făcut o interpretare greşită şi a principiului disponibilităţii, nerespectând dreptul de opţiune al creditorului prevăzut de art. 1021 C. civ. potrivit căruia „partea în privinţa căruia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când este posibil, sau să îi ceară desfiinţarea, cu daune-interese”.

4. În rejudecarea apelului după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 398/05.06.2014 prin care a respins apelul reclamantei SC S.P. SRL și a obligat această parte la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimată.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a pornit de la principiul că, pentru a se putea dispune rezoluţiunea/rezilierea judiciară unui contract, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: una dintre părţi să nu îşi fi executat, total sau parţial, obligaţiile contractuale; neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia; debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege.

Cu referire la cea de-a doua condiţie, a reţinut că partea căreia i se opune sancțiunea nu poate fi considerată în culpă dacă ea a invocat în mod întemeiat excepţia de neexecutare a contractului.

Deşi prin întâmpinarea depusă la prima instanţă pârâta a formulat apărări care se circumscriu excepţiei de neexecutare, arătând că beneficiarul construcţiei nu i-a pus la dispoziţie proiectul tehnic al lucrării şi că reclamanta nu şi-a executat propriile obligaţii, prevăzute de art. 2.1 şi 6.2.2 din contractul C 021/2006, prima instanţă s-a limitat la analiza primei condiţii, respectiv existenţa unei neexecutări totale sau parţiale, şi, constatând-o neîndeplinită, faţă de caracterul cumulativ al condiţiilor rezilierii, nu a trecut şi la analiza celor următoare.

Prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs s-a statuat exclusiv asupra chestiunii de drept a neexecutării totale sau parţiale, reţinându-se refuzul instanţei de apel de a analiza îndeplinirea condiţiilor rezilierii contractului, motivat exclusiv de limitarea cauzei acţiunii la neexecutarea totală a contractului.

Întrucât şi prin întâmpinarea la apel intimata-pârâtă a reiterat apărările circumscrise excepţiei de neexecutare a contractului, susţinând că lucrarea nu a fost finalizată întrucât beneficiarul nu i-a pus la dispoziţie proiectul tehnic, nefiind primite avizul şi documentaţia prevăzute de lege, în rejudecarea apelului se impune a fi analizată această chestiune.

A rezultat din probele administrate şi a fost necontestat de părţi că în relaţiile dintre ele se aplica, în completarea dispoziţiilor actului adiţional nr. 3 de lucrări suplimentare din 01.09.2007 a cărui reziliere se solicită, dispoziţiile contractului nr. C 021 din 01.12.2006. Potrivit art. 2.1. din contractul nr. C 021 din 01.12.2006, executantul urma să execute instalaţii şi reţele sanitare pe baza documentaţiei puse la dispoziţie de beneficiar, rezultând aşadar că beneficiarul îşi asuma obligaţia corelativă de a pune la dispoziţia executantului această documentaţie. De asemenea, potrivit art. 6.2.1. din acelaşi contract, beneficiarul se obliga să obţină, la începerea lucrărilor, toate autorizaţiile şi avizele necesare în vederea execuţiei lucrărilor, iar, conform art. 6.2.2. lit. d, să pună la dispoziţia executantului, fără plată, întreaga documentaţie necesară pentru execuţia lucrărilor contractate.

Instanța de apel a observat, de asemenea, că prin actul adiţional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 01.09.2007, astfel cum indică chiar titlul acestuia şi cum se arată în mod explicit la art. 2.1, părţile au convenit asupra executării unor lucrări noi, necuprinse în contractele iniţiale.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul de fond, apelanta-reclamantă nu contestă faptul că nu a obţinut noi documentaţii, însă afirmă că obiectul actului adiţional nu reprezintă o lucrare aparte de cele contractate iniţial, documentaţia de execuţie şi autorizaţia de construire pe baza cărora ar fi trebuit executat actul adiţional fiind cele iniţiale.

