Litigation costs accessory to specific judicial case: rejection of cross-file and first-instance fee claims in appellate proceedings

Acţiune în pretenţii. Acordarea cheltuielilor de judecată. Condiţii

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

cheltuieli de judecată

C. proc. civ. din 1865, art. 274 alin. (1), art. 2812, art. 2812a

În sensul instituit de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt legate de culpa procesuală dintr-o anumită cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată, astfel încât nu se pot solicita într-un dosar cheltuieli de judecată efectuate într-un alt dosar, fiind irelevant faptul că ele se referă la acelaşi dosar de daună al asigurătorului, evidenţa administrativă a dosarelor de daună ale asigurătorilor neputând să prevaleze asupra organizării administrative a instanţelor şi să permită un cumul al diferitelor onorarii încasate de către un avocat de la acelaşi client.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 621 din 25 februarie 2015

Prin decizia nr. 63 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a admis apelul declarat de către pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva sentinţei civile nr. 61 din 04 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. xx81/110/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC C. SRL Urecheşti.

A fost schimbată în tot sentinţa nr. 61/2012 a Tribunalului Bacău, în sensul că: s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi s-a respins, în consecinţă, acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

S-au menţinut dispoziţiile încheierii de şedinţă din 29.06.2011 prin care a fost soluţionată excepţia prematurităţii acţiunii.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.183 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu privire la cheltuielile de judecată a reţinut instanţa că în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată intimata-reclamată să achite pârâtei suma de 5.183 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu soluţionarea apelului (taxe judiciare de timbru şi timbre judiciare depuse pentru apel şi recurs); în ceea ce priveşte restul cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în cauză, curtea nu le-a acordat având în vedere că la prima instanţă acestea nu au fost solicitate, iar în ce priveşte onorariul de avocat de 20.339,52 lei, din dovezile depuse la dosar în data de 12.06.2014 nu rezultă că plata făcută de către pârâtă în contul societăţii de avocaţi este pentru acest dosar şi numai pentru acesta, şi cu atât mai puţin pentru judecarea apelului, întrucât plata s-a făcut în perioada în care dosarul se afla în primă instanţă (16.12.2011-17.01.2012), apelul fiind înregistrat pe rolul curţii la data de 29.10.2012, iar pe ordinul de plată depus la dosar rezultă că plata vizează dosarul xx06/110/2010.

Apelanta-pârâtă SC O.V.I.G. SA a formulat cerere de completare a sentinţei nr. 63/19.06.2014, arătând că din înscrisurile depuse în data de 12.06.2014 rezultă faptul că onorariul de avocat solicitat este în cuantum de 40.679 lei, şi nu de 20.339,52 lei. Ataşat notei de înaintare se regăsesc două ordine de plată şi anume O.P. nr. 96691715/23.12.2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339,52 lei şi extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011 pentru aceeaşi sumă de 20.339,52 lei.

A arătat apelanta că din motivarea instanţei rezultă faptul că a fost analizat doar primul ordin de plată deoarece doar cu privire la acesta se face menţiunea că este plătit pentru dosarul nr. xx06/110/2010, iar instanţa consideră că onorariul de avocat achitat de către client este în cuantum de 20.339,52 lei.

A mai arătat apelanta că nu fac obiectul cererii prezente criticile asupra respingerii onorariului de avocat dovedit prin OP din 23.11.2011. Referitor la onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218/19.12.2011 consideră apelanta că acesta este apt de a dovedi în parte cheltuielile constând în onorariul de avocat achitat pentru acest dosar.

Prin decizia civilă nr. 123 din 23.10.2014, analizând cererea de completare a deciziei civile nr. 63/19.06.2014 formulată, instanţa a dispus respingerea acesteia pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

S-a reţinut că instanţa nu a omis să se pronunţe cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ci a soluţionat acest capăt de cerere fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.183 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanţa motivând de ce a admis doar pentru această sumă.

Mai mult decât atât, chiar dacă instanţa nu a menţionat de două ori onorariul de avocat de 20.339,52 lei, se reţine că instanţa a precizat că plata s-a făcut în perioada în care dosarul se afla în primă instanţă, respectiv (16.12.2011-17.01.2012), ori dacă se analizează datele la care au fost achitate cele două onorarii de câte 20.339,52 lei respectiv O.P. nr. 96691715/23.12.2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339,52 lei şi extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011 pentru aceeaşi sumă de 20.339,52 lei se observă cu uşurinţă că ambele plăţi au avut loc în perioada analizată de către instanţă (16.12.2011-17.01.2012), pentru care a considerat că nu se impune a fi acordate cheltuieli deoarece au fost efectuate în perioada în care dosarul se afla la prima instanţă şi nu în apel.

