Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 800/2008 AI generated

Complaint against prosecutor: Direct seisin of High Court barred without indictment, triggering mandatory referral to prosecution

Case Number Sentința nr. 800/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the complaint as improperly addressed to the court and ordered it referred to the competent prosecutorial authority, ruling against the complainant. The dispute concerned a criminal complaint filed against a prosecutor, alleging abuse of office, favoritism to offenders, and intellectual falsification regarding a prior prosecutorial resolution. The court held that the direct filing of the complaint to the supreme court violated procedural law, which requires such cases to be initiated through a prosecutor's indictment following mandatory preliminary investigation, thereby rendering the act of seisin absolutely null and void under the criminal procedure code.

Legislator headnote

AI generated

art. 222 alin. (1) C. proc. pen, art. 289 C. pen, art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen, art. 264 alin. (1) C. proc. pen, art. 209 alin. (4) C. proc. pen, art. 197 alin. (2) C. proc. pen; Complaint against prosecutor: Direct seisin of High Court barred without indictment, triggering mandatory referral to prosecution: The dispute concerned a criminal complaint filed against a prosecutor, alleging abuse of office, favoritism to offenders, and intellectual falsification regarding a prior prosecutorial resolution. The court held that the direct filing of the complaint to the supreme court violated procedural law, which requires such cases to be initiated through a prosecutor's indictment following mandatory preliminary investigation, thereby rendering the act of seisin absolutely null and void under the criminal procedure code.

Keywords

AI generated
criminal prosecution abuse of authority judicial law referral order judicial investigation preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 222 alin. (1) C. proc. pen
Prin plângerea formulată de data de 10 martie 2008 în baza art. 222 alin. (1) C. proc. pen.
art. 289 C. pen
246, 264 şi art. 289 C. pen., ce s-a pretins a fi fost comise „prin adoptarea rezoluţiei cu cauza din Dosarul nr.
art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen
(4) şi art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.
art. 264 alin. (1) C. proc. pen
Conform art. 264 alin. (1) C. proc. pen.
art. 209 alin. (4) C. proc. pen
La primul termen de judecată procurorul a invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei supreme cu judecarea cauzei în raport cu dispoziţiile art. 264 rap. la art. 209 alin. (4) şi art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.
art. 197 alin. (2) C. proc. pen
Nerespectarea condiţiei de procedibilitate amintite atrage nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
art. 222 alin. (7) C. proc. pen
Basis for the order to refer the complaint to the competent prosecutorial authority because it was incorrectly addressed to the court.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 222 alin. (7) C. proc. pen.

Basis for the order to refer the complaint to the competent prosecutorial authority because it was incorrectly addressed to the court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii în cauză:

În baza lucrărilor şi materialului aflat la dosarul cauzei, constată următoarele:

1.1. Prin plângerea formulată de data de 10 martie 2008 în baza art. 222 alin. (1) C. proc. pen. - adresată direct Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi înregistrată ca atare sub nr. 2308/1/2008 - numitul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror C.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor favorizarea infractorilor şi fals intelectual prev. de art. 246, 264 şi art. 289 C. pen., ce s-a pretins a fi fost comise „prin adoptarea rezoluţiei cu cauza din Dosarul nr. 58/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

1.2. La primul termen de judecată procurorul a invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei supreme cu judecarea cauzei în raport cu dispoziţiile art. 264 rap. la art. 209 alin. (4) şi art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.

Excepţia este întemeiată.

Conform art. 264 alin. (1) C. proc. pen. rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei după efectuarea în mod obligatoriu a urmăririi penale de către procurorul ( art. 209 alin. (4) C. proc. pen.) în cazul infracţiunilor comise d procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cum este cazul în speţă (art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.).

Nerespectarea condiţiei de procedibilitate amintite atrage nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

1.3. Ca atare plângerea fiind „în mod greşit adresată(.) la instanţa de judecată” în conformitate cu dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. se va trimite organul competent - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza dispoziţiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petiţionarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2008.