Or, această afirmaţie este contrazisă în primul rând chiar de conţinutul explicit al actului adiţional, însuşit de apelanta-reclamantă, care indica în mod expres că lucrările contractate nu au fost cuprinse în contractele anterioare, astfel încât nu se poate presupune că ele au fost acoperite de documentaţia şi autorizaţia de construire iniţiale.

Unica autorizaţie de construire, cu nr. 676/65271, prezentată de apelanta-reclamantă datează din 29.09.2006, iar proiectul care o însoţeşte poartă data 17.05.2006. Aceste documente existau, aşadar, la momentul încheierii tuturor contractelor prezentate în dosar, astfel încât se impune prezumţia că toate aceste contracte vizau lucrările indicate în această autorizaţie şi proiectul care o însoţea. Prin urmare, în virtutea art. 2.1. din actul adiţional, lucrările indicate în autorizaţia de construire şi proiectul prezentat de apelanta-reclamantă sunt excluse din obiectul actului adiţional a cărui reziliere se solicită.

Nu în ultimul rând, intimata-pârâtă a afirmat prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond că beneficiarul construcţiei nu îi pusese la dispoziţie, până la acel moment, proiectul tehnic al lucrării, document diferit de autorizaţia de construire.

Aşa cum s-a dedus din interpretarea art. 1082 C. civ, în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligaţiei revine debitorului, creditorul nefiind ţinut să probeze decât existenţa obligaţiei. Prin urmare, apelanta-reclamantă avea obligaţia de a dovedi atât executarea obligaţiei sale de obţine, la începerea lucrărilor, toate autorizaţiile şi avizele necesare în vederea execuţiei lucrărilor, cât şi executarea obligaţiei distincte de a pune aceste documente la dispoziţia la dispoziţia executantului, fără plată. O asemenea dovadă nu a fost însă administrată în speţă. Faptul că intimata-pârâtă a executat o parte din lucrări în lipsa documentelor nu o exonerează pe apelanta-reclamantă de propria obligaţie asumată prin contract şi nu constituie un impediment la invocarea, ulterior, a excepţiei de neexecutare, astfel că nu poate fi primită susţinerea apelantei-reclamante în acest sens.

Aşadar, neexecutarea parţială de către intimata-pârâtă a obligaţiei sale nu este una culpabilă, ci este justificată de invocarea excepţiei de neexecutare a contractului sinalagmatic, astfel încât nu este îndeplinită una dintre condiţiile necesar a fi întrunite cumulativ pentru ca rezilierea să opereze.

5.1. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.P. SRL a declarat recurs solicitând modificarea în tot a deciziei apelate, admiterea apelului, schimbarea senținței în parte și, evocând fondul, admiterea cererii de chemare în judecată.

Motivele recursului au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de recurs, recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se arată că exigențele unei motivări de natură a reprezenta considerentul unui examen complet al cauzei, statuate prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost încălcate, afectând actul de procedură final al judecății cu nulitate.

În concret, instanța de apel a aplicat numai prezumții simple rezultate dintr-o interpretare greșită a obligațiilor părților. S-a considerat astfel că era în sarcina reclamantei să pună la dispoziția intimatei autorizații și avize necesare realizării lucrărilor convenite prin actul adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007, dar această concluzie este total greșită, deoarece toată documentația necesară s-a aflat la dispoziția SC C.I.G. SA și a făcut obiectul proiectului de execuție nr. 56/206 întocmit de SC A. SRL.

Lucrările contractate prin actul adițional nr. 3 nu reprezintă lucrări independente de cele stabilite prin contractul inițial, astfel că nu se impunea, pentru realizarea acestora, obținerea unor noi autorizații de construire. Raportarea actului adițional la prevederile actului principal nu justifica concluzia că erau necesare documentații tehnice noi. Acest lucru reiese fără putință de tăgadă și din devizele de ofertă propuse de executant la încheierea actului adițional nr. 3/2007, în care se prevedeau în detaliu lucrările ce urmau a fi executate, materialele necesare cu cantități și prețuri precise. În plus, raportul de expertiză efectuat în cauză a relevat că instalațiile hidraulice care fac obiectul actului adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 se executau în baza proiectului predat de către beneficiar și că aceste lucrări nu fuseseră realizate cu respectarea prevederilor proiectului.