Ori, aceste cheltuieli generate de judecarea la prima instanţă se impunea a fi solicitate în respectivul ciclu procesual, şi nicidecum în judecata în apel, în apel putându-se solicita doar cheltuielile ocazionate de judecarea apelului.

Neimpunându-se completarea hotărârii, cererea formulată de apelantă a fost respinsă, ca neîntemeiată în baza art. 2812 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 123 din 23.10.2014 şi a deciziei civile nr. 63 din 19.06.2014 a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 123/23.10.2014 recurenta a învederat că instanţa a respins cererea de completare a sentinţei motivandu-şi soluţia pe faptul că motivul respingerii onorariului de avocat de 20.339,52 lei achitat prin OP nr. 96691715/23.12.2011 se aplică şi onorariului dovedit prin OP nr. 96390218/19.12.2011 şi care este tot în cuantum de 20.339,52 lei.

Recurenta consideră netemeinică decizia nr. 123/23.10.2014 şi susţine că, prin chiar motivarea dată, instanţa recunoaşte că s-a pronunţat doar asupra a o parte din onorariul de avocat. Raţionamentul instanţei de judecată pentru respingerea sumei reprezentând onorariu de avocat şi dovedită printr-unul dintre cele două OP-uri nu are relevanţă în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de completare, ci doar în admiterea sau respingerea capătului de cerere asupra căruia nu s-a pronunţat instanţa şi care face obiectul cererii de completare (onorariul de avocat dovedit prin OP 96390218/19.12.2011).

Prin urmare, solicită instanţei de judecată ca, pentru motivele arătate în cererea de completare a sentinţei, să admită recursul şi să schimbe în tot decizia nr. 123/23.10.2014, în sensul admiterii cererii de completare.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 63/19.06.2014 recurenta a invocat dispoziţiile art 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră că, din perspectiva respingerii cheltuielilor de judecată suportate la fond, şi anume onorariul de expert în cuantum de 500 de lei sentinţa este greşită. De asemenea, sentinţa este greşită şi din perspectiva atât a respingerii onorariului de avocat dovedit prin OP din nr. 96691715 din data de 23.12.2011, precum şi a neacordării onorariului de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011.

Recurenta susţine că în decizia atacată nu se face nicio menţiune despre cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011. Menţionează că acest capăt de recurs depinde de soluţionarea cererii de completare a deciziei, în cazul admiterii în tot a acestei cereri urmând a rămâne fără obiect.

Referitor la onorariul de avocat, recurenta a susţinut că din înscrisurile depuse în data de 12.06.2014 rezultă faptul că onorariul de avocat solicitat este în cuantum de 40.679 de lei, şi nu de 20.339,52 lei. Ataşat notei de înaintare se regăsesc două ordine de plată, şi anume OP din nr. 96691715 din data de 23.12.2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339.52 lei şi extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011 pentru aceeaşi sumă de 20.339.52 lei.

Referitor la onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011 consideră că acesta este apt a dovedi în parte cheltuielile constând în onorariul de avocat achitat de către O. către SCA C.A. pentru acest dosar. Învederează instanţei de judecată faptul că onorariul de avocat este perceput pentru întregul ciclu procesual al dosarului de daună şi pentru orice dosare ar avea legătură cu dosarul de daună. Astfel, motivul pentru care onorariul de avocat a fost perceput prin două sume distincte este acela că plata societăţii de avocatură se face prin raportare la numărul dosarului de daună şi nu la numărul dosarului de instanţă. Se poate observa că dosarul de daună identificat în ambele OP-uri este acelaşi: IBC/BC/100006/2010.

Dosarul nr. xx06/110/2010 a avut acelaşi obiect ca şi prezentul dosar - xx81/110/2011* - dar a fost respins ca netimbrat. Ataşează în copie sentinţa nr 152/16.02.2011 dată de Tribunalul Bacău în acest dosar de unde rezultă foarte clar faptul că este vorba despre acelaşi obiect - obligarea sumei de 234.326 lei având ca temei dosarul de daună IBC/BC/ 100006/2010 privind evenimentul din data de 10-12 februarie 2010.

Recurenta apreciază că instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere la aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi practica CEDO din care rezultă că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată acele sume care în mod real şi necesar au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

Recurenta consideră că interpretarea instanţei de apel asupra înscrisurilor doveditoare ale onorariului de avocat este eronată pentru că s-a făcut dovada plăţii pentru acest dosar ce are la bază dosarul de daună IBC/BC/100006/2010 şi nu este relevant faptul că nu se precizează în OP care, este stadiul procesual pentru care a fost perceput onorariul.

Referitor la cheltuielile de judecată suportate în faza procesuală a fondului constând în onorariu de expert - 500 lei, recurenta consideră că instanţa de apel a respins cererea de obligare a intimatei-reclamantei la aceste cheltuieli, deoarece nu ar fi fost solicitate la fond. Consideră că sentinţa este eronată din două considerente:1) la termenul din 07.03.2012 recurenta a fost reprezentată de avocat acesta solicitând în pledoaria finală respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, motivul pentru care au fost respinse aceste pretenţii este neîntemeiat; 2) chiar şi în cazul în care instanţa nu ar considera că au fost solicitate aceste pretenţii, consideră, că şi în cazul onorariului de avocat, prin prisma caracterului devolutiv al apelului se impunea obligarea intimatei-reclamante la această sumă. Practic deoarece avocatul ce a reprezentat partea la ultimul termen în apel în primul ciclu procesual 05.02.2013 a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, această solicitare rămâne făcută către instanţa de judecată. Recurenta consideră că nu este relevant că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în general ci doar pentru apel, prin cererea de apel, deoarece instanţa de apel, chiar şi după casare, este învestită cu cererea de obligare a intimatei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată făcute în toate ciclurile procesuale ale prezentului dosar.

Analizând deciziile atacate prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursurile sunt nefondate, deciziile atacate nefiind date cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) pentru următoarele considerente:

Cât priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 63/19.06.2014 se va reţine că, potrivit art. 2812 raportat la 2812a, această completare a hotărârii nu poate fi cerută prin calea de atac, ci numai în condiţiile prevăzute de art 281-2812 C. proc. civ.

În consecinţă, recurenta poate formula critici doar la decizia nr. 123/23.10.2014 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 63/19.06.2014.

Cât priveşte recursul declarat împotriva acestei decizii se va reţine că în apel au fost solicitate în mod expres cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală, iar ordinele de plată invocate de recurentă probează cheltuieli de judecată efectuate în faţa primei instanţe, şi nu a celei de apel.

Astfel, cu extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19.12.2011 pentru suma de 20.339.52 lei se probează cheltuielile de judecată din dosarul xx81/110/2011 efectuate în faţa primei instanţe, deci anterioare datei declarării apelului.

Mai mult decât atât, cu al doilea dintre ordinele de plată se probează cheltuieli de judecată dintr-un alt dosar (OP din nr. 96691715 din data de 23.12.2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339.52 lei – cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. xx06/110/2010). Regimul juridic al cheltuielilor de judecată este unul accesoriu prin raportare la fiecare dosar în parte. Deci, nu se pot solicita în acest dosar cheltuieli de judecată efectuate într-un alt dosar, fiind irelevant că ele se referă la acelaşi dosar de daună al asigurătorului. Evidenţa administrativă a dosarelor de daună ale asigurătorilor nu poate să prevaleze asupra organizării administrative a instanţelor şi să permită un cumul al diferitelor onorarii încasate de către un avocat de la acelaşi client. În sensul instituit de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt legate de culpa procesuală dintr-o anumită cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la 28.11.2012, deci după aproximativ un an de la pretinsa plată a onorariului şi nu rezultă din probatoriul administrat că partea ar fi achitat avocatului un onorariu şi pentru un virtual apel.

Cât priveşte critica privitoare la onorariul de expert de 500 lei, se va reţine că despre această sumă nu s-a făcut vorbire în cererea de completare a dispozitivului, ea fiind adusă în discuţie pentru prima dată în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 63/19.06.2014. Or, aşa după cum deja s-a expus, recurenta avea posibilitatea de a solicita această sumă prin cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 63/19.06.2014, nicidecum prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 312 C. proc. civ., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 63/2014 din 19 iunie 2014 şi a deciziei nr. 123/2014 din 23 octombrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.