Impermissibility of criminal prosecution for judicial discretion: Limiting abuse of office claims against prosecutors' procedural decisions to hierarchical control

Asupra plângerii penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată la data de 25 martie 2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, petiţionara M.A., domiciliată în Bucureşti, str. Emanoil Porumbaru, sector 1 a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de magistratul Z.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prev. de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen.

În motivarea plângerii formulate, petiţionara şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia de neînceperea urmăririi penale dispusă de către magistratul procuror mai sus menţionat, în dosarul nr. 1491/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin rezoluţia nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de Z.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva rezoluţiei cu nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 petiţionara M.A. a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 3117/1589/II/2/2009 din 2 aprilie 2009.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen, nemulţumită de soluţia de neurmărire penala dată de parchet, petiţionara M.A. s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata Z.G. sub aspectul faptelor sesizate.

Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul nr. 500/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte constată că plângerea formulata de petiţionara M.A. este nefondată.

Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionara, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.

Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.

Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 31 octombrie 2007, petiţionara M.A. a solicitat cercetarea penală a magistraţilor T.V. şi P.I. - judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen.

În motivarea plângerii formulate, petiţionara M.A. a susţinut că, la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2007, în Dosarul nr. 271/2/2002 (nr. vechi 1661/2002 ) aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, judecătorii mai sus menţionaţi i-au respins, în mod abuziv, excepţia pe care a invocat-o, vizând lipsa calităţii procesuale active a reclamantului A.C. şi a unicei sale moştenitoare B.M.A., deşi la dosar nu existau acte în original care să probeze dreptul de proprietate a acestora asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Câmpia Turzii. A mai arătat petiţionara că, în această modalitate, A.C. şi B.M.A. ar fi fost favorizaţi de judecători.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penala şi criminalistică, sub nr. 1491/P/2007 şi a fost repartizată spre soluţionare magistratului Z.G.

După finalizarea cercetărilor, prin rezoluţia nr. 1491/P/2007 din 03 martie 2008, procurorul Z.G. a adoptat o soluţie de neurmărire penală faţă de judecătorii T.V. şi P.I., constatând că faptele sesizate nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a avut în vedere faptul că dreptul de proprietate al numitului A.C., asupra imobilului în litigiu, a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă (sentinţa civilă nr. 10345/1996 a Judecătoriei Sectorului 1), iar actele depuse de reclamant în susţinerea solicitării sale au fost prezentate în original instanţei de fond şi puse la dispoziţia pârâţilor pentru verificare.

De asemenea, calitatea de moştenitor a numitei B.M.A. a fost stabilită pe baza certificatului de moştenitor din 19 martie 2002.

În aceste condiţii s-a concluzionat că, excepţia lipsei calităţii procesuale active a numiţilor A.C. şi B.M.A., invocată de petiţionara M.A. a fost respinsă, în mod corect, de magistraţii T.V. şi P.I., astfel încât activitatea acestora nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.

Acelaşi procuror Z.G. a apreciat, totodată, că infracţiunea prev. de art. 264 C. pen. presupune existenţa unei situaţii premisă, şi anume comiterea unei infracţiuni de către o persoană pretins favorizată, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă. S-a mai reţinut că, nici M.A. nu a făcut referire la săvârşirea de către A.C. şi B.M.A. a unei fapte de natură penală.

Faţă de aspectele relevate mai sus. Înalta Curte constată că soluţia adoptată de procurorul Z.G. a fost fundamentată pe actele de cercetare efectuate în Dosarul nr. 1491/P/2007, care au relevat faptul că magistraţii T.V. şi P.I. şi-au exercitat în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respingerea de către aceştia a excepţiei calităţii procesuale active a numiţilor A.C. şi B.M.A., fiind justificată de actele prezentate de aceste persoane în dosarul civil nr. 271/2/2002 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, acte eliberate de instituţiile publice - Primăria Municipiului Bucureşti şi Arhivele Statului.

Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul Z.G. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea soluţiei dispuse. Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţia adoptată în Dosarul nr. 500/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, de neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul Z.G., nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.

Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Soluţiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al acestora,iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua - credinţă a magistratului în adoptarea soluţiei dispuse. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o reală insecuritate juridică.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2008.

Va menţine rezoluţia atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiţionara la plata sumei de 400 lei, cu titlul cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2008.

Menţine rezoluţia atacată.

Obligă petiţionara la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.