În temeiul acestor argumente, recurenta a arătat că instanța de apel nu a arătat ce avize sau documente tehnice suplimentare erau necesare pe lângă cele aflate la dosarul de fond, limitându-se doar la a exclude valabilitatea acestor avize pentru realizarea lucrărilor care făceau obiectul actului adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007. De asemenea, instanța de apel nu a arătat de ce a îndepărtat din dosar răspunsurile cu caracter tehnic, concretizate în expertiză, care nu au fost combătute de părți, reținând doar că în sarcina reclamantei exista o asemenea obligație.

Al doilea motiv al recursului a constat, în opinia recurentei, în greșita aplicare a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ.

Astfel, analizând îndeplinirea condițiilor necesare pentru incidența în cauză a rezoluțiunii, instanța de apel a considerat că nu este îndeplinită condiția ca neexecutarea să fie în culpa intimatei, apreciind și că este justificată invocarea excepției de neexecutare din partea SC C.I.G. SA.

Recurenta susține că a demonstrat în fața instanței că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, că neexecutarea era imputabilă SC C.I.G. SA, culpa acesteia fiind și prezumată potrivit art. 1082 C. civ. și că aceasta fusese anterior pusă în întârziere, în condițiile art. 1079 C. civ.

Cu toate acestea, în rejudecare, instanța de apel nu a plecat de la indicațiile oferite de instanța de casare, analizând cu prioritate o altă condiție considerată necesară pentru pronunțarea rezilierii pe cale judiciară. Interpretând greșit dispozițiile legale evocate, recurenta a afirmat că instanța de apel a apreciat că intimata a invocat corect excepția de neexecutare a contractului și a exonerat această parte de obligațiile asumate.

Acest raționament este însă invalidat de doctrina și practica judiciară. Chiar dacă s-ar accepta ideea că recurentei îi revenea sarcina de a pune la dispoziția intimatei o documentație nouă, deși acest lucru nu a fost niciodată invocat în cursul derulării proiectului, acest lucru reprezintă un impediment disproporționat de mic în planul importanței obligațiilor, comparativ cu refuzul de executare opus de intimată. Tot astfel, instanța de apel nu a analizat dacă neexecutarea unei obligații accesorii justifica refuzul de executare a unei obligații principale, pentru a putea fi opusă cu succes de către intimată o eventuală excepție de neexecutare.

Se mai arată că opunerea unei excepții de neexecutare trebuie făcută cu bună-credință și aceasta presupune să fie evaluată în funcție de importanța și gravitatea neexecutării și că trebuie acceptat și că partea contractuală afectată de neexecutarea contractului este îndreptățită la o justă reparație în măsura culpei cocontractantului.

Al treilea motiv al recursului se referă la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii ori a înțelesului său lămurit.

Recurenta arată că judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți în contract stabilind drepturi și obligații noi, atribuind astfel actului juridic un înțeles nou, diferit de cel voit de părți, ori deturnând înțelesul lămurit al acestuia.

Acest principiu a fost încălcat de către instanța de apel atunci când, analizând semnificația art. 2.1 și 6.2.1 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 în relație cu actul adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 a considerat că este presupusă obligația SC S.P. SRL de a face demersuri pentru obținerea unor noi documentații și avize pentru executarea obiectului actului adițional. O asemenea obligație nu a existat în sarcina recurentei ca urmare a încheierii actului adițional, toată documentația tehnică necesară pentru aducerea la indeplinire a contractului fiind predată, așa cum se stipulează în art. 2.1 al contactului inițial.

5.2. Intimata SC C.I.G. SA nu a formulat în cauză întâmpinare, dar a depus note de concluzii, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că instanțele au făcut o apreciere corectă a probelor cauzei statuând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, întrucât proiectul nr. 56/2007 la care face referire recurenta nu includea realizarea lucrărilor de construcție a instalațiilor hidraulice, astfel încât întreaga motivare a recursului este lipsită de substanță. Intimata a mai arătat că nu se poate ignora că nu există răspundere fără culpă, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., dar și că termenul de predare a lucrării aferente actului adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 a fost devansat prin voința părților.

5.3. Recursul a fost admis, iar, în raport cu considerentele ce vor fi redate în continuare, decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Înalta Curte arată, în răspunsul formulat la primul motiv al recursului, că analiza excepției de neexecutare opusă de pârâtă în acțiunea având ca obiect desființarea contractului sinalagmatic nu poate reprezenta o deturnare a acțiunii de la cauza litigiului, pentru a fi considerată, în planul motivării, ca fiind străină cauzei.

Pe de altă parte, plecând de la substanța argumentelor oferite de recurentă pentru susținerea primului său motiv de recurs, Înalta Curte reține că partea a avut în vedere o motivare insuficientă, bazată numai pe prezumții simple, de natură a afecta corectitudinea raționamentului judiciar în operațiunea de stabilire a situației de fapt. Recurenta a considerat astfel că interpretând probele și conținutul clauzelor proiectului de contract nr. C021 din 01.12.2006 la care s-a adiționat actul adiţional nr. 3 instanța a dedus, pe cale de prezumție, că suplimentar proiectului nr. 56/2006 și autorizațiilor și avizelor tehnice deja predate pârâtei-intimate, erau necesare alte documente pentru realizarea lucrării contractate suplimentar, în lipsa cărora nu se poate imputa SC C.I.G. SA neexecutarea obligațiilor contractuale. Aceasta întrucât, obiectul actului adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 nu se concretiza într-o lucrare distinctă de cea inițială, lucru care se susține și pe devizele de ofertă propuse chiar de executant pentru realizarea lucrărilor la instalația hidraulică și pe concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, raport însușit de părți.

În substanța sa, această critică vizează, de fapt, modalitatea stabilirii situației de fapt de către prima instanță prin modul de interpretare a probelor administrate, astfel încât, recunoscând calitatea de mijloc de probă inclusiv prezumțiilor, Înalta Curte consideră necesar a reaminti că în recurs se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii, astfel încât repunerea în discuție a modului de interpretare a probelor nu este posibilă.

Este, însă, fondată critica referitoare la insuficiența motivării deciziei instanței de apel în măsura în care recurenta arată că nu s-au argumentat concluziile esențiale în planul soluției, referitoare la necesitatea obținerii unei noi documentații tehnice, în măsura în care instanța nu a explicat ce documente, avize și autorizații erau necesare suplimentar celor predate în mod necontestat încă la începutul contractului, în anul 2006.

Deși această insuficiență în planul motivării derivă din modalitatea interpretării dispozițiilor art. 2.1 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006, Înalta Curte arată că era necesar, urmare dezbaterilor, ca instanța de apel să dea un răspuns complet al motivelor pentru care a considerat că documentația iniţială, predată executantului, era insuficientă pentru executarea lucrărilor care făceau obiectul actului adițional – lucrări la casa pompelor de hidranți -, ori ce documente tehnice erau necesare a fi obținute suplimentar, în raport cu care refuzul de executare al intimatei a fost justificat. Totodată, era necesară motivarea instanței de fond referitoare la caracterul independent al lucrării de construcție a instalațiilor hidraulice în raport cu lucrarea inițial contractată, independență apreciată și din punct de vedere tehnic, aceasta și în lumina comportamentului SC C.I.G. SA de a fi executat o parte a lucrărilor aferente actului adițional în lipsa pretinselor documente necesare.

Instanța de recurs mai arată că este fondată critica recurentei potrivit căreia lipsa acestor motive de natură a explica în mod complet silogismul judiciar care a justificat concluzia temeiniciei excepției opuse de către intimată, reprezintă o analiză incompletă a cauzei aptă să afecteze valabilitatea actului de procedură, hotărârea atacată.

Este, de asemenea, fondată a doua critică din recurs referitoare la greșita aplicare a legii.

