RCA insurer liability survives criminal reconciliation; appeal allowed and case remanded

Asigurări. Încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor. Acţiune în despăgubiri formulată împotriva asigurătorului de răspundere civilă. Admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept comercial. Răspundere civilă

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

asigurare

răspundere civilă

împăcarea părţilor

NCC, art. 2223 - art. 2226

Legea nr. 136/1995

Ordinul CSA nr. 5/2010, art. 46 alin. (1) pct. 1

C. pen., art. 132

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (1) pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă, potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor.

Împăcarea părţii vătămate cu învinuitul în procesul penal, în condiţiile art. 132 C. pen., nu are relevanţă cu privire la răspunderea asigurătorului RCA al autoturismului condus de învinuit, față de daunele provocate părţii vătămate de către autorul accidentului, şi, ca atare, este admisibilă acţiunea civilă în despăgubiri formulată de partea vătămată împotriva asigurătorului de răspundere civilă.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 576 din 19 februarie 2015

Notă : * În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1342 din 2 aprilie 2014 publicată în Buletinul Casaţiei nr. 11/2014. În sens contrar este Decizia nr. 217/2014.

Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a fost abrogat de Ordinul nr. 14/2011 la data de 6 decembrie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 80/C/2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta SC E.R.A.R. SA; a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA şi, în consecinţă: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.378,5 în lei reprezentând daune materiale şi suma de 18.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale; s-au respins restul pretenţiilor reclamantului formulate în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul S.G.B.; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâtul S.G.B.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât a fost admisă reţinându-se inexistenţa identităţii între persoana acestuia şi subiectul obligat în raportul juridic dedus judecăţii, faţă de faptul că reclamantul nu a înţeles să solicite obligarea sa la plata vreunei sume de bani. Ca şi consecinţă a admiterii excepţiei invocată prin întâmpinare, cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul S.G.B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă a fost respinsă ca nefondată reţinându-se, în conformitate cu art. 132 alin. (1) C. pen., că se stinge acţiunea civilă pornită în cadrul procesului penal şi în contradictoriu cu inculpatul, dispoziţiile invocate în susţinerea excepţiei nefiind incidente în cauza dedusă judecăţii.

În ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că potrivit art. 2223 alin. (1) C. civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

În conformitate cu art. 2224 alin. (2) C. civ., asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Conform art. 2225 C. civ., dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabileşte prin convenţie încheiată între asigurat, terţa persoană prejudiciată şi asigurător sau, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri (art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995).

Potrivit art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului rutier, pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. a) – f) din același act normativ, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere în cazul vătămării corporale criteriile reglementate de această dispoziţie.

În speţă, a rezultat un prejudiciu material dovedit în valoare de 2.378,5 lei, restul pretenţiilor materiale formulate de reclamant fiind respinse ca nedovedite.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, raportat la prejudiciul moral efectiv suferit s-a dat eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, cererea fiind admisă pentru suma de 18.000 euro.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA dispunând conform dispozitivului sentinţei.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâta SC E.R.A.R. SA.

Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 645/Ap din 7 octombrie 2014, a admis apelul declarat de pârâta SC E.R.A.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 80/C/05.03.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în parte; a admis excepţia inadmisibilităţii; a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA; a păstrat neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele :

Greşit a raţionat tribunalul că dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. pen. nu sunt incidente în speţă întrucât împăcarea stinge acţiunea civilă în întregul său, iar în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Ori, dacă răspunderea penală a învinuitului S.G.B. a fost înlăturată, ca efect al împăcării parţilor, partea vătămată S.D. nu poate, în condiţiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, să exercite direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă acţiune civilă în despăgubiri, întrucât răspunderea contractuală a asigurătorului a existat doar pe durata existenţei răspunderii civile delictuale a învinuitului, acţiunea civilă privind conflictul în integralitatea sa.

Întrucât angajarea răspunderii asigurătorului în baza contractului de asigurare intervine după stabilirea vinovăţiei asiguratului, sens în care a statuat decizia nr. l din 28 martie 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar răspunderea penală a asiguratului a fost înlăturată, acţiunea civilă în despăgubiri îndreptată împotriva asigurătorului fiind inadmisibilă.