Temeinicia criticii derivă în primul rând din nerespectarea, cu prilejul rejudecării apelului, a indicațiilor stabilite în decizia de casare nr. 3453/23.10.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 315 C. proc. civ., instanța de fond avea îndatorirea de a analiza nu doar caracterul total sau parțial al executării prin raportare la un criteriu cantitativ, ci și evaluarea calității executării parțiale, a caracterului esențial al obligațiilor neexecutate de către pârâtă, valoarea economică a prestației executate pentru a se aprecia, în funcție de importanța acestora, relevanța lor în derularea contractului și incidența sancțiunii rezilierii. Totodată, s-a reținut în decizia de casare că în primul apel instanța a refuzat analiza îndeplinirii celorlalte condiții ale rezilierii.

Or, la pronunțarea deciziei nr. 398/05.06.2014, hotărârea instanței de recurs nu a fost respectată, aceasta semnificând o încălcare a legii. Analiza instanței de apel în rejudecare s-a limitat numai la analiza excepției de neexecutare, fără a răspunde obiectivelor indicate de instanța de recurs, necesare pentru o corecta aplicare a dispozițiilor art. 1020 C. civ. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel a analizat doar caracterul neimputabil al refuzului de executare al intimatei, considerând că aceasta s-a întemeiat justificat pe lipsa documentației tehnice, a avizelor și autorizațiilor impuse de lege, documente a căror procurare și comunicare erau în sarcina reclamantei.

Nu au fost deloc analizate celelalte condiții prevăzute de art. 1020-1021 C. civ., iar instanța nu și-a întemeiat hotărârea plecând de la cercetările impuse de aceste texte de lege care reglementează instituția rezilierii contractelor bilaterale. Astfel, nu a fost evaluată dimensiunea neexecutării obligației pârâtei, modul de operare a pactului comisoriu prevăzut de părți în art. 8.1.2.3 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006, caracterul justificat al refuzului de executare în planul contractului.

Aceasta imprimă deciziei recurate pe lângă consecința unei insuficiente motivări și pe cea a aplicării greșite a legii.

A treia critică din recurs se justifică pe argumentul interpretării greșite a contractului, prin deturnarea voinței părților. Astfel, recurenta apreciază că evocarea dispozițiilor art. 6.2.1 și art. 2.1 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 în legătură cu actul adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007 a impus concluzia că reclamanta SC S.P. SRL are responsabilitatea elaborării documentației tehnice și obținerii avizelor și autorizațiilor pentru executarea lucrărilor care fac obiectul actului adițional.

Înalta Curte arată că al treilea motiv al recursului, astfel cum este argumentat, nu este întemeiat.

Interpretarea clauzelor evocate nu s-a făcut prin deturnarea înțelesului vădit al convenției și nici nu a reprezentat o eludare a voinței părților sau o schimbare a obiectului contractului, înţeleasă ca sumă a drepturilor şi obligațiilor pe care părțile și le-au stabilit la încheierea contractului.

Astfel, dacă această documentație va fi identificată ca necesară pentru executarea obiectivului casa pompelor de hidranți, aferentă actului adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007, în temeiul clauzelor evocate, aceasta este în sarcina beneficiarului lucrării, adică al reclamantei. Această concluzie reprezintă rezultatul interpretării corecte a convenției parților, respectiv a art. 5.1 din actul adiţional nr. 3 la contractul de novaţie nr. 001/05.02.2007.

Rămâne, însă, potrivit considerentelor anterior redate, să se stabilească, printr-un examen complet al cauzei, dacă, după natura lucrărilor contractate prin actul adițional, aceste documente suplimentare erau necesare față de datele proiectului tehnic și documentația preexistente, importanța lor în executarea contractului, precum și dacă părțile au prefigurat necesitatea obținerii acestora ca obligație esențială și determinantă pentru angajamentul asumat al executantului.

De aceea, pentru toate considerentele arătate, având în vedere că instanța de recurs apreciază că în apel nu s-a făcut un examen complet al cauzei, recursul a fost admis, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă instanței de apel, pentru rejudecare.

Totodată, față de efectul casării cu trimitere a cauzei la instanța de apel, vor fi soluționate în apel și cererile accesorii ale părților vizând cheltuielile de judecată efectuate în procedura recursului.