Fiind o împăcare realizată în condiţiile art. 132 C. pen., ea are efecte atât asupra laturii penale, cât şi asupra laturii civile, prin stingerea acţiunii civile, care este un accesoriu al acţiunii penale şi, din moment ce părţile s-au împăcat, nu se mai continuă acţiunea civilă, neavând relevanţă momentul la care s-a formulat cerere pentru acordarea de despăgubiri, dosarul de daune nr. JOO131471 fiind deschis la 19.04.2012, anterior încetării procesului penal, ori data introducerii acţiunii civile, 22.05.2012.

În condiţiile art. 137 C. proc. civ., întrucât excepţia inadmisibilităţii se susţine, cercetarea motivelor de apel privitoare la fondul pricinii, privitoare la cuantumul ridicat al daunelor morale acordate, nu au mai fost analizate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.D., prin care a solicitat admiterea acestei căi de atac, modificarea deciziei atacată în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă şi respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile deciziei nr. I/2005, şi a reţinut că răspunderea contractuală a asigurătorului este atrasă atunci când s-a stabilit vinovăţia asiguratului, considerente care sunt străine de natura pricinii.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că pornind de la temeiul acţiunii, respectiv dispoziţiile art. 2223-2226 C. civ., coroborat cu normele speciale în materia asigurărilor, prezenta acţiune este eminamente în răspundere contractuală, şi nicidecum una în stabilirea vinovăţiei delictuale a unei părţi.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că s-au aplicat greşit dispoziţiile legale în materia asigurărilor, respectiv art. 49-50 din Legea nr. 36/1995 şi Norma din 29 noiembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 858/2011, condiţiile impuse de lege fiind îndeplinite.

Prin concluzii scrise, intimata-pârâtă SC E.R.A.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a apreciat întemeiate criticile recurentului încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din această perspectivă, precum şi din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 132 C. pen., raportat la considerentele deciziei nr. I din 28 martie 2005 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora a reţinut că împăcarea părţilor în procesul penal stinge acţiunea civilă în întregul său.

Problema de drept care se ridică în speţă este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ale Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule. De asemenea, sunt incidente şi dispoziţiile Codului civil privitoare la asigurarea de răspundere civilă reglementată de art. 2223-2226 C. civ.

Analizând apelul declarat de către pârâtă, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 815/S/2013 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. xx067/197/2012 s-a menţinut Ordonanţa din data de 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, menţinută prin Ordonanţa prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din data de 9.01.2013, apreciindu-se că împăcarea intervenită între partea vătămată S.D. şi învinuitul S.G.B. este valabilă, întruneşte condiţiile cerute de lege, iar “revocarea împăcării”, menţionată în declaraţii şi plângeri, nu produce efecte, atât timp cât lipsa consimţământului nu a fost viciat în vreun fel.

În raport de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat întemeiată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., considerând incidente dispoziţiile art. 132 C. pen.

Deşi se reţine aplicabilitatea în cauză a Ordinului CSA nr. 5/2010, instanţa de apel ignoră dispoziţiile art. 46 alin. (1) pct. 1 ale aceluiaşi act normativ, potrivit cărora „În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: 1. potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor”.

Din interpretarea dispozițiilor menționate se constată că împăcarea părţii vătămate cu învinuitul în procesul penal nu are relevanţă cu privire la răspunderea asigurătorului RCA al autoturismului condus de învinuit, față de daunele provocate de autorul accidentului reclamantului, atât timp cât legiuitorul a prevăzut în mod expres acest fapt.

De asemenea, se constată că împăcarea părţilor prezintă relevanţă numai în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă, situaţie care nu s-a realizat în cauza de faţă, pârâta opunând refuzul la plată al acestora.

În aceste condiţii, împăcarea părţilor realizată în condiţiile art. 132 C. pen. produce efecte numai faţă de latura penală soluţionată în cadrul procesului penal şi nicidecum cu privire la răspunderea asigurătorului RCA, care poate fi analizată în cadrul acţiunii civile.

Având în vedere aceste considerente, constatând întemeiate criticile aduse hotărârii anterior pronunţată şi, de asemenea, că modificarea acesteia nu este posibilă întrucât este necesar a se reconsidera situaţia de fapt, precum şi aplicarea concretă a dispoziţiilor legale aplicabile speţei, pentru stabilirea pe cale judiciară a despăgubirilor, conform art. 312 alin. (3) raportat la art. 314